Directorul Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, domnul David Ciceo, a participat în calitate de membru al Comitetului de Conducere al Consiliului Internațional al Aeroporturilor – regiunea Europa (ACI Europe), la cea de-a 134-a şedinţă de Board a acestui for, care a avut loc în data de 26 ianuarie 2023, în Bruxelles (Belgia).

Şedinţa din acest debut de an, s-a concentrat asupra provocărilor din anul 2023 pentru aeroporturile membre ACI, dar şi pentru restul ecosistemului de aviaţie civilă şi anume: adaptarea activităţilor aviatice la actualul context sanitar post-pandemic, desfăşurarea activităţilor de aviaţie civilă în contextul instabilităţii geopolitice est europene şi a unei prefigurate crize economice, dublată de o criză a resurselor, continuarea eforturilor pentru îndeplinirea cerinţelor privind politicile de mediu, implementarea de măsuri pentru creşterea rezilienţei operaţionale a aeroporturilor, companiilor aeriene, furnizorilor de handling precum şi tratarea problematicii Schengen şi a sistemului Entry Exit System (EES).

Cu ocazia acestei reuniuni, inclusiv Comisarul European pentru Transporturi, doamna Adina Vălean a avut o intervenţie în care a adus în discuţie priorităţile comune ale Comisiei Europene şi ale ACI Europe pentru o conectivitate aeriană sustenabilă, construită ca urmare a tratării unor provocări actuale precum: combustibilii sustenabili din aviaţie (SAF) şi sistemul de tranzacţionare a emisiilor de carbon (ETS), politica slot-urilor de aterizare/decolare pe aeroporturi şi reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T).

Nu în ultimul rând reuniunea reprezentanţilor europeni în Board-ul ACI Europe din data de 26 ianuarie 2023 a oferit prilejul unor întâlniri informale cu parlamentarii europeni cu atribuţii în Comisia de transport a Parlamentului European, printre care amintim doar două nume importante – europarlamentarul român Marian-Jean Marinescu şi europarlamentarul spaniol Jose Ramon Bauza Diaz –  care se regăsesc şi pe lista speakerilor confirmaţi pentru conferinţa internaţională de aviaţie Aviation-Event 2023 CLJ organizată de aeroportul clujean, pe data de 24 martie 2023.

***

Despre ACI Europe:

ACI EUROPE este regiunea europeană a Consiliului Internațional al Aeroporturilor. ACI este singura asociație profesională mondială a operatorilor aeroportuari. ACI EUROPE reprezintă peste 450 de aeroporturi din 44 de țări. Aeroporturile membre gestionează 90% din traficul aerian comercial din Europa, primind peste 1,5 miliarde de pasageri în fiecare an.

Mai multe detalii despre conferinţa Aviation-Event 2023 CLJ se regăsesc pe linkul de mai jos:

https://www.airportcluj.ro/aviation-event-2023-clj/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.