Directoarea unei școli este acuzată că ar avea un comportament nepotrivit față de elevi. Aceasta le-ar adresa cuvinte jignitoare, i-ar umili și brusca în fața celorlalți colegi.
S-a deschis o anchetă la o școală din Mureş. Acolo, părinţii mai multor elevi spun că directoarea bruschează şi umileşte copiii. Părinţii au depus deja o sesizare la Inspectorat.
Mai mult, directoarea este acuzată şi că ar fi încercat să lase corigenţi copiii, fără motiv.
Şi faţă de părinţii unui elev ar fi avut un comportament nepotrivit. Aceştia ar fi fost daţi afară din biroul său, în momentul în care au mers la şcoală să discute despre situaţia şcolară a copilului lor, dar şi despre comportamentul directorului.
Inspectoratul Şcolar a fost sesizat de către părinţi cu privire la situaţia de la şcoală, iar în acest caz a fost deschisă o anchetă disciplinară.
De asemenea, şi autorităţile locale au fost informate despre situaţia de la şcoală. Acestea au spus că vor face verificări şi ele, la rândul lor, afirmă observator.ro