Din seria Minciuni turistice! Colibița: Marea sau fosa de la munte?!

Stațiunea de interes local Colibița a fost de mai multe ori vedeta unor scandaluri. Ceea ce a ieșit la iveală cu respectivele ocazii sunt tarele administrației județene și locale, lipsa de interes privind turismul în interesul turistului, lipsa canalizării și a aducțiunilor de apă, lipsa unei oferte turistice concrete, dar, mai ales batjocura totală privind apa lacului de acumulare, poluată cu materii fecale și ape menajere și posibil transformată într-o imensă fosă…

Despre deversările și scurgerile ”veceurilor” septice ale proprietarilor de pensiuni și ale celor care dețin vile – prin țevi sau prin pânza freatică a locului direct în apele lacului de acumulare- se vorbea de multă vreme! Însă, nimeni nu avea date concrete, nimeni nu intrase în posesia informației, ascunsă opiniei publice. Doar uneori, la nervi sau la interes, câte un responsabil de comunitate scăpa printre vorbe expresii ca bombă cu căcat ( primarul Laba) sau vom găsi o soluție pentru a rezolva poluarea din apa lacului??/( Radu Moldovan). Faptul că în urma golirii intempestive a lacului au ieșit la iveală mai multe țevi care drenau preaplinul unor fose septice, aspect mediatizat la greu, a amorsat scandalul care a scos la iveală poluarea cu fecale a lacului Colibița!!! Adică a confirmat ceea ce se vorbea pe șoptite! Ulterior, autoritățile locale și județene au amenințat presa, într-o încercare de intimidare, apoi s-au dat peste cap să acopere ”rahatul” cu comunicate de presă, controale și analize contrafăcute, în urma cărora, exact ca pe vremea lui Ceaușescu apa devenise și mai curată și mai pură!?

Cum s-a transformat lacul Colibița din marea de la munte într-o latrină?

Cu un potențial de turism imens datorat atributelor naturale, la care în urmă cu 23 de ani, s-a adăugat lacul de acumulare, stațiunea Colibița din județul Bistrița-Năsăud, cunoscută în Europa începutului de secol XX, ca o destinație de vacanță preferată de turiști, a rămas în vremurile noastre, an de an, blocată în ”proiect” din cauza lipsei de interes, viziune și a incompetenței factorilor decizionali. Și, chiar dacă a fost declarată stațiune de interes local, printr-un HG promovat politic, în 2017, localitatea este încă departe de ziua în care ar putea re-deveni una dintre atracțiile turistice din Transilvania, deși, unii dintre proprietarii de pensiuni, de aici, au investit bani mulți în promovare dar și pentru a ridica standardele de cazare, iar mai nou, au construit și piscine cu vedere la oglinda lacului, sub care mizeriile deversate colcăie….Curat murdar, nene Iancule!

Numai că, în timp ce proprietarii de pensiuni și hoteluri se străduiesc să își diversifice oferta turistică, proaspăta stațiune se confruntă cu două mari probleme: prima și cea mai gravă a fost și rămâne dezinteresul factorilor decizionali pentru dezvoltarea turismului în interesul turistului, concretizată prin lipsa aducțiunilor de apă, canalizare și infrastructurii rutiere, încă deficitare, iar a doua problemă este capturarea stațiunii de către milionari de carton, politruci și parveniți, aspect care a definit stațiunea ca fiind una  de  ”interes personal”, pe ”persoană fizică”, închisă cu garduri de jur împrejurul luciului de apă!

În acest context, Colibița turistică a anilor trecuți, inclusiv cea a anului 2019, că despre 2020, nu putem vorbi, având în vedere Pandemia, a fost consacrată de ”drumeția” de sfârșit de săptămână sau vilegiatura de cel mult câteva zile, pe durata verii, perioadă în care împătimiți ai muntelui și apei au făcut aici ”turism de risc”! Pe propria răspundere și punându-și sănătatea în pericol.

Cum va evolua fosta stațiune turistică Colibița în anul 2021, dar mai ales în următorii ani, depinde de foarte multe aspecte, între care ar trebui să primeze elaborarea unei strategii realiste și cu viziune, protecția mediului și nu în ultimul rând racordarea acesteia la apă și canal, pentru a elimina fosele septice și poluarea apelor de adâncime prin scurgerea prea plinului foselor direct în apele lacului. Ca să nu mai vorbim de faptul că, golirea controlată a lacului, care dacă nu în 2022, se va întâmpla cel târziu în 2023, ca urmare a începerii implementării proiectului de reabilitare a barajului, va arăta ca la raze X adevărul despre partea nevăzută a lacului și, va oferi o perspectivă apropiată de adevăr asupra mizeriilor de tot felul de pe fundul acestuia!

Colibița este o invenție a Imperiului Austriac

Înainte de 1948, Colibița a fost o stațiune climaterică destul de bine cunoscută în Europa. De altfel, ca și alte destinații turistice din Transilvania, Colibița a fost inventată de imperialii austrieci, care știau cum se face și cu ce se mănâncă turismul, încă de acum un secol și jumătate, pe când la noi, nici în secolul XXI nu există o abordare pragmatică a acestui domeniu economic, din care pot ieși mulți bani, dacă te pricepi, dar mai ales dacă faci acest lucru corect, cu pasiune și cu bun simț. Descoperită ca potențială locație de vilegiatură, în urma unei campanii inițiată la Viena, Colibița este situată peste munte de Pasul Tihuţa, în depresiunea intramontană formată la întâlnirea dintre Munţii Bârgăului şi Călimani și a fost cunoscută încă de la începutul secolului XX  drept una dintre staţiunile climaterice agreate pentru calităţile ei vindecătoare, dar şi recreative. Atributele naturale ale Colibiţei nu s-au schimbat în ultima sută de ani, spun specialiştii, ele au rămas constante şi în aceste vremuri şi sunt asemănătoare cu cele din Alpii Austriei: concentraţia de ozon în aerul inspirat peste 92%, cu urme de iod şi peisaje montane sălbatice, la care s-a adăugat, în ultimii ani, magnetismul lacului de acumulare.

La început au fost austriecii cu știința turismului

Povestea stațiunii a cunoscut un ciclu de măriri și decăderi de-a lungul existenței ei, de aproape 120 de ani. Astfel, după ce a fost înființată de SKV(Siebenburgischer Karpaten Verein), în traducere Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor, un ONG înființat la Sibiu după model austriac, la care s-au raliat medici clujeni, lucru care s-a întâmplat la începutul secolului XX, stațiunea a fost distrusă de comuniști după 1944, reconstruită, apoi distrusă din nou, de data aceasta de lucrările unui proiect hidrotehnic comunist, pentru captarea apelor râului Bistriţa Ardeleană. Ulterior, Colibița nouă a fost re-configurată în jurul lacului de acumulare, care a acoperit cu apă vatra stațiunii interbelice. În anii în care a fost buldozerită de șantieriști şi ulterior, Colibiţa a pierdut aura de staţiune apreciată pentru calităţile ei terapeutice şi recreative și s-a transformat într-o băltoacă a intereselor, fără nici un fel de viitor turistic. De la finalizarea barajului, în urmă cu 23 de ani, nimeni nu şi-a bătut capul pentru a pune în valoare potenţialul turistic imens al acestui loc, nimeni nu a fost preocupat de o ofertă reală pentru turişti, pentru că nimeni nu a dat doi bani pe dezvoltarea turistică și nici pe turiști. Factorii decizionali județeni ca și cei locali au fost şi sunt chitiţi doar pe proiecte care să le alimenteze conturile personale, aşa că, dezvoltarea staţiunii a fost lăsată la voia întâmplării. Faptul că, astăzi, noua stațiune este o aglomerare de vile și cabane fără o linie arhitectonică specifică muntelui, care să o personalizeze, unde la finalul fiecărei săptămâni din sezon se ”ascultă” manele, cu difuzoarele la maxim, în timp ce pe grătare sfârâie micii și fleicile, este, după apele lacului, ”oferta la pachet” a noii stațiuni de interes local, ofertă care nu are nici-o legătură cu destinația turistică interbelică, cunoscută pentru atributele sale:  munți, liniște, ozon, băi de soare, peisaje sălbatice și urme de iod în aerul inspirat, trasee turistice, escalade și cunoașterea florei și a faunei locale. Tradiția turistică specifică fostei stațiuni interbelice, preluată in extremis, chiar și de comuniști, a fost ignorată total în zilele noastre, iar oferta atracțiilor actuale este foarte săracă, deși potențialul turistic este imens. Așa se face că, nici în sezonul acesta, nimeni nu a fost preocupat de realizarea unor trasee pe care turiștii să fie îndrumați spre locurilor superbe care abundă aici. Și cine să o facă, dacă cei care ar trebui să se ocupe de ofertare, nu prea cunosc istoria și geografia locurilor și habar nu au că turismul înseamnă mai mult decât micii sau grătarele?!

Tradiția interbelică ”uitată” pentru a face loc kitsch –ului și manelelor

Tot ce a constituit specificul stațiunii interbelice a fost dat la o parte, inundat de ape și uitat. Și cum administratorii momentani ai locului au fost preocupați de alte lucruri, orientarea noii staţiuni a rămas pe cârca unor investitori privaţi, care în marea lor majoritate nu au avut nici viziune şi nici bani pentru realizarea unei strategii de ansamblu. Și, chiar dacă politic s-a promovat un HG care cataloghează Colibiţa drept staţiune de interes local, lucru întâmplat în februarie 2017, noua staţiune nu are aproape nimic dintr-o destinaţie de vacanţă… Practic, Colibiţa este doar un sat de munte, ale cărei carateristici vizuale sunt puzderia de vile kitschoase, majoritatea case de vacanţă ale unor politruci, vile ale unor miliardari de carton, gardurile care le împrejmuiesc şi lacul la care nu se poate ajunge. Din cauza gardurilor!

Rezidenţii Colibiţei sunt abonaţii banilor publici

Firme de casă ale PSD, președintele CJ Bistriţa-Năsăud Radu Moldovan, primarul comunei Bistrița Bîrgăului Vasile Laba (PSD), rude ale unor primari din zona Bârgăului, foști parlamentari de la diverse partide și rude ale acestora, o grămadă de personaje abonate la bani publici și-au împărțit în ultimii ani locația turistică pentru a se bucura de atributele acesteia, din spatele gardurilor cu care și-au împrejmuit căsoaiele. Cu tupeu, acești proprietari au luat cu japca zona de protecţie a lacului şi au transformat-o în curte, plajă, grădină sau ponton, lucru care a făcut din Colibița o localitate eteroclită, îngrădită şi privată, care din „întâmplare”, dispune de un lac de 300 de hectare! În fapt, aşa zisa staţiune este capturată de mai marii zilei, cu complicitatea celor care ar fi trebuit să aplice Legea și a fost trasformată într-o stațiune de interes personal. A cui? A cui are cabană cu gard?! Acest aspect, ar putea deveni „tradiţional”, din păcate, având în vedere că, de-a lungul anilor, toţi şefii judeţului au “conspirat” la menţinerea fostei perle a Călimanilor, captivă intereselor de grup şi de partid, blocând cu bună ştiinţă recuperarea brandului de staţiune climaterică regională şi, rebranduirea!

Deşi are potenţial, satul de munte nu are viitor turistic ?

Pentru turistul simplu care ajunge la Colibiţa, apropierea de apele lacului este aproape o misiune imposibilă. Nu există locuri de promenadă, de picnic sau locuri de plajă. De la baraj spre coada lacului, spre Mița, marginea drumului de acces în staţiune este bordată cu garduri de toate dimensiunile şi din tot felul de materiale. Practic, lacul cu energia debordată de ape este închis de gardurile care ”protejează” proprietățile private ale miliardarilor de carton și ale politrucilor, încât nici măcar pescarii împătimiţi nu pot pătrunde spre a-şi arunca undiţele, în adâncurile pline de peşti. Modelul lacurilor din Austria, cu alei pe marginea acestora, pentru ca turiștii să se poată bucura de energia apei și a soarelui nu a ajuns încă la Colibița și nu se știe când va ajunge aici sau dacă va ajunge cândva, deși mulți dintre proprietarii de pensiuni și de vile de la Colibița frecventează destinațiile turistice austriece, atât iarna cât și vara și, cu siguranță au luat la cunoștință măcar teoretic despre cum se face turismul!

Colibița stațiune climaterică la începutul secolului XX

În comparaţie cu realitatea jenantă de astăzi, Colibiţa a fost una dintre destinaţiile pe care amatorii de vilegiatură de la începutul secolului XX le aveau la îndemână, pentru a-şi reface energia şi sănătatea, în condiţiile decente ale unei economii de piaţă corecte şi funcţionale. Menţionată în ghidurile turistice europene, staţiunea avea drept carateristici: o mare cantitate de ozon în aerul inspirat, urme de iod, ape limpezi şi un cadru montan sălbatic energizat de soare, trasee turistice spre vârfurile Călimanilor, scriau documentelor vremii. O expoziție cu fotografii de epocă, organizată în 2011 de Muzeul Județean Bistrița-Năsăud, având ca subiect destinațiile de vilegiatură din Transilvania, cunoscute în Europa finalului de secol XIX și început de secol XX dădea Colibița ca țintă a vacanțelor pentru amatorii de turism, alături de cunoscutele băi de la: Valea Vinului, SG Băi, Felix, Tușnad, Bazna, Geoagiu, Sovata ş.a.

Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor sau Siebenburgischer Karpaten Verein a inventat turismul cultural şi montan

Locul cunoscut astăzi drept staţiunea Colibiţa a fost descoperit de membri Siebenburgischer Karpaten Verein (SKV) din Bistrița, în acțiunile lor de cunoaștere a munților, în anii de după înființarea la Sibiu, în 1880, a acestei asociații, prima care a promovat drumețiile și cunoașterea munților din Ardeal, după model austriac. La acea vreme cunoașterea munților a florei și faunei și înființarea turismului a făcut parte din politica imperială a Casei de Habsburg. Astfel, datorită SKV-iştilor, Colibița a devenit atractivă încă de la finalul secolului al XIX –lea, când, în 1892, se edifică aici prima casă pentru turiști. Apoi, după ce au construit mai multe refugii și cabane în Munții Rodnei și pe vârful Heniu din Munții Bârgăului, entuziaştii SKV-işti bistrițeni încep în 1926 construirea unei case pentru turişti, la Colibița, inaugurată în iulie 1929, pentru care s-au adunat fonduri timp de mai mulţi ani, ţinta fiind atingerea scopului propus în statutul SKV:

 „ de  a face accesibili Carpaţii Transilvaniei şi ţinuturile învecinate, de a-i cerceta din punct de vedere ştiinţific, de a-i descrie şi de a răspândi rezultatele astfel obţinute, de a facilita accesul în diferite locuri interesante de aici, în special de a intensifica şi a răspândi interesul pentru aceşti munţi”.Foto: cabana SKV de la Colibița

Neobosiţi şi mereu în acţiune, SKV-iştii au generat o undă de şoc printre strămoşii locuitorilor actualului judeţ Bistriţa-Năsăud, astfel că, în perioada interbelică și alte asociații private au construit case de vacanță la Colibița. Practic, în anul 1930, aveau aici case pentru turiști, pe lângă SKV şi alte două organizaţii constituite pentru a dezvolta şi promova turismul: Societatea Colibița, înființată de o parte din protipendada din Bistrița şi Societatea Caritatea din Cluj, alcătuită din medici şi intelectuali clujeni reprezentați de Olivia Deleu, care, din surse private, dar şi din surse de stat a construit în 1934 un sanatoriu pentru tratarea studenților suferinzi de boli de plămâni sau debilitate nervoasă. Ulterior, mai mulți bistrițeni cu dare de mână, etnici germani dar și români și-au ridicat case de vacanță pe malul drept al râului Bistrița Ardeleană, râu ce traversa depresiunea intramontană și în care s-a dezvoltat şi extins staţiunea, conform anuarului SKV din 1940.  

Recunoscută de comuniști prin decret

Până în anul 1940 s-au construit cabane, s-a amenjat drumul de acces dinspre Bistriţa Bârgăului și s-au construit poduri și podețe. După 1944, sanatoriul Oliviei Deleu a fost incendiat iar unele dintre cabanele private au fost naționalizate, inclusiv cabana SKV şi au fost folosite în stil colectivist pentru cazarea turiştilor care, nu conteneau să ajungă în splendida staţiune. În 1964 comuniștii au recunoscut atributele de vindecare ale locului și în consecință, prin decret al Comitetului Executiv al Regiunii Cluj, Colibița a fost trecută  în categoria centrelor muncitorești și stațiunilor climaterice de interes regional.

Șantierul barajului a distrus stațiunea Colibița

Proiectul hidrotehnic de la Colibiţa, prin care râul Bistriţa Ardeleană a fost captat, în dreptul Pietrei Mari, a fost demarat în 1977 iar construcția barajului de anrocamente a durat aproape 20 de ani. Buldozerită fără milă, cu vilele și cabanele demolate, Colibița a devenit un furnicar de rabe și muncitori care locuiau într-o amenajare de șantier: Colonia. Din fosta staţiune de elită, după buldozerire, au mai rămas doar câteva cabane şi un bufet, aflate mai sus de zona de protecţie a lacului, în rest, totul a fost distrus şi acoperit de ape. A fost nevoie de câțiva ani, după ce barajul a fost finalizat în 1997, pentru ca localitatea să intre în re-construcție. Apoi, lacul a devenit interesant pentru turiștii finalului de săptămână, sporind atractivitatea locului cu magnetismul său, așa că au început tranzacțiile cu terenuri. Astfel, fosta staţiune s-a reconfigurat: haotic şi fără nici un stil!

Florica Dura