Începând cu data de 22 septembrie, în incinta sediului Poliției orașului Năsăud va exista și un punct de lucru al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistrița-Năsăud.

Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, noul punct de lucru a fost înființat în baza unui ordin al Ministerului Afacerilor Interne, care prevede că, începând cu data de 22 septembrie, vor fi organizate activități de preluare a documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare a vehiculelor și de eliberare a plăcuțelor cu numere de înmatriculare și în alte sedii decât cele din municipiile reședință de județ. Astfel, s-a aprobat o listă cu 26 de orașe în care vor funcționa sedii secundare ale acestui serviciu, listă pe care se regăsește și orașul Năsăud.

Demersurile pentru implementarea unei astfel de măsuri au fost inițiate în urmă cu mai mult timp și ne bucurăm că se contretizează. În felul acesta, sperăm să rezolvăm cel puțin două aspecte. În primul rând, să venim în sprijinul locuitorilor din zona Năsăudului pentru a beneficia de un acces facil la serviciile publice de înmatriculare a vehiculelor, nemaifiind nevoiți să se deplaseze până la Bistrița. În al doilea rând, ne dorim să descongestionăm activitatea serviciului de la sediul principal – care funcționează în incinta Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud – unde se produc deseori aglomerări. Aprobarea ordinului este extrem de binevenită, mai ales acum, în contextul pandemiei”, a declarat subprefectul Eugen Curteanu.

Noul punct de lucru al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistrița-Năsăud este amenajat în incinta sediului Poliției orașului Năsăud. Într-o primă etapă, programul va fi organizat în zilele de marți și joi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.