Campania de colectare selectivă a deşeurilor menajere va debuta pe 15 iulie, anunţă Primăria Bistriţa. Începând cu această dată, bistriţenii vor fi nevoiţi să sorteze gunoiul rezultat în gospodării şi să îl arunce în containere special amenajate pentru sticlă, hârtie, material plastic sau resturi menajere organice.

Municipalitatea va demara în această săptămână campania pentru colectarea selectivă a deşeurilor menajere. Bistriţenii, fie că locuiesc la bloc, fie la casă, vor fi nevoiţi să depoziteze gunoiul menajer pe categorii, în containere sau saci de culori diferite. Astfel, în containerele de culoare albastră vor depozita deşeurile din hârtie sau carton, în cele de culoare galbenă – recipiente din material plastic sau metal, cele verzi sunt destinate pentru sticlă, iar în containerele de culoare maro vor fi aruncate resturile organice, biodegradabile.
Pe raza municipiului vor fi amplasate cinci puncte de colectare a resturilor menajere.

 

 

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.