DIICOT anunță că a capturat 1.452 de kilograme de heroină, cu o valoare de comercializare de 45 de milioane de euro. Aceasta a intrat în țară pe ruta Iran, prin Portul Constanța, cu destinația finală țările din vestul Europei. Este a doua cea mai mare captură din UE, din ultimii ani.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog au efectuat trei percheziții domiciliare, pe teritoriul României, iar, în cadrul unui ordin european de anchetă, alte 5 percheziții, pe teritoriul unor state vest-europene, la domiciliile unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internațional de droguri de mare risc.
Potrivit DIICOT, pe teritoriul României, a acționat o rețea infracțională, formată din cetățeni români și străini, specializată în transportul unor importante cantități de droguri de mare risc (heroină) către țări din vestul Europei, drogurile fiind disimulate în containere în care erau transportate diverse materiale de construcții sau alte bunuri.