Procesul de digitalizare al României face un pas înainte și doi înapoi. De cele mai multe ori, soluțiile găsite de decidenți le pun bețe în roate românilor care ajung să se lase păgubași în cele din urmă. Așa s-a întâmplat și în cazul donatorilor de sânge după ce tichetele de masă tipărite au fost înlocuite cu tichetele electronice, care până la acest moment nu pot fi reîncărcate. Institutul Național de Transfuzie Sanguină a anunțat că Sodexo,  firma responsabilă de emiterea cardurilor, urmează să implementeze o procedură prin care să rezolve această situație care-i transformă pe donatorii de sânge în colecționari de plastic. Șirul neregulilor apărute pe parcurs nu se oprește aici. Beneficiarii întâmpină dificultăți în utilizarea banilor disponibili pe card, nefiind vorba despre o sumă fixă. 

Potrivit informațiilor furnizate de Institutul Național de Transfuzie Sanguină cardurile primite de donatorii de sânge ar putea fi reîncărcate. Metoda găsită de Sodexo este în curs de implementare, fiind deja comunicată centrelor de transfuzie sanguină din țară la sfârșitul lunii octombrie. Începând cu data de 1 februarie 2022, după adoptarea OUG nr. 44/2022, bonurile de masă emise în format tipărit au fost înlocuite cu biletele de valoare pe suport electronic. Prin urmare, donatorii de sânge ar fi trebuit să primească carduri speciale încărcate cu suma de 66,99 de lei. În realitate, din cauză că firma responsabilă de emiterea cardurilor, Sodexo SRL, a fost afectată de criza mondială de plastic și cipuri, centrele de transfuzie sanguină din țară au putut să le ofere donatorilor de sânge numai promisiunea că la un moment dat vor intra în posesia cardurilor. 

Peste 1000 de carduri își așteaptă beneficiarii la Cluj

Centrul de Transfuzie Sanguină din Cluj-Napoca a informat că la nivelul instituției există peste 1000 de carduri care nu au fost ridicate încă de donatori, din cauza faptului că la momentul în care s-au prezentat la centru nu erau puse la dispoziție de către firma emitentă. Problema a fost rezolvată abia în luna august, însă modul în care a fost gândită procedura de acordare a bonurilor valorice i-a transformat pe donatorii de sânge în veritabili colecționari de plastic. Cardurile emise de Sodexo nu pot fi reîncărcate, fiind necesară emiterea unui nou suport electronic la fiecare donare. Motivul invocat de autorități face referire la faptul că, potrivit prevederilor legale, donarea de sânge este anonimă, iar baza de date nu poate fi furnizată nimănui. 

Potrivit Legii nr. 282/2005,  „I.N.T.S. şi centrele de transfuzie sanguină judeţene şi al municipiului Bucureşti iau toate măsurile necesare pentru a oferi potenţialilor donatori de sânge şi componente sanguine umane, asigurarea confidenţialităţii faţă de orice informaţie furnizată personalului autorizat, referitoare la starea lor de sănătate, la rezultatele testării donării lor şi la orice viitoare identificare de către o terţă parte, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.”

Gazeta de Cluj a solicitat Institutului Național de Transfuzie Sanguină să transmită, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informații de interes public, să comunice care este suma pe care Sodexo o primește în schimbul serviciilor de emitere a cardurilor, din ce motiv nu s-a găsit o soluție pentru reîncărcarea cardurilor, ce se întâmplă cu banii care rămân nefolosiți pe aceste carduri și dacă există o diferență de tarif percepută de Sodexo după ce tichetele de masă în format tipărit au fost înlocuite cu cele în format electronic. 

Donatorii de sânge reușesc cu greu să cheltuiască banii de pe cardurile Sodexo

Reprezentanții Institutului Național de Transfuzie Sanguină (INTS) ne-au comunicat că Sodexo percepe un tarif de 0,28 de lei + TVA pentru emiterea fiecărui card, sumă identică cu cea percepută în cazul tichetelor de masă tipărite. Cu toate că prețul nu a fost majorat, ceea ce ar fi trebuit să simplifice și să digitalizeze metoda prin care donatorii de sânge sunt recompensați s-a transformat într-o adevărată nebuloasă pentru români. Aceștia întâmpină dificultăți atunci când trebuie să folosească cardul pentru că suma nu este una fixă, fiind vorba de 66,99 de lei și cei mai mulți aleg să pună în coș produse care valorează mai puțin decât suma disponibilă. În acest context, pe carduri rămân bani nefolosiți care se restituie centrelor de transfuzie sanguină la solicitarea cărora au fost emise cardurile respective. 

„Contravaloarea serviciilor de emitere tichete de masa pe suport electronic(card), pentru donatorii de sange, de catre Sodexo Pass Romania SRL, este de 0,28 lei/card la care se adauga TVA.

Procedura de reincarcare a cardurilor primite de donatorii de sânge a fost comunicată  de către SC Sodexo SRL centrelor de transfuzie sanguina la sfarsitul lunii octombrie 2022 și este în curs de implementare.

Banii rămași nefolositi pe carduri se restituie centrelor de transfuzie sanguina la solicitarea cărora au fost emise cardurile respective.

Sodexo Pass România SRL nu percepe un cost mai mare pentru eliberarea cardurilor comparativ cu cel perceput anterior pentru emiterea  de tichete de masa pe suport hârtie.”, au informat reprezentanții Institutului Național de Transfuzie Sanguină.

Tehnologia avansează, România rămâne repetentă la digitalizare

Potrivit ultimelor statistici disponibile, România se plasează pe ultimele locuri în ceea ce privește donarea benevolă de sânge, iar multe intervenții chirurgicale din țară sunt amânate din acest motiv. Pentru că nimeni nu știe cum să-i motiveze pe donatori, criza de sânge este din ce în ce mai apăsătoare. Centrul de Transfuzie Sanguină din Cluj-Napoca  face apel constant la bunătatea donatorilor, în încercarea de a mai acoperi cererea. Din păcate, în alte orașe din țară situația este mult mai gravă de atât. Țara noastră nu stă mai bine nici la capitolul digitalizare, ocupând ultima poziție în clasamentul european. Nu este de mirare că procesul de digitalizare este atât de greoi și soluțiile adoptate îi pun în dificultate pe români în loc să-i ajute. 

Studiile recente au demonstrat că un singur donator de sânge poate salva trei vieți, însă persoanele care aleg să facă acest gest de solidaritate se confruntă cu un sistem bolnăvicios care nu pune accentul nici pe cei care au nevoie urgentă de sânge și nici pe cei care dăruiesc viață.

Drepturile donatorului

„Donatorii de sânge au dreptul să primească, la fiecare donare, o alocație de hrană sub forma tichetelor de masă, care au caracteristicile fizice și valorice conform prevederilor Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare.”, se arată în OUG nr. 44/2022.

De asemenea, donatorii de sânge beneficiază de:

  • eliberarea la cerere a analizelor medicale efectuate (grupa sanguina, Rh, hemoleucograma, hepatita B, hepatita C, HIV, HTLV, analize biochimice)
  • eliberarea a 7 bonuri valorice pe un suport electronic în valoare de 66,99 de lei
  • eliberarea unei adeverințe pentru o zi liberă de la locul de muncă
  • eliberarea unei adeverințe pentru reducere 50% pe mijloacele de transport în comun

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.