Consilierul local liberal Diana Morar a criticat, vineri, într-o conferință de presă, incompetenţa administrativă a municipalităţii bistrițene, care este incapabilă de a face funcțională „perla administraţiei locale PSD, pârtia de schi din Wonderland”. Investiția din Wonderland este asemănată de Diana Morar cu o gaură neagră a bugetului local.
Aleasa liberală a precizat că, teoretic, sezonul de schi a început pe 1 noiembrie, însă municipalitatea plătește bani pentru întreținerea pârtiei, dar și pentru lucrările de reparații a pârtiei, care mai înghit 390.000 de euro de la buget.
„Conform calendarului de plăţi a municipalităţii, ne aflăm în prima parte a sezonului de schiat care a început pe 1 noiembrie. Se plătesc bani pentru întreţinere, începând cu 1 noiembrie. Nu mai comentez lipsa de zăpezii naturale, acesta este un dar exclusiv providenţial, comentăm modul de cheltuire al banului public, fără noimă. Pe scurt, în acest an nu avem pârtie de schi. Situaţia de urgenţă generată de prăbuşirea dealului şi surparea lacului de alimentare cu apă s-a dovedit a fi exclusiv una scriptică, prin care gaura neagră a mai înghiţit 390.000 euro de la bugetul local”, a afirmat Diana Morar.
Aceasta a mai subiniat că, deși alunecările de teren au fost sesizate încă din vară, lucrările au început după patru luni de zile, iar în prezent, după deschiderea sezonului de schi, încă se mai lucrează.
Lasati doamna Morar, ca veti veni Dvs la butoane si veti face acolo o zona pentru ” ciolan cu fasole ” , la care sa va urcati cu ” tomberonul ” prins pe cabluri pana la ” autoservire „… dupa care, ce fain puteti cobora inapoi, admirand „pajistea ” !
Vaaai doamna Diana, vedeti ca se heluie complet dealul ala cu funicularul daca tot tregeti cu tunul in el !