În această toamnă, PNL va lansa un nou Program Național de Dezvoltare Locală, PNDL 3, în valoare de 50 de miliarde de lei, în baza căruia comunitățile locale vor putea implementa proiecte de infrastructură de bază, a anunțat deputata liberală Diana Morar.
„Un nou Program Naţional de Dezvoltare Locală, al treilea, este necesar pentru a realiza obiectivele de infrastructură de bază în comunităţile locale: gaz, apă, canalizare, electricitate, asfalt. Așadar, o obligație pentru PNL, care trebuie să pună în practică PNDL 3 într-un timp cât mai scurt.
Primul pas a fost făcut în coaliția de guvernare, unde s-a ajuns la un acord pentru demararea unui nou PNDL multianual, în valoare de 50 de miliarde de lei. Actul normativ va fi emis în cursul acestui an, după care vor demara procedurile de selecție a proiectelor depuse de primării pe baza criteriilor ce vor fi stabilite prin normele metodologice.
Lansarea PNDL 3, estimată pentru această toamnă, este un obiectiv asumat de PNL, prin vocea președintelui Ludovic Orban, care vine astfel în sprijinul comunităților locale pentru dezvoltare”, a scris aleasa bistrițeancă pe pagina sa de Facebook.