Aleșii municipali bistrițeni au propus digitalizarea serviciilor din primăriei municipiului, a anunțat consilierul local Diana Morar, care critică faptul că serviciile administrației locale au rămas la același nivel ca acum 15 ani, deși taxele și impozitele, dar și salariile angajaților primăriei au crescut.

Este un sistem ineficient și greoi. Pentru un aviz, un certificat de urbanism, autorizație de construire sau orice alt document, cetățeanul e obligat să se învoiască de la serviciu și stea la cozi. Plățile s-ar putea face on-line, cu cardul, documentele s-ar putea completa on-line și trimise ulterior acasă în poștă. În toată Uniunea Europeană se va introduce semnătura electronică, iar la Bistrița în continuare funcționează sistemul bonurilor eliberate de gardianul de la poartă.

E de notorietate cazul părinților care, în miez de noapte, au fost obligați să stea la coadă pentru înscrierile la creșă. Este inadmisibil așa ceva și rog autoritățile să aloce bani în regim de urgență pentru implementarea unui sistem electronic de înscriere.

Despre investiții în realizarea de creșe nici nu ar rost să vorbim pentru că bistrițenii s-au lămurit. Ce nu s-a făcut în zece ani, nu se va face nici de-acum încolo. Cel puțin cât timp administrația PSD conduce Primăria Bistrița vom auzi numai scuze și promisiuni„, a declarat într-o conferință de presă consilierul local PNL Diana Morar.

Aceasta a dat ca exemplu administrația locală din Cluj-Napoca.

O administrație competentă digitaliza aceste servicii. Putem lua ca exemplu primăriile din apropiere care au reușit să acest lucru. La Cluj de exemplu există o colaborare excelentă între administrație și tinerii specialiști în domeniul IT și astfel s-a reușit ca anumite servicii să fie digitalizate”, a precizat Diana Morar.

Aleasa liberală nu a trecut cu vederea faptul că municipalitatea a achiziționat în schimbul a 400.000 de euro, sediul în care a funcționat Banca Țiriac, pentru a muta Direcția de Taxe și Impozite, însă nu s-a mai făcut nimic apoi.

Sediul unde a funcționat Banca Țiriac a fost cumpărat încă de anul trecut și în continuare e nefuncțional. Primăria a plătit peste 400.000 de euro și nu s-a făcut nimic după aceea. Cetățenii stau la coadă și se îngrămădesc în clădirea veche, în timp ce sediul unde a funcționat Banca Țiriac zace nefolosit. Nu au fost în stare să-l mobileze sau poate așteaptă domnul Niculae campania viitoare să se laude că în doi ani de la cumpărare a reușit să doteze spațiul respectiv. E scandalos ce se întâmplă și trebuie schimbat modul extrem de lent în care funcționează lucrurile la Bistrița. E nevoie de o administrație nouă, cu o nouă viziune, care să respecte cetățeanul și să nu-și bată joc de banul public. Doar așa se poate recupera decalajul dintre municipiul Bistrița și celelalte reședințe de județ din Transilvania„, a conchis Diana Morar.

2 COMENTARII

  1. Dar dumneavoastra, ca si consilier local, ati ridicat vreodata, argumentat, aceasta problema in vreo sedinta?
    Sau doar aruncati cu noroi in ceilalti?
    Indicati sedinta in care ati supus dezbaterii aceasta problema….pentru ca atlfel, sa ne batem cu pumnul in piept, pentru ce nu au facut altii….dar nici noi…e foarte usor din spatele tastaturii….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.