Consilierul local liberal Diana Morar critică dur administrația locală bistrițeană, despre care spune că, în 10 ani, nu a fost în stare să construiască o parcare în zona centrală a municipiului, pe un teren aflat în domeniul public al municipiului Bistrița. Recent, conducerea PSD a Primăriei Bistrița a găsit de cuviință să transfere terenul respectiv Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, care să se ocupe de realizarea parcării.
Diana Morar spune că președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, și viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae (oficial candidatul PSD la Primăria Bistrița la alegerile locale din 2020), joacă ping-pong cu terenul de pe strada Bistricioarei pentru a realiza o parcare. Asta în condițiile în care, în urmă cu cinci ani s-au alocat bani de către municipalitate pentru întocmirea studiului de fezabilitate.
„Ping-pong electoral: Am observat că există o legătură strânsă între liderul PSD, Emil Radu Moldovan și domnul viceprimar Niculae, cei doi prieteni care acum s-au trezit să facă ping-pong cu un teren aflat în domeniul public al municipiului.
Mă refer aici la terenul de pe strada Bistricioarei, undeva în zona B.C.R, teren care aparține municipiului, ilustrarea perfecta a neputinței administrației PSD de peste zece ani.
De dragul colaborării dintre Radu Moldovan și Cristian Niculae suntem nevoiți să ne întrunim în ședințe extraordinare și să renunțăm la dreptul de proprietate al Bistriței asupra terenului. Întâi de toate ar trebui să vedem că acest obiectiv a fost promis acum cinci ani și s-au alocat bani pentru studiul de fezabilitate dar nu s-a întâmplat nimic și s-a ajuns la această situație hilară„, a scris Diana Morar pe pagina sa de Facebook.
Aleasa liberală mai arată că , în timp ce administrația locală PSD a cheltuit abia un milion de euro pentru investiții, de la începutul anului a plătit 9 milioane de euro pentru salariile angajaților, ceea ce duce la concluzia că bugetul local este gestionat greșit.
„Problema e că administrația PSD risipește banul public pe asfaltări inutile pe unele străzi centrale în speranța că cetățenii vor fi păcăliți la infinit. Parcările au fost asumate inclusiv de viceprimarul ALDE, pe care domnul Niculae l-a deposedat și într-un final s-a predat ștafeta către Consiliul Județean. Din cauza acestui lanț al incompetenței au trecut cinci ani.
Stimați bistriteni, în fiecare lună plătim un milion de euro pentru salariile din Primăria Bistrița, iar în luna septembrie s-au achitat deja nouă milioane de euro pe salarii. Asta în timp ce investițiile realizate până la finalul lunii august nu depășesc un milion de euro. Aceste cifre demonstrează risipa din bani publici și motivul real pentru care administrația PSD renunță la teren în favoarea Consiliului Județean.
Astfel se întâmplă când bugetul local e gestionat greșit, când risipim bani pentru investiții în pârtia de schi fără zăpadă și când realizăm sensuri giratorii la sume astronomice.
Pentru parcarea de pe strada Bistricioarei s-au alocat peste un milion de lei din bugetul local, dar cu toate astea Primăria Bistrița nu a reușit să facă nimic. Poate vă amintiți și de parcarea subterană din parcul Mihai Eminescu, un alt vis rămas la faza de promisiune. La fel e și în cazul pistelor de biciclete de care domnul primar vorbea încă din primul mandat”, subliniază Diana Morar.
Potrivit acesteia social-democrații sunt disperați să rămână la putere.
„Soluții pentru parcări publice municipale există, fiind îndelung prezentate și dezbătute in plan public. O administrație eficientă ar fi inventariat terenurile din municipiu pretabile pentru astfel de destinație, pentru ca nu sunt multe, ar fi analizat și soluționat situația lor juridică pentru a putea demara, proiecta, executa și da in folosință aceste investiții stringente pentru bistriteni și aducătoare de venituri pentru bugetul local.
Cei din PSD Bistrita se comportă ca niște moșieri pe domeniul public și visează să fie aplaudați pentru soluțiile găsite când de fapt sunt disperați să rămână la putere.
Bistritenii nu pot fi păcăliți și nici manipulați și s-au convins demult că în afară de promisiuni nu sunteți în stare de nimic„, a mai scris Diana Morar.
Stimata doamna, la alegerile urmatoare, veti veni Dvs la ” ciolanul cu fasole ” si dupa ce-l veti ” linge copios „… veti face tot ceea ce n-au facut cei de dinaintea Dvs , sau mai degraba FIX LA FEL !
BUN A FOST REGIMUL LUI CEAUSESCU … , unde partidul unic vedea, analiza si ordona … si… AIA SE FACEA ca altfel DR.ACU-I LUA PE TOTI ! ! !
Despre amenajarea unei parcări supraetajate in locul centralei termice situate pe str. Bistricioarei, din spatele Hotelului Bistrita, menită să serveasca zona Centrului Civic din jurul Prefecturii, se tot vorbeste de foarte multă vreme. Inca din 2013, se punea problema demolării centralei termice, astfel inc să se deschidă o arteră de circulatie cu intrare din str. Bistricioarei prin spatele BCR si iesire pe langa Camera de Comert si Industrie, in str. Petre Ispirescu, in lungul căreia intr-o primă etapă să fie amenajate parcări de suprafată pentru institutiile adiacente, precum BCR, Centrul Judetean de Cultura, Muzeul , Camera de Comert si Industrie,etc. Apoi, dupa identificarea surselor de finantare sa fie construite parcări supraetajate care să rezolve definitiv această problemă. Din păcate nu s-a făcut nimic din toate acestea desi, primarul Cretu aflat la al doilea său mandat, era mult prea optimist la acea vreme:
https://www.timponline.ro/prima-parcare-etajata-gata-cel-tarziu-in-2015-inca-doua-vor-fi-realizate-din-bani-europeni/
Ne-am saturat de povestile aste…