JURNAL DE CAMPANIE – SĂPTĂMÂNA 1
S-a încheiat o săptămână de campanie electorală în care n-am putut să nu observăm o activitate asiduă a primarilor-vedetă ai PNL. Dar nu în primării, ci pe câmpul de bătălie al politicii, în toate colțurile județului. Prin târguri și piețe rurale, pe străzile orașelor, oriunde a fost nevoie de ei, au răspuns „prezent!”. Au mărșăluit neobosiți, au împărțit pliante, au stat de vorbă cu cetățenii. Într-un cuvânt, au făcut tot ce le-a cerut partidul prin vocea lui Robert Sighiartău, președintele de facto.
Celălalt președinte, cel onorific, Ioan Turc, a mărșăluit și el, încolonat regulamentar, prin tot județul, făcând treaba rămasă restantă în ultimii 4 ani. Treabă pe care, dacă o făcea la vremea ei, azi nu era în postura jenantă de vasal al lui Robert Sighiartău.
Ca să revenim la primari, este de ajuns să vă uitați pe pagina de Facebook a PNL BN ca să-i vedeți pe Sorin Mititean, Dorin Vlașin, Cătălin Bota și alții, imortalizați pentru posteritate în fotografii, prin târgurile mari ale județului (Teaca, Feldru, Șieu etc.), alături de posibilii votanți. Nimic în neregulă cu asta. Doar că târgurile respective se desfășoară în prima parte a zilei, când edilii ar trebui să fie în parohiile proprii și să presteze pentru cetățenii care i-au votat. Sau poate în comunele și orașele lor toate treburile merg strună și nu e necesară prezența lor permanentă, remunerată. Oricum, respectivii fiind niște oameni de onoare, suntem siguri că pentru zilele de campanie și-au luat concedii fără plată. Iar Vlașin, care e și candidat și va trebui să fie prezent în campanie zilnic, probabil că și-a luat concediu fără plată pentru 30 de zile, pentru că nu credem c-ar fi atât de neserios încât să ia și salariu de la primărie pentru perioada asta. Oricum are de dat explicații locuitorilor Năsăudului pentru faptul că le-a cerut votul la locale, iar acum le spune cu nonșalanță că pleacă la București să fie deputat. Ce contează că statul trebuie să organizeze alte alegeri în orașul lui? Ce contează că alegerile astea o să coste bani? Ce contează că banii ăștia ies din buzunarele contribuabililor?
Așa-i trebuie statului, care cere aleșilor locali cazierul judiciar, dar nu-i pune să semneze un angajament că timp de 4 ani nu renunță la funcția obținută în administrație. Funcție care, pentru Vlașin, e ca un mariaj din interes: dacă apare un partener mai valoros pecuniar (deputăția), divorțează de primul în doi timpi și trei mișcări.
În încheiere nu putem să nu-l menționăm din nou pe Ioan Turc, care, după cum vedem prin presă, s-a preumblat prin piața Decebal, declarându-și interesul pentru agricultori. Nu ne mai mirăm, după ce l-am auzit săptămâna asta vorbind despre brânză la un post de radio local. Dacă o să rezolve problemele producătorilor agricoli așa cum “a rezolvat” cu condițiile din piața Decebal, e totul în regulă. Județul o să aibă parlamentari „valoroși”.
CMF 11240022