Dan Diaconescu a susţinut din nou că are 45 milioane euro pentru preluarea Olcthim, la patru zile după ce OPSPI a anulat licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la combinatul din Râmnicu Vâlcea întrucât patronul OTV nu a putut face dovada că deţine banii pentru plata titlurilor, informează Mediafax.
 Diaconescu a susţinut joi seara în faţa presei, la sosirea pe Aeroportul Otopeni, la salonul oficial, că deţine suma de 43 milioane euro în două conturi constituite la sucursale ale unor bănci străine, în cuantum de 24 milioane euro, respectiv 19 milioane euro.

La aceste deţineri s-ar mai adăuga un cont constituit în România, cu aproximativ 2 milioane de euro, potrivit patronului OTV, care afirmă că a zburat mult cu avionul în ultimele două zile, având întâlniri la Londra, Dubai şi Hong Kong.

El a precizat că banii au fost obţinuţi atât "din surse directe", cât şi "indirecte, garanţii ori credite bancare (…) sau o altă formulă de atragere a banilor".

Diaconescu a susţinut din nou că negocierile pentru preluarea Oltchim puteau fi continuate până în luna februarie a anului viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.