Un document oficial al Agenției Naționale de Achiziții Publice arată că foarte multe dintre documentațiille trimise la CNAIR sunt prost realizate și tocmai din acest motiv licitațiile merg foarte greu și sunt contestate încă din faza inițială de către cei implicați.
Grosul documentațiilor de licitații prezentate în primele șase luni ale anului de către CNAIR ANAP pentru avizare prezintă grave erori. Majoritatea documentațiilor au fost retrimise de către ANAP companiei spre refacere, potrivit datelor remise Digi24.ro de către Agenția Națională de Achiziții Publice.
În perioada ianuarie-iunie 2017 CNAIR a prezentat ANAP spre avizare documentația a 130 de licitații. Din cele 130 de licitații doar 31 de proceduri, respectiv sub un sfert, au fost aprobate de prima dată de către ANAP. Restul documnetațiilor au trebuit refăcute și de către cinci ori până când au fost acceptate de ANAP.
După ce CNAIR a prezentat ANAP documetația de licitație pentru ”Proiectare și Execuție “Autostrada de Centura București km 0+000 – km 100+900”, ANAP a retrimis spre refacere de nu mai puțin de cinci ori documentația la CNAIR pentru a fi refăcută. Documentația fost acceptată de abia în data de 5 iulie. Aceasta înseamnă că s-a pierdut o lună doar pentru a fi realizată o documentație de licitație care să respecte cerințele legale. Datele arată că ANAP a respins în 135 de rânduri dosarele de licitație ale CNAIR.