Noua alianță liberală formată în acest an din fuziunea adepților PLR( Partidul Liberal Reformator) și PC (Partidul Conservator) i-a primit oficial pe Cornel Moisil și Ștefan Sîngeorzan printr-o conferință de presă ce a avut loc, vineri 30 octombrie la sediul filialei de la Bistrița Năsăud. Potrivit declarațiilor celor doi, PSD nu mai era formațiunea politică cu care ei se identificau. De asemenea, Sîngeorzan a declarat că la social-democrați el se simțea o remorcă de partid.

 

De la Moldovan la Țintean

În cadrul conferinței de presă în care cei doi membrii au motivat decizia de a efectua un traseism politic și de a dezerta din PSD, fostul primar din Comuna Feldru a explicat că dorește să îl susțină pe actualul prefect, Ioan Țintean, pentru a-i lua locul lui Radu Moldovan, la șefia județului. Printre declarațiile surprinzătoare făcute de Sîngeorzan se numără și faptul că a reuși să transfere aproape în întregime, organizația PSD de la Feldru la ALDE.

„Noi vom avea pe listă primul la Consiliul Judeţean şicandidat pentru funcţia de preşedinte al CJ pe Ioan Ţintean.Dânsul va fi locomotiva şi candidatul nostru pentru funcţia de preşedinte al CJ. Eu am discutat cu domnul Ţintean pe care îl consider foarte potrivit să fie preşedinte al CJ pentru că a condus şi firme private, şi Finanţele Publice fără să fie implicat în scandaluri. E un prefect foarte bun şi eu cred că e de o mie de ori mai bun în funcţia de preşedinte al CJ faţă de Radu Moldovan. (…)La Feldru, a rămas la PSD un singur consilier, şoferul deputatului Daniel Suciu. E un băiat tânăr pe care eu îl respect, dar nu am nevoie să vină cu noi şoferul lui Dani Suciu. Am participat la o întrunire a biroului judeţean de conducere a ALDE. Nu am cerut nicio funcţie pentru mine. M-am întâlnit acolo cu şefi de instituţii, Ani Bob, Sorin Roşu Mareş, cu foşti colegi primari, toţi oameni de calitate.Toţi îl vor pe Ioan Ţintean preşedinte al CJ”, a spus Sîngeorzan.

În prezent, conform legii, Ioan Țintean nu are voie să aibă apartenență politică atâta timp cât ocupă funcția de prefect. Însă acesta a declarat presei că salută faptul că ALDE îl dorește ca membru și candidat la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

 

Intră în ALDE, dar ține la liderul PSD

Cornel Moisil nu a semnat încă aderarea la ALDE însă a participat la conferința din partea partidului și a anunțat că va face o organizație de partid în comuna Șant. Moisil speră că această mutare politică nu îl va supăra pe Radu Moldovan, cel care de altfel i-a cununat fiul, și precizează că odată intrat în formațiunea liberală va face campanie pentru aceasta, însă niciodată nu va face campanie electorală împotriva lui Radu Moldovan sau a PSD Bistrița Năsăud.

„Sincer să fiu, eu, într-un timp, am vrut să renunț la viața politică. Eu nu m-am mai implicat în politică de la alegerile parlamentare din 2012 încoace. Am văzut că am fost solicitat și mi-am dat seama că încă mai contez pentru cei din localitate. Domnul Dorin Popescu m-a abordat de la ALDE. Voi face o organizație la Șant. Va fi greu, dar voi reuși pentru că încă mai am susținători. Lumea mă salută din nou și mă contactează pentru a le oferi ajutorul. De asta am intrat în ALDE pentru că e o alianță în primul rând, iar când am câștigat alegerile tot printr-o alianță am făcut-o. Despre Radu Moldovan pot doar să vă spun că suntem cumetrii și că mi-a cununat fiul. Sper să nu afecteze relația de prietenie dintre noi, una mai specială de altfel, faptul că eu plec din PSD. Timp de 14 ani am fost un om loial PSD-ului și nu am trădat niciodată. Nici acum nu o să fiu un trădător. Am luat o decizie să mă înscriu în ALDE și voi face campanie celor din ALDE, dar nu voi face nici o campanie împotriva PSD sau a lui Radu Moldovan” declară fostul edil, Cornel Moisil.

În încheiere, Moisil a precizat că încă nu este bătut în cuie faptul că el va candida pentru funcţia primar în anul 2016 din partea ALDE și că acest lucru va fi stabilit ulterior de către partidul la care acesta aderă.

 

Radu Moldovan se abține

Contactat de Gazeta de Bistriţa pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la traseismul politic a celor doi foști edili ce au fost salvați de el după terminarea mandatului, președintele CJ Bistrița, Radu Moldovan a refuzat să comenteze pe acest subiect.

„Nu vreau să discut despre plecarea celor doi. Chiar nu are rost să vorbim despre asta. Am treburi mult mai importante de făcut pentru județ, decât să dau declarații pe tema aceasta politică. PSD Bistrița-Năsăud nu v-a avea de suferit în urma plecării celor doi. Atât pot să vă spun” a precizat Radu Moldovan.

Deși Radu Moldovan a fost cel ce i-a luat la sânul său după ce au pierdut campaniile electorale din 2012, el a ezitat să se pronunțe cu privire la dezamăgirea provocată.

Este mai mult decât cunoscut faptul că atâtCornel Moisil cât și Ștefan Sângeorzan au rămas fără obiectul muncii după ce au pierdut alegerile locale din 2012. Actualul preşedinte al CJ BN nu i-a lăsat de izbelişte şi le-a asigurat pâinea cea de toate zilele. Ştefan Sângeorzan a fost angajat într-o funcţie de consilier la cabinetul preşedintelui CJ BN, iar mai apoi a primit pe tavă funcţia de director tehnic la Vitalia SRL, care deşi este o companie privată are drept angajaţi mulţi sociali-democraţi sau simpatizanţi ai PSD. Cornel Moisil nu a fost nici el lăsat pe drumuri şi a primit un post călduţ, de expert, la Autoritatea de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, în locul lui Dragomir Câmpan, devenit şef la ADI Deşeuri.

1 COMENTARIU

  1. Mă întreb și eu de ce sunt dezertori cei doi dacă au fost „trași pe dreapta”!?!? S-au dus mai la dreapta. Totuși sunt mai valoroși decât cei care le-au luat locul! Clar și NET!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.