Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează în perioada 18 – 19 februarie, o serie de întâlniri şi dezbateri cu lideri de opinie locali şi cetăţeni ai judeţului, având ca temă problema gestionării deşeurilor, activitate desfăşurată în cadrul Proiectului "Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud". Dezbaterile vor avea loc în data de 18 februarie de la ora 11.00 în Sala de Consiliu a Primăriei Beclean, în aceeaşi zi de la ora 14.00 la Căminul Cultural din Braniştea, în data de 19 februarie de la ora 11.00 la Căminul Cultural din Prundu Bârgăului şi tot în 19 februarie de la ora 14.00, la Primăria Livezile. 

 

Proiectul intitulat "Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud" se derulează în perioada 2009 – 2011 şi presupune realizarea unor investiţii de importanţă majoră pentru protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor în judeţul Bistriţa-Năsăud: construirea unui Centru de Management Integrat al Deşeurilor în comuna Dumitra, a unei staţii de transfer la Bistriţa precum şi a 4 puncte de transfer în localităţile Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi şi Galaţii Bistriţei; construirea în  municipiul Bistriţa a două Centre de Colectare a deşeurilor voluminoase şi Deşeuri din Echipamente Electrice şi Electronice şi câte un Centru de Colectare în fiecare oraş al judeţului; achiziţionarea de containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi vehicule pentru transportul acestora; închiderea şi ecologizarea a 4 depozite urbane şi 200 depozite rurale existente neconforme.

Conform Programului Operaţional Sectorial de Mediu,  valoarea eligibilă a Proiectului este de 141.709.850 de lei,  98% reprezentând finanţare nerambursabilă prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi Bugetul de Stat, restul de 2% reprezentând contribuţia Beneficiarului prin bugetele Autorităţilor Locale. În cadrul acestui proiect beneficiarul derulează o amplă campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor din judeţul Bistriţa-Năsăud în legătură cu problematica deşeurilor şi a protecţiei mediului în general.

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.