Primăria Bistriţa organizează vineri 21 noiembrie, începând cu ora 12.00, în sala mare de şedinţe, o dezbatere publică asupra proiectului de hotărâre privind aprobarea regulamentelor pentru desfăşurarea activităţilor comerciale pe raza municipiului.
Conform noului regulament, certificatele de funcţionare vor fi valabile 5 ani dacă sunt păstrate condiţiile de funcţionare pentru care s-au eliberat. Certificatele de funcţionare eliberate pentru unităţile de alimentaţie publică vor fi valabile tot 5 ani, cu condiţia respectării reglementărilor legale în vigoare şi obţinerea vizei anuale achitată anticipat şi integral până la data de 31 decembrie a anului în curs pentru anul următor, indiferent de perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, conform prevederilor Codului fiscal. La expirarea celor 5 ani, dacă sunt păstrate condiţiile de funcţionare, la cererea agentului economic, se emite un nou certificat cu respectarea condiţiilor impuse de legislaţia în vigoare la data emiterii acestuia.
Taxa de eliberare / vizare anuală a certificatelor de funcţionare se stabileşte prin hotărâre de Consiliu Local odată cu stabilirea impozitelor şi taxelor locale şi se achită integral, anticipat eliberării certificatului de funcţionare indiferent de perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal, respectiv 31 decembrie conform Codului fiscal. Taxa de eliberare/vizare anuală a certificatului de funcţionare nu se restituie chiar dacă autorizaţia a fost anulată sau dacă titularul certificatului de funcţionare şi-a încetat activitatea, indiferent de motiv.
anual se autorizează circa 350 de unităţi comerciale, din care 50 de alimentaţie publică, iar vara se încheie circa 40 de contracte de închiriere a terenurilor pentru amplasarea unor terase.
Contravenţiile se sancţionează cu sume cuprinse între 500 şi 2.500 de lei.