Sute de detinuti palestinieni din penitenciarele israeliene au intrat in greva foamei pentru a protesta fata de conditiile de detentie, fiind vorba de unul din cele mai mari proteste din ultimii ani.
Un numar de 700 de detinuti s-au alaturat in mod simultan grevei, fiind condusi de catre palestinianul Marwan Barghouti, care executa cinci pedepse cu inchisoare pe viata pentru activitatea sa terorista in Fatah.
Printre protestatari se numara membri ai Fatah, precum si detinuti din gruparile Hamas si Jihadul Islamic. Aceasta greva a foamei se bucura de un sprijin politic puternic, in timp ce palestinienii marcheaza jumatatea de veac de ocupatie israeliana in Cisiordania.
De asemenea, printre sustinatorii grevei detinutilor se numara premierul palestinian Rami Hamdallah, precum si liderii gruparii Hamas din Fasia Gaza.
Numarul detinutilor care participa la aceasta greva a foamei ar putea sa creasca la 2.000 palestinieni, care sunt inchisi in penitenciarele din Israel.
Printre revendicarile detinutilor se numara extinderea drepturilor de vizitare pentru rude si acces mai usor la telefoane.
De asemenea, drepturile de vizitare au ridicat ingrijorari serioase, intrucat palestinienii sunt obligati sa ceara aprobare pentru a intra in Israel, iar aceste aprobari sunt adeseori respinse de catre autoritatile de la Tel Aviv.
Greva foamei a inceput la inchisoarea Hadarim, unde isi executa pedeapsa Marwan Barghouti potrivit Hotnews.