Cele mai importante întreruperi de lucru au avut loc la Dacia si la Sidex. Ambele greve au încetat: dupa 18 zile la Pitesti, partenerii contractuali ajungând la un acord, iar la Galati, greva a fost declarata ilegala de catre instanta.
Dupa cum se vede, grevele s-au produs la 2 uzine importante. Au fost reflectate de cele mai cunoscute canale internationale tv. Greve sunt peste tot în lume, dar numai în statele democratice. Ar trebui ca bataiosii lideri sindicalisti mai în vârsta sa le transmita discipolilor tineri ce s-a întâmplat cu minerii din Valea Jiului care, în august 1977, au formulat revendicari salariale si au cerut sa li se mentina drepturile de pensie, conform legislatiei anterioare. Nu am auzit de greve nici în Cuba si nici în Coreea de Nord. În Cuba socialista, unde totul este rationalizat, în acest an s-a promis locuitorilor ca au dreptul sa cumpere telefoane celulare. În Coreea de Nord, unde socialismul functioneaza în varianta CIUCE, enuntata de un dictator sinistru KIR IM SEN, populatia moare de foame, dar autoritatile lanseaza rachete. Este relevant sa comparam situatia din Coreea socialista cu cea din Coreea de Sud, tara în care performantele economice sunt compatibile cu cele din Franta. (Cu privire la starea economica si culturala a Coreei de Sud este deosebit de interesant editorialul profesorului Marga din Ziua de Cluj, ce a vizitat recent aceasta tara.)
Nu pledez pentru interzicerea grevelor, nu numai pentru ca acest lucru ar fi neproductiv si nedemocratic, dar interdictia ar contrazice însasi fundamentele economiei de piata; forta de munca este o marfa. În aceste conditii, este firesc ca partenerii contractuali sa obtina conditii cât mai bune. Nu trebuie sa uitam ca numai prin cresterea productivitatii muncii se asigura o marire sanatoasa a salariilor. În absenta acesteia, avem inflatie si deci involutie economica.
Ceea ce este deranjant sunt lozincile nationalist-anarhiste si caracterul politic al grevelor: se scandeaza, în nestire, „hotii”, se cânta „Desteapta-te române” – macar daca s-ar destepta, se danseaza Hora Unirii, parca investitorii straini ar dori sa rupa o parte din trupul tarii, sau se formuleaza cereri ce nu pot constitui o baza de discutie, cum ar fi dublarea salariului, solicitata de siderurgisti.
Nu sustin ca, deocamdata, salariile din România sunt egale cu cele din Occident. Daca acestea ar fi fost identice, sau macar apropiate, Nokia nu s-ar fi mutat la Jucu, iar pe francezi nu i-ar fi vazut nimeni la Dacia. Cei din Galati si Pitesti ar trebui sa se gândeasca ce s-a întâmplat cu Tractorul si Roman Brasov. Acestea nu s-au cumparat, dar nici muncitori nu prea sunt ca sa faca greve. Apoi, tot din vina muncitorilor, manipulati de liderii sindicali – mari specialisti în evaluarea activelor în procesul de privatizare – s-a ratat privatizarea sanatoasa a întreprinderii Semanatoarea Bucuresti. Firma New Holland, ce dorea sa o cumpere, intentiona sa o faca una din cele mai mari constructoare de masini agricole din Europa. Nu vreau sa spun ca toti investitorii straini au fost onorabili; (vezi cei care au cumparat Tepro Iasi sau Aro Câmpu Lung), dar privatizarea cu investitori stategici a fost singura sansa de a se salva marile întreprinderi. Se pare ca cei care, în 1990, tipau „nu ne vindem tara” mai au înca adepti. Când vezi halele industriale goale, sau în care se lucreaza la o capacitate de 10%, precum si complexele agro-zootehnice, ce arata ca dupa un bombardament, ne dam seama cât a costat stupizenia celor care au frânat privatizarea. Printr-o lege adoptata în 1991, privatizarea trebuia terminata în 1998. Nici guvernantii de azi nu sunt total diferiti. Lise pare greu sa privatizeze operatorii economici buni, ca Antibiotice Iasi si Uzina de avioane Craiova, dar treaba nu merge usor nici cu Plafarul care, la stat fiind, a fost nevoita sa-si reduca personalul an de an.
O alta idee fara noima este aceea ca UE ne-ar dori saraci, lipiti pamântului. Tarile bogate doresc o piata larga pentru produsele lor, dar acestea nu se pot cumpara de catre o populatie ajunsa la limita subzistentei.
Un rol nociv în deteriorarea climatului social-politic îl au asa-numitii formatori de opinie de la Antena 3, ca domnul Cristoiu, care elogiaza în continuu socialismul. Mai are vreo doi „colegi” ce militeaza în aceasta directie, ca Valentin Stan. Daca le este asa de drag comunismul, nu cred ca ambasadele Cubei si Coreei de Nord din Bucuresti nu le-ar acorda vize de intrare, iar tarile de destinatie, cu siguranta nu le-ar refuza dreptul de azil. Acolo, nu ar trebui sa suporte capitalismul autohton. În China, ce are un sector privat considerabil, persoanele inpregnate de idei dogmatice sunt mai greu de acceptat. Îi acor domnului Cristoiu circumstante atenuante: cred ca spune ca este comunist din spirit de fronda. În al doilea rând, mai exista un partid comunist în Franta, desi francezii se considera o natiune inteligenta. Si apoi, Jose Saramago, unul din cei mai importanti scriitori contemporani, este membru al Partidului Comunist Portughez. Ma îndoiesc ca laureatul premiului Nobel, care scrie carti admirabile, traduse si în România, si-ar fi putut scrie romanele într-o tara comunista.
18.04.2008 Adrian Man
P.S.
1. Nu de mult, „Cotidianul” a ajuns la 5.000 de numere. A devenit o institutie nationala, nu numai pentru calitatea intrinseca a publicatiei, ci si pentru ca este un remarcabil difuzor de cultura. Ma gândesc la cele aproximativ 70 de carti din literatura universala difuzate pâna în prezent, apoi la CD-urile cu muzica sinfonica, suplimentele enciclopedice, etc. Editorialistilor si colaboratorilor le urez sa mentina stacheta ridicata a acestui ziar, înfiintat de regretatul Ion Ratiu, pe care am avut privilegiul sa-l cunosc. O anumita vârsta are si avantaje…
2. A trecut dintre noi academicianul Dan Grigorescu, intelectual distins, specialist în arte si spiritualitate anglo-saxona. A scris una dintre cele mai bune carti despre Satele Unite, „Marele canion”, precum si altele care s-au adresat unui public mai restrâns.
