După mai bine de 11 ani de procese la Cluj, Brăila și Galați care s-au concretizat cu achitări definitive în Dosarul „Gazeta”, justiția începe să-și facă treaba. Aurel Mureșan și Dorel Vidican au obținut în instanță despăgubiri în valoare de aproape 2 milioane de lei de la statul român, după ce DIICOT a încercat să închidă gura presei.
Coșmarul a început la finalul anului 2006 când 5 jurnaliști, 4 directori și administratori ai firmelor de presă care editau „Gazeta de Cluj” și „Bună ziua, Ardeal!” au fost acuzaţi de şantaj şi constituire de grup infracțional organizat, în dosarul Gazeta.
În 19 ianuarie 2007, la Tribunalul Cluj, a început procesul, însă pentru a scăpa de influența autorităților locale, în martie, dosarul a fost strămutat la Brăila, apoi s-a mutat la Galați și abia după 11 ani, în 2017, Curtea de Apel Galați i-a achitat definitiv pe cei implicați în dosar, constatând în ceasul al 12-lea că fapta nu există, deci nici vorbă de șantaj sau de grup infracțional organizat.
Mai mult, în mențiunile magistraților se arată că a fost vorba de un dosar făcut la comandă. Un alt aspect ce trebuie menționat este că dosarul a pornit la autosesizarea procurorilor DIICOT Cluj și „persoanele vătămate” din dosar au depus plângere abia după ce au fost citate de organele de urmărire penală şi nu înainte de anchetă.
DIICOT a ușurat statul român de aproape 2 milioane de lei
În urma achitărilor definitive, victimele abuzurilor procurorilor DIICOT au dat statul român în judecată cerând daune morale și materiale pentru lunile petrecute după gratii, cei 11 ani de procese și toată suferința provocată de un dosar făcut la ordin.
Aurel Mureșan, fost director executiv al ziarului „Buna Ziua, Ardeal” și Dorel Vidican, fost director executiv al ziarelor „Gazeta de Cluj” și „Gazeta de Bistrita”, doi dintre cei care au purtat ani la rând eticheta de „inculpat” fără nicio vină și au petrecut luni bune în spatele gratiilor, au primit despăgubiri de aproape 2 milioane de lei. Cu toate acestea, banii primiți nu vor șterge niciodată traumele la care au fost supuși.
Dorel Vidican a obținut joi, 3 martie 2022, în urma sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj, daune morale în valoare de 564.681 lei și daune materiale în valoare de 137.166 de lei.
În urmă cu câteva luni, Aurel Mureșan a obținut în instanță despăgubiri în valoare de de 730.372 de lei, compuse din 235.372 lei pentru cele 5 luni de arest preventiv îndurat în aceeași perioada cu Vidican și ceilalți inculpați, dar și 495.000 lei pentru durata exagerată a procesului. La aceste sume se mai adaugă și daunele materiale în valoare de 285.520 lei, constând în suma de 49.312 lei cu titlu de cheltuieli de deplasare, cazare și masa la Tribunalul Brăila și Curtea de Apel Galați și în suma de 236.208 lei cu titlu de venit nerealizat.
În total, statul român va trebui să plătească despăgubiri de peste 1,7 milioane de lei pentru „joaca” celor de la DIICOT. Deși par a fi extrem de mulți bani, sumele chiar dacă ar fi fost de 10 ori mai mari nu ar putea să șteargă nedreptatea la care au fost supuși cei implicați fără vină în dosarul Gazeta. Chiar dacă momentele prin care au trecut jurnaliștii și traumele la care au fost supuși nu pot fi redate în cuvinte, în motivarea instanței care stă la baza Hotărârii pronunțate de judecătorii clujeni la 13 decembrie 2021 în cazul lui Aurel Mureșan.
Aurel Mureșan, supus unei torturi psihice din partea organelor de urmărire penală
În motivare se arată că: „Reclamantul a solicitat acordarea unor daune morale atât pentru perioada privării de libertate cât și pentru perioada pentru care i-a fost restricţionat dreptul de liberă circulație prin menținerea obligării de a nu părăsi țara pentru un termen de aproape 4 ani și 6 luni.
În data de de 30.10.2006, organele judiciare au procedat la percheziția domiciliului reclamantului, activitate care a avut drept consecință o traumă retrăită de el și de familia sa, respectiv soția și copilul minor. Reclamantul a fost dus la sediul DIICOT, supus unei efective torturi psihice din partea organelor de urmărire penală care pe lângă faptul că vorbeau pe un ton foarte agresiv și batjocoritor, fluturau cătușele pe masă, făceau diverse promisiuni în sensul asumării acuzațiilor pe care în respectiva zi i le-au adus la cunoștință în mod lacunar, respectiv formularea unor declarații acuzatorii la adresa colegilor săi. Ulterior, reclamantul în aceeaşi zi a devenit învinuit, inculpat, a fost reținut și arestat pentru anumite fapte pentru care după un proces ce a durat mai bine de 11 ani, să se pronunțe o soluție de achitare, conform căreia nici una dintre faptele pentru care a fost cercetat, nu erau prevăzute la data presupusei săvârşiri de legea penală.
La data de 06.03.2007 s-a admis cererea de strămutare, la data de 12.03.2007 Tribunalul Cluj a dispus trimiterea dosarului 391/117/2007 la Tribunalul Brăila. (…) Referitor la condițiile de arest pe care le-a îndurat din data de 30.10.2006 până la data de 23.03.2007, reclamantul a arătat că de la momentul arestării, a stat izolat într-o celulă de cca. 6 m timp de aproximativ 2 luni a Secției Exterioare a Penitenciarului de Maximă Siguranță Gherla (aflată în imediata apropiere a Palatului de Justiție Cluj), fiindu-i permisă o scurtă plimbare și dreptul de a face duș o dată pe săptămână.
Până la strămutarea cauzei la Brăila, au fost transportați la Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, în localitatea Gherla, jud. Cluj. Condițiile de trai au fost foarte grele, întrucât era iarnă, celulele erau reci, nu se asigura căldură în unele zile. Mâncarea era de multe ori necomestibilă, nu i se asigurau condiții salubre pentru igiena personală. Datorită faptului că reclamantul, alături de ceilalți colegi, au fost arestați și pentru constituire de grup infracțional organizat, regimul de detenție a fost unul foarte sever, având practic mai puţine drepturi decât persoanele condamnate pentru infracțiuni mult mai grave. Nu avea dreptul la muncă, dreptul la plimbări în aer liber, dreptul la pachet, la vizite.
Cea mai traumatizantă experiență pe timpul detenției a trăit-o cu ocazia transferului de la Penitenciarul Gherla la Penitenciarul Brăila. Deoarece între Gherla și Brăila distanța este de peste 500 km, nu s-a putut asigura, conform normelor ANP, transportul reclamantului direct pe această rută, astfel petrecând mai mult de o săptămână pe drum și în diferite penitenciare din țară. Transportul s-a realizat cu autospecialele ANP care s-au prezentat într-o stare deplorabilă, având peste 25 de ani vechime, nu prezentau deloc siguranță. Pe durata transportului nu li s-a asigurat hrană sau apă potabilă, nevoile fiziologice fiind constrânși a le face într-o găleată. Au fost transportați alături de persoane periculoase, condamnate inclusiv pentru omor. De multe ori s-a întâmplat ca, din cauza profesiei, să fie luați peste picior și umiliți de astfel de persoane, fără a avea cui să se plângă.
Pe perioada deplasării de la Gherla la Brăila, împreună cu numiții Man Liviu Aurel și Oțel Ioan, au fost inițial transportați de la Penitenciarul Gherla la Penitenciarul din Aiud, jud. Alba. După o noapte petrecută în acest penitenciar, au fost duși la Penitenciarul din Sf. Gheorghe, jud. Covasna, la cel din Colibași, ajungând și la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Mărgineni, jud. Dâmbovița. Într-un final, au ajuns la Penitenciarul Jilava. Menționează faptul că la nivelul anului 2007, condițiile de detenție în acest din urmă penitenciar au fost cvasi inumane. Pe lângă faptul că în celule stăteau mai multe persoane față de numărul de paturi disponibile, nu li s-a asigurat hrană și apă potabilă. Singura sursă de apă era infestată cu viermișori. Noaptea nu s-a putut odihni, deoarece celula a fost infestată de gândaci și șobolani, fiindu-i teamă să nu fie înțepat sau mușcat. I-a fost de asemenea teamă de infectarea cu anumite boli sau maladii, datorită faptului că atât celulele cât și așa zisele toalete erau insalubre, murdare, adevărate focare de infecție.
Nu li s-a permis pe toată perioada detenției de la Jilava contactarea familiilor, aceștia neștiind nimic de soarta lor până la stabilirea termenului de judecată din 22.03.2007 de la Tribunalul Brăila, întrucât nici după transportarea lor la Penitenciarul din Brăila, acest lucru nu i s-a permis. Nu li s-a permis accesul la propriile bagaje pe toată durata transportului, neavând acces la haine sau alte obiecte de igienă și de uz personal.
Starea sa de sănătate s-a degradat în timpul detenției, întrucât suferea de o boală la rinichi, fiindu-i efectuată anterior o operație de îndepărtarea unui rinichi. Anterior arestării, reclamantul a fost supus la unele lucrări pentru întreținerea danturii care necesitau o alimentație specială, însă, datorită condițiilor de detenție nu a putut ține acest regim. A dezvoltat o boală gravă la nivelul ficatului care consideră că s-a datorat și agravat și condițiilor de detenție.
Reclamantul a fost practic tratat ca ultimul criminal, deși se afla în stare de arest și beneficia de prezumţia de nevinovăție, așteptând un proces care nu credea că va dura peste 11 ani.
Referitor la daunele morale solicitate pe considerentul unei durate nejustificat de lungi a întregului proces penal, reclamantul a arătat că pe lângă suferințele prezentate mai sus, cauzate atât de natura nelegală a măsurii arestului preventiv cât și de condițiile efective de detenție, menționează faptul că în perioada 23.03.2007 -13.11.2012, reclamantul a fost supus măsurii de a nu părăsi țara.
Acest proces l-a afectat atât pe plan emoțional, cât și pe plan profesional și financiar. Datorită măsurii impuse, reclamantul nu s-a putut apropia de sediul redacției Bună Ziua Ardeal sau Gazeta de Cluj. Nu şi-a putut desfășura activitățile de administrator, întrucât, pe de o parte acest lucru presupunea întâlniri cu persoane prevăzute în încheierea judecătorului de fond, iar pe de altă parte, cu ocazia perchezițiilor, au fost ridicate actele contabile, lucrările, inclusiv calculatoarele de la societățile care editau ziarele mai sus menționate, fiind imposibilă continuarea activității.
Astfel, reclamantul a rămas practic fără loc de muncă, nerealizând nici un venit. Datorită vârstei și a stării de sănătate dar şi a notorietății acestui dosar, i-a fost imposibil să se angajeze. Drept urmare, a fost nevoit să apeleze la ajutorul unor cunoștințe pentru anumite împrumuturi bănești din care unele sunt în curs de restituire și a fost practic întreținut de soția sa care realiza singurul venit din familie.
Datorită duratei excesive și a presiunii create de acest proces, starea sa de sănătate s-a înrăutățit în mod drastic. Deși a fost prezent la toate termenele de judecată de la judecarea fondului cauzei, realizând toate deplasările Cluj-Napoca – Brăila/Galaţi – Cluj-Napoca cu autoturismul personal, din cauza evoluției nefavorabile a sănătății, nu s-a putut prezenta în termenele din faza apelului, începând cu toamna anului 2016. Astfel, a fost prezent la un singur termen de judecată, respectiv la data de 18.10.2017, întrucât dorea să dea o declarație și în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Galați. Această deplasare a realizat-o la bordul unei ambulanțe private, fiind însoțit de un echipaj medical calificat pentru intervenirea în situații de urgenţă, întrucât afecțiunile de care suferă în continuare, nu îi permit depunerea de efort și impuneau supravegherea de personal medical în cazul declanșării unor stări de criză. Ori, efectuarea deplasării din Cluj-Napoca la Brăila și retur la fiecare termen de judecată, i-ar fi pus viața în primejdie, întrucât în caz de urgență, echipajele medicale nu aveau cum să intervină la timp, respectiv nu putea fi transferat la o unitate spitalicească.
Datorită acestor complicații, reclamantul a fost pensionat pe caz de boală în anul 2016, neputând efectua nici o activitate lucrativă din care să asigure familiei un câștig decent. Raportat la toate cele expuse anterior, se poate constata faptul că durata procesului de 11 ani 1 lună și 20 de zile a fost unul mai mult decât excesiv și nejustificat în același timp.”
