Deşeul, materie primă sau gunoi? Plăteşti cât arunci!

Recenta criză a gunoaielor din Bistriţa-Năsăud, care a culminat cu manifestările de protest împotriva poluării de la groapa de gunoi din Tărpiu, au ridicat problema unei soluţii alternative. „Ce facem, atunci? Ardem gunoaiele?” Răspunsul e NU. Atât al specialiştilor de mediu din ţară, cât şi al celor din afară. Soluţia e una singură: folosirea experienţei care există deja în lume, în multe comunităţi, privind reciclarea şi refolosirea deşeurilor, reconsiderată ca materie primă, şi nu gunoi care trebuie distrus.

La noi în ţară regăsim încă cea mai ridicată rată de depozitare în gropi de gunoi, de peste 90%, cu o rată de reciclare infimă. Obiectivele Uniunii Europene sunt de a reconsidera deşeurile drept resurse, prin reintroducerea lor în sistemul economic, fără a le distruge prin îngropare sau incinerare. Mai mult, Uniunea Europeană intenţionează să oprească finanţarea tehnologiilor de obţinere a energiei din deşeuri şi redirecţionarea fondurilor spre o infrastructură de colectare selectivă, refolosire şi reciclare.

Specialiştii români spun că tocmai lipsa instalaţiilor de incinerare a deşeurilor municipale şi asimilabile din România constituie un aspect pozitiv, de care ar trebui profitat cât mai rapid. Mai bine să începem de pe acum să reciclăm gunoaiele, decât să reciclăm proiecte expirate de management al deşeurilor prin ardere, care s-au dovedit catastrofale prin alte părţi, şi la fel de poluante.

Alternative corecte există

„Avem avantajul că vom putea implementa mult mai uşor strategii inovatoare precum practicile «zero deşeuri/zero waste», evitând în acest fel erorile statelor vest-europene din trecut. Incinerarea deşeurilor este la fel de nedorită, depăşită şi periculoasă precum depozitarea în gropi de gunoi, uneori chiar mai toxică şi mai perversă întrucât susţine mirajul unei soluţii rapide cu rezultate imediate precum dispariţia gunoiului şi producerea de energie”, explică Cristian Ţetcu, activist de mediu din Bistriţa-Năsăud, şi reprezentant al Coaliţiei  „Zero Waste / Zero Deşeuri” din România.

În Uniunea Europeană sunt deja peste 600 de municipalităţi care aplică o politică diferită de gestionare a deşeurilor. România e abia la început.

Bătălia incineratoarelor

Capannori, un oraş cu 46.700 de locuitori, situat lângă Lucca, în regiunea Toscana, urma să fie o victimă a dezvoltării industriei incinerării deşeurilor în Italia. Dezbaterile publice ascundeau faptul că incinerarea încurajează generarea deşeurilor, concurează cu reciclarea, periclitează dezvoltarea durabilă, şi eliberează substanţe toxice precum dioxine, furani şi metale grele.

În 1997, învăţătorul Rossano Ercolini, cu ajutorul Dr. Paul Connett, expert internaţional în incinerare şi în politici Zero Deşeuri/Zero Waste, a lansat o acţiune de informare pentru a convinge localnicii de pericolul pe care l-ar reprezenta construirea unui incinerator în comunitatea lor. Mişcarea a reuşit să blocheze construcţia şi în curând s-a extins în alte trei comunităţi din regiune, ameninţate de incinerare.

Capannori are acum una dintre cele mai mari rate de reciclare dintre municipalităţile europene. În prezent, 82% din deşeuri sunt colectate separat. Frecvenţa colectării de la fiecare gospodărie este măsurată cu ajutorul microcipurilor lipite pe sacii cu deşeuri reziduale, pe care le scanează un aparat de citire montat pe autospecialele de colectare. Economiile făcute pentru că nu se mai transportă deşeurile la rampele de gunoi costisitoare şi câştigurile din vânzarea materialelor către unităţi de reciclare au făcut sistemul autosuficient din punct de vedere economic.

Consiliul Local din Capannori a economisit peste două milioane de euro numai într-un an.

Spaniolii compostează la domiciliu

După două luni de dialog cu cetăţenii, în mai 2010, localitatea Hernani din Spania a implementat colectarea separată, la sursă, a deşeurilor. Municipalitatea a impus separarea deşeurilor şi a lansat un sistem de colectare din uşă în uşă. Fiecărei categorii de deşeuri i-a fost alocată o zi pentru colectare, care este făcută de o companie publică numită Garbitania, înfiinţată de conducerile oraşelor Hernani, Usurbil şi Oiartzun, şi are loc în timpul nopţii, cu o tură suplimentară dimineaţa. Fiecare recipient pentru gunoi are un cod pentru identificarea exactă a casei de care aparţine, ce permite municipalităţii să monitorizeze separarea deşeurilor în cadrul fiecărei gospodării.

Prin noul sistem, în întreg oraşul, s-a promovat compostarea la domiciliu. Locuitorii se pot înscrie la cursuri despre compostare, li se pune la dispoziţie un manual de compostare la domiciliu şi pot primi gratuit un recipient pentru compost. Există o linie telefonică la care se pot solicita sfaturi şi informaţii despre compostare, iar specialişti în compostare pot vizita gospodăriile în care este nevoie de ajutor. Oamenii care se înscriu pentru compostare la domiciliu beneficiază de o reducere de 40 % din taxa municipală de gestionare a deşeurilor. Taxa pentru firme variază în funcţie de frecvenţa colectării şi de cantitatea de deşeuri produsă. La stabilirea acesteia se foloseşte criteriul „plăteşti pentru cât arunci”.

Americanii au dezvoltat o industrie

În SUA, pe lângă San Francisco, care se laudă cu un procent de reciclare de 70%, mai sunt câteva oraşe care au depăşit acest prag. Berkeley, California, un oraş cu sute de mii de locuitori, se apropie deja de un procent de 80%.

Locuitorilor şi firmelor din San Francisco le sunt puse la dispoziţie trei containere: verde pentru deşeuri compostabile, negru pentru deşeuri reziduale şi albastru pentru toate materialele reciclabile, inclusiv hârtie, plastic, sticlă şi metal. Deşeurile sunt colectate de două camioane: unul pentru materiale organice şi altul cu două compartimente, pentru materiale reciclabile şi deşeuri. Una dintre companiile de colectare, ce acoperă două treimi din oraş, are 400 de angajaţi doar pentru serviciul de colectare.

San Francisco a fost primul mare oraş din S.U.A. care a colectat resturile alimentare pentru compostare. Astăzi, sute de mii de locuitori şi aproximativ 3,000 de firme trimit aproximativ 360 de tone de material organic, în fiecare zi, către o unitate de compostare, unde resturile alimentare, resturile vegetale, hârtia folosită şi alte materiale compostabile sunt transformate în îngrăşământ ecologic pentru agricultură.

În Japonia, politică de stat

Satul Kamikatsu, de pe Insula Shikoku, din sud-vestul Japoniei, va deveni se pare prima comunitate fără risipă din ţară, până în 2020, scrie One Green Planet. Astăzi, localitatea niponă, care găzduieşte 1.700 de oameni, reciclează în jur de 80% din deşeuri, ceea ce înseamnă că doar 20% din ele ajung la gropile de gunoi. Un progres realizat în numai 12 ani.

Kamikatsu nu are maşini de gunoi. Aici fiecare locuitor trebuie să-şi spele, să-şi sorteze şi să-şi ducă singur deşeurile la centrul de reciclare din sat. Un muncitor de acolo supervizează procesul de sortare, asigurându-se că fiecare deşeu ajunge în recipientul adecvat. La centrul de colectare din Kamikatsu există recipiente separate pentru diferite tipuri de produse din hârtie, metal şi unele individuale pentru flacoane din plastic şi dopuri. Acestea sunt însă doar câteva din cele 34 de categorii în care localnicii trebuie să-şi sorteze deşeurile.

În Japonia, există o politică de stat în privinţa reciclării, firmele fiind obligate prin lege să recicleze. În al doilea cel mai mare oraş din Japonia, Yokohama, care are 3,7 milioane de locuitori, oamenii primesc manuale despre cum să sorteze peste 500 de produse diferite.

Pentru a opri poluarea, Comisia Europeană a stabilit, prin Propunerile pentru o Economie Circulară, strategii noi în managementul deşeurilor. Prin pachetul Deşeuri, lansat în iulie 2014, se prevede ca, în termen de patru ani, toate deşeurile din Uniunea Europeană să fie reciclabile sau biodegradabile. Până în 2025 colectarea selectivă trebuie să devină obligatorie, iar până în 2030 trebuie să se ajungă la o ţintă de reciclare de 70%.