Ceva incredibil se întâmplă pe platoul de la Gizeh, chiar sub una dintre labele Sfinxului. Pentru cei care au citit unele din profeţiile lui Edgar Cayce este surprinzător să constate cum se împlinesc. "Într-o zi se va găsi înţelesul vieţii şi al creaţiei într-un loc cunoscut drept Sala Datelor, într-o încăpere de sub Sfinx, pe platoul de la Gizeh, din Egipt."
Ei bine, de curând a început o operaţiune fără precedent: chiar în această zonă au fost excavate tone de material, scos la suprafaţă în saci, de diferite echipe de lucrători despre care nu se ştie nimic. Clipul de mai jos arată clar cum se lucreaza intens, se văd saci, lăzi etc, dar nu ne putem da seama nici măcar dacă echipele sunt formate din muncitori americani sau europeni.
Ceea ce alimentează teoriile conspiraţioniste este faptul că echipele sunt vizitate de elita specialiştilor in antichitatea egipteană. Mai pe scurt, de însusi Zahi Hawass, un arheolog şi egiptolog renumit, secretarul general al Consiliului Suprem Egiptean al Antichităţilor. Faptul în sine este misterios, Hawass fiind cunoscut drept unul dintre cercetătorii care oferă cele mai banale explicaţii despre crearea piramidelor, care exclud din start varianta unei asistenţe din partea vreunei civilizaţii superioare, eventual de pe altă planetă. Deşi s-a demonstrat că piramidele de-abia dacă pot fi construite cu tehnologia actuală, Hawass este unul dintre cei care susţine cu tărie că sclavii şi numai sclavii au participat la ridicarea lor. Mergând mai departe, Hawass pretinde să controleze drepturile de autor pentru reproducerea în orice formă artistică a piramidelor.
În orice caz, faimosul explorator Brooks Agnew a scos la lumină acest film şi fotografii ale sitului, lăsând la înţelegerea fiecăruia ceea ce se întâmpla acolo şi dacă are vreo legatură cu ce a prezis Cayce. Şi încă ceva: este foarte interesant cum, după ce excavările au avansat serios, s-a oferit explicaţia oficială că totul se datorează amenajării unui teren pentru sporturi extreme, sponsorizat de Red Bull. Astfel, turiştii care fac poze sunt îndemnaţi să părăsească locul, pentru că nu e nimic de văzut, doar nişte săpături pentru pregătirea unei competiţii de sporturi extreme. Oare organizatorii vor păstra pentru ceremonia de deschidere miile de saci cu "ceva" scos din subteran? Vezi şi cristiannegureanu.blogspot.com.
Iată ce spune Brooks Agnew pe Facebook: "Este chiar sub laba dreapta a Sfinxului, la vreo 30 de metri de Sfinx. Adâncimea excavaţiei este în jur de 30 de metri. După mai multe încercări, în care aparatura s-a prăjit pur şi simplu, radarul subteran a obţinut o imagine a Salii."
Agenţia de Investigatii Media
(www.agentia.org)