La polul opus, se află tot un democrat-liberal, liderul PD-L BN şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, deputatul Ioan Oltean. Acesta figurează, în anul 2009, doar cu o interpelare, dar de interes general.
Efortul depus de parlamentarii României, aleşi uninominal la ultimele alegeri parlamentare care au avut loc în 2008, este cuantificată, de obicei, prin numărul prezenţelor ori absenţelor la lucrările Camerei Deputaţilor sau ale Camerelor reunite, în plen, numărul de interpelări sau întrebări adresate Executivului sau altor foruri decizionale ori numărul iniţiativelor legislative. Aceasta este partea văzută a muncii parlamentarilor. Există însă şi o parte nevăzută, cea a muncii depuse în comisiile de specialitate din care aceştia fac parte, efort care este mai greu de cuantificat.
Dacă la prezenţă, deputaţii bistriţeni se prezintă destul de bine faţă de alţi aleşi ai ţării, de această dată Gazeta de Bistriţa vă propune o analiză a gradului de interes arătat în mod direct vizavi de cei care i-au ales în toamna anului 2008. Analiza se bazează pe datele expuse pe paginile fiecărui ales bistriţean de pe site-ul Camerei Deputaţilor.
Cel mai interesat de bistriţeni
Deputatul democrat-liberal Ioan Nelu Botiş a fost ales în Colegiul nr.1 – Bistriţa. Aflat la primul său mandat de parlamentar, deputatul bistriţean a avut, pe parcursul anului 2009, nu mai puţin de 51 de întrebări şi interpelări adresate Executivului, dar şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Din acest total, 37 de întrebări şi interpelări au vizat probleme directe ale comunităţii bistriţene. Astfel, printre problemele sesizate de deputatul Ioan Nelu Botiş se numără o solicitare de prelungire a termenelor pentru reînnoirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, în cazul fostei SC Cristiro SA, devenită ulterior SC Balint SRL, şi una pentru încadrarea locurilor de muncă din cadrul SC Rombat SA în lista prevăzută de Anexa 2 din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale. De asemenea, Botiş a adus în atenţia Ministerului Tineretului şi Sportului o cerere de finanţare a Asociaţiei Handbal Club Municipal Bistriţa pentru susţinerea activităţii sportive de aici. Nici problemele legate de starea de sănătate a unor bistriţeni nu i-au fost străine deputatului bistriţean, el militând pentru promovarea serviciilor socio-medicale destinate persoanelor afectate de scleroză multiplă, dar şi pentru subvenţionarea protezelor mamare în cazul femeilor care au suferit o intervenţie chirurgicală de extirpare a sânilor în urma cancerului mamar.
De asemenea numele lui Ioan Nelu Botiş se regăseşte se regăseşte pe 16 iniţiative legislative, dintre care amintim „Proiectul de lege pentru stabilirea parteneriatului dintre stat şi biserică în domeniul asistenţei sociale”, „Propunere legislativă privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de reţele de transport şi distribuţie energie electrică”, „Propunere legislativă privind identificarea, diagnosticarea şi tratarea copiilor afectaţi de tulburări din spectrul autist” şi „Propunere legislativă privind sistemul unitar de pensii publice”.
În timpul lucrărilor Camerei Deputaţilor, deputatul bistriţean a luat cuvântul, pe parcursul anului 2009, în 20 de şedinţe şi a avut 14 declaraţii politice.
Inamic nr.1, numele tău e Băsescu
Deputatul PSD Emil Radu Moldovan, aflat la al doilea mandat de deputat, a avut, pe parcursul anului 2009, nouă întrebări şi interpelări adresate Executivului, dintre care opt au fost cu referire la probleme administrative, financiare ori de infrastructură din judeţul Bistriţa-Năsăud. Niciuna din cele opt interpelări nu aduce însă în prim plan vreun caz din Colegiul uninominal 2 Beclean, în care deputatul Moldovan a fost ales.
În ceea ce priveşte iniţiativele legislative, numele deputatului social-democrat bistriţean se regăseşte pe 12 astfel de documente. Dintre iniţiativele la care a aderat Emil Radu Moldovan amintim „Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe”, „Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”, „Propunere legislativă privind regimul juridic al patrimoniului sindical din România”, „Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing”.
În plenul Camerei Deputaţilor, deputatul Moldovan a luat, în 2009, cuvântul în 11 şedinţe, în care a avut nouă declaraţii politice, opt dintre acestea fiind cu referire directă la preşedintele României, Traian Băsescu.
18 declaraţii politice
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, deputatul Ioan Oltean, aflat la al cincilea mandat, a avut, în 2009, o singură interpelare, alături de deputatul Ioan Nelu Botiş, adresată ministrului Muncii de la acea vreme, Marian Sârbu. Problema pusă pe tapet nu avea însă nicio legătură cu judeţul Bistriţa-Năsăud.
În schimb, numele liderului democrat-liberal se regăseşte pe 19 iniţiative legislative, dintre care amintim „Propunere legislativă privind măsurile de simplificare şi de accelerare a înscrierii proprietarilor în cartea funciară”, „Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, modificată şi completată”, „Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope” şi „Propunere legislativă privind sistemul unitar de pensii publice”.
Din punct de vedere al luărilor de cuvânt în plenul Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean a fost poate printre cei mai vorbăreţi deputaţi. Vocea sa a fost, în 2009, auzită de aproximativ 500 de ori în 56 de şedinţe ale Camerei, Oltean fiind la conducerea dezbaterilor. De asemenea, deputatul bistriţean a avut, pe parcursul aceluiaşi an 18 declaraţii politice în Camera Deputaţilor.
Un deputat… cuminte
Liberalul Ioan Ţintean, care se află, ca şi colegul său democrat-liberal Ioan Botiş, la primul mandat de parlamentar, a avut pe parcursul anului 2009 o activitate ceva mai anemică în Camera Deputaţilor. Liderul PNL BN are la activ cinci interpelări dintre care doar două au legătură cu judeţul Bistriţa-Năsăud. Niciuna din aceste două interpelări nu vizează însă vreo problemă ivită în Colegiul 4 în care a fost ales.
Pe parcursul aceluiaşi an, 2009, Ioan Ţintean a avut opt iniţiative legislative, dintre care amintim „Propunere legislativă privind învăţământul preuniversitar”, „Propunere legislativă privind Camerele pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală” şi „Propunere legislativă pentru modificarea articolului 8 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006”.
Ţintean a luat cuvântul în şapte şedinţe ale Camerei Deputaţilor în care a avut cinci declaraţii politice, majoritatea pe teme economico-financiare. Tot anul trecut, deputatul liberal a fost semnatarul şi a opt moţiuni de cenzură (trei ale PNL şi cinci PNL+UDMR).
Liana Mureşan
interzis
Cu 2000 de lei, mancai zilnic la restaurant! O ciorba de burta, pe vremea lui Ceausescu era 5 lei si un gratar cu garnitura 17 lei. Acum cine are 2000 de lei,netul? Voteaza-l pe Ceausescu cu da sau nu! Afla ADEVARUL uitat ! http://www.ceausescu.cc