Relaţiile sociale nu se pot desfăşura fără o protecţie juridică adecvată. O persoană care intră în relaţii sociale cu altă persoană nu face aceasta decât dacă are convingerea că are de a face cu o persoană demnă, adică cinstită, de bună credinţă şi cu reputaţie neatinsă. Orice atingere adusă demnităţii omului îl expune pe acesta, excluderii din sfera relaţiilor sociale, iar relaţiile sociale se formează greu când numărul celor cu demnitatea atinsă sporeşte. Faptele prin care se aduce atingere demnităţii omului, sunt manifestări antisociale care lovesc în personalitatea morală a omului. Aceste fapte nu numai că jignesc sentimentul demnităţii al celui împotriva căruia sunt săvârşite, dar, lovind în reputaţia persoanei, aduc atingere relaţiilor sociale a căror formare depind de reputaţia acesteia. Reputaţia şi onoarea persoanei, sunt valori morale, fără de care o persoană nu poate să-şi desfăşoare o viaţă publică. Aceasta a fost de fapt raţiunea pentru care legiuitorul a incriminat în art. 205 şi 206 din Codul penal, infracţiunea de insultă şi calomnie. Deşi s-a format o jurisprudenţă constantă în această materie şi fiecare persoană îşi simte protejată demnitatea prin intervenţia legii, a venit o neinspirată iniţiativă de a fi abrogate aceste prerogative ale legii şi a se institui o altă modalitate de protecţie, adică cea materială: nu mai pedepsim pe nimeni cu închisoarea, chiar dacă autorul insultei şi calomniei, denigrază, jigneşte, foloseşte expresii triviale, îţi impută fapte care îţi anulează pur şi simplu orice valoare morală. Insulta şi calomnia sunt tot atât de periculoase ca şi faptele prin care se aduc atingere vieţii, integrităţii corporale. Această măsură a venit tocmai în momentul în care au crescut în intensitate şi gravitate actele de desconsiderare a fiinţei umane. Un rol nefast în această privinţă l-a avut presa care s-a plâns şi continuă să se plângă de îngrădirea libertăţii de exprimare. Libertatea de exprimare nu dă dreptul nimănui să aducă atingere, să ştirbească libertatea celuilalt, toţi suntem egali în faţa legii. Indiferent de funcţie, grad ori poziţie socială. Etichetările, imputările de ordin infracţional adresate unei persoane au devenit practici curente şi nimeni nu-şi asumă răspunderea pentru săvârşirea lor. Efectul cel mai grav pe care îl au aceste exprimări, este totala discreditare, pierderea încrederii, scoaterea acelei persoane în afara lumii oneste, a principiilor pe baza cărora funcţionează justiţia şi echitatea socială.
Ecoul acestor manifestări a stârnit uimire şi nevoia de a reveni la situaţia anterioară a devenit extrem de acută. Este plăcut să spunem că în urma unor dezbateri scrupuloase, de înaltă ţinută juridică, Curtea Constituţională a decis reintroducerea în Codul penal a dispoziţiilor art.205 şi 206, abrogarea acestora fiind neconstituţională. Insulta şi calomnia sunt fapte care aduc atingere valorilor morale şi nu pot face obiectul unor tranzacţii financiare. Demnitatea raportată la fiecare individ în parte reprezintă un bun imaterial, de ordin etic inerent fiinţei omeneşti şi care decurge din calitatea de om ca fiinţă superioară, ea apare astfel ca o condiţie indispensabilă a existenţei omului. Demnitatea constă într-un tribut înnăscut care este onoarea la care se pot adăuga şi alte însuşiri de ordin etic dobândite în timpul vieţii prin meritele fiecăruia şi formând laolaltă reputaţia unui om care poate să varieze de la o persoană la alta şi chiar să nu existe de loc. Legea penală este singurul instrument juridic care apără demnitatea, atât ca bun moral individual inerent fiinţei omeneşti cât şi ca valoare socială , condiţie indispensabilă vieţii în comunitate. Orice acţiune de natură să jignească sentimentul de demnitate al persoanei sau să înlăture ori să diminueze stima, consideraţia, respectul de care acesta se bucură din partea celor din jur, constituie o atingere adusă personalităţii morale a omului care nu poate fi incriminată decât în legea penală sub forma unei infracţiuni contra demnităţii.
Magistrat(R)
Ion Ghercioiu †
