Curtea Constituţională critică, într-un comunicat de luni, declaraţiile preşedintelui CSM, Lidia Bărbulescu, referitoare la neconstituţionalitatea completării şi publicării declaraţiilor de avere, susţinând că nu a primit până acum o sesizare în acest sens şi că nu s-a pronunţat pe acest subiect. "Declaraţiile publice ale preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se referă la o sesizare inexistentă, câtă vreme Avocatul Poporului nu a înaintat Curţii Constituţionale (CC) nicio asemenea sesizare. Mai mult, poziţiile exprimate nu fac decât să inducă o serioasă confuzie în rândul opiniei publice cu privire la însuşi conţinutul unei decizii a Curţii Constituţionale, care se referă la texte de lege nepromulgate, extinzându-le însă asupra unor dispoziţii legale aflate în vigoare şi necenzurate de către Curtea Constituţională", se precizează în textul comunicatului de luni al Curţii. Biroul de presă al CC statuează că, în prezent, prevederile din Legea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) sunt în vigoare şi produc "depline efecte juridice". CC o contrazice voalat pe Lidia Bărbulescu, judecătorul afirmând în mai multe rânduri că magistraţii Curţii ar fi declarat încă din aprilie drept neconstituţionale anumite dispoziţii din Legea 115 din 1996, dispoziţii care s-ar regăsi şi în Legea ANI, explicând că este vorba despre două lucruri diferite. "Prin Decizia 453 din 16 aprilie 2008, pronunţată în cadrul controlului anterior promulgării legii, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională legea de modificare a Legii 115 din 1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. Constatând că dispoziţiile criticate în sesizare erau imprecise şi inadecvate (…) Curtea a decis că este necesară înlăturarea acestora. Curtea şi-a extins controlul şi asupra prevederilor indisolubil legate de cele menţionate în sesizare, declarând neconstituţională întreaga procedură reglementată de legea modificatoare, inclusiv dispoziţiile care propuneau modificarea actualului articol 3 din Legea 115 din 1996. Prin urmare, în sensul deciziei Curţii Constituţionale, modificările ce s-ar fi adus acestui text au fost invalidate ca ţinând de o procedură neconstituţională, iar nu în urma examinării conţinutului său prin prisma dispoziţiilor constituţionale. Ca atare, actualele prevederi ale articolului 3 din Legea 115 din 1996, precum şi cele ale Legii 144 din 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) sunt în vigoare şi, în consecinţă, produc depline efecte juridice", se precizează în comunicatul CSM. Articolul 3 din Legea 115 din 1996 prevede că declaraţia de avere "se face în scris, pe propria răspundere, şi cuprinde bunurile proprii, bunurile comune şi cele deţinute în indiviziune, precum şi cele ale copiilor aflaţi în întreţinere, potrivit modelului prevăzut în anexă". Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Avocatului Poporului precizarea că sesizarea referitoare la Legea privind Agenţia Naţională de Integritate (ANI) vizează strict caracterul neconstituţional al publicităţii declaraţiilor de avere şi de interese, informa, vineri, CSM.
"Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Avocatului Poporului precizarea că sesizarea referitoare la dispoziţiile Legii nr. 144/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificările şi completările ulterioare vizează strict caracterul neconstituţional al publicităţii declaraţiilor de avere şi de interese, constatat prin Decizia 453 din 16 aprilie 2008 de către Curtea Constituţională", se arată într-un comunicat al CSM, remis, vineri agenţiei MEDIAFAX. În şedinţa plenului Consiliului Superior al Magistraturii, din 18 septembrie 2008, a fost luată în discuţie posibilitatea formulării unei solicitări către Avocatul Poporului, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea 144/2007 privind ANI numai referitor la asigurarea publicităţii declaraţiilor de avere şi de interese.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât ca, în conformitate cu dispoziţiile articolului 13 lit.f) din Legea 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, aceasta să sesizeze Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii 144/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. Astfel, CSM a cerut Avocatului Poporului să iniţieze procedura în faţa Curţii Constituţionale pentru eliminarea textelor neconstituţionale, prevederi similare eliminate din altă lege care a fost reclamată Curţii.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a invocat faptul că, prin Decizia 453din 16 aprilie 2008, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile legii pentru modificarea Legii 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici.