Întunecate, pline de mister și ciudate sunt unele decizii ale justiției, luate parcă pentru a sfida cu intenție opinia publică. Un asemenea episod s-a petrecut la Bistrița, când un grup infracțional organizat extrem de periculos, specializat în furt calificat, printr-un șir de ”șmecherii” juridice a fost pus în libertate. Decizia controversată a magistraților induce o stare de teamă în rândul oamenilor, de îngrijorare privind ordinea și liniștea publică, siguranța bunurilor acestora.
Este dificil de identificat răspunderea pentru această decizie, dacă a avut un interes ascuns, material sau de altă natură, dar totul a debutat cu cererile de abținere formulate de doi magistrați de la Judecătoria Bistrița, ulterior hotărârea Tribunalului Bistrița-Năsăud de desemnare a Judecătoriei Beclean ca instanță competentă să soluționeze cauza, verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive privind pe membrii grupului infracțional și în final punerea în libertate a acestora și judecarea lor în stare de libertate.
Este păcat de la Dumnezeu de munca de Sisif a unei echipe de cercetare penală din cadrul Poliției Bistrița, sub coordonarea unui procurorului Adrian Băileanu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița. Munca lor a fost dată peste cap de deciziile mai mult decât controversate ale unor judecători.Nu este clar deocamdată dacă decizia de punerea în libertate a infractorilor are interese ascunse, că s-a făcut ca urmare a unei acțiuni premeditate. Adevărul este că,la ora actuală, aceștia sunt în libertate, având liber la comiterea altor infracțiuni, iar decizia judecătorilor constituie un risc major la climatul de liniște și ordine publică, la siguranța bunurilor cetățenilor.
Se fac deseori declarații publice, mai ales de către politicieni, cu o falsă sinceritate, că ei nu critică sau comentează, după caz, deciziile judecătorilor. Dreptul la opinie este garantat de constituție și oricine despre orice își poate exprima părerea fără frica de a fi incriminat pentru acest lucru. Inclusiv Biblia, Cartea tuturor cărților este explicată sau criticată fără nici o opreliște. Cu atât mai mult unele decizii judecătorești, care în numeroase situații, au în spate interese ascunse. Fără o lege a răspunderii magistraților, de care aceștia fug ca dracul de tămâie, multe decizii judecătorești vor naște controverse și critici în spațiul public.
Au monitorizat hoții timp de 7 luni
Este și situația cazului de față, un grup infracțional extrem de periculos, printr-un lanț de decizii discutabile este pus în libertate. Să nu vă imaginați că hoții au fost puși în liber așa, pur și simplu, printr-o decizie transparentă. Aceștia au scăpat de arestul preventiv printr-un viciu de procedură, iar judecătorul din Beclean care a luat decizia, a fost pus în fața faptului împlinit, durata arestului preventiv fiind expirată, a fost obligat să-i pună în libertate.
Echipa complexă a BIC (Biroul de Investigații Criminale) din cadrul Poliției Bistrița, coordonată de procurorul Băileanu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a avut nevoie de circa 7 luni pentru a identifica și în final a reține grupul infracțional, în urma unui flagrant ratat. Operațiunea nu a decurs conform planului anchetatorilor, infractorii se pare că au descoperit dispozitivul polițiștilor, dar în final totul s-a terminat cu bine.Afost nevoie de o urmărire ca în filme pentru ca aceștia să fie capturați.
Prima lovitură, în iulie 2018. Victima, filată pas cu pas
Grupul infracțional a intrat în vizorul polițiștilor în data de 06.07.2018/09.34, când unul dintre hoții, Dorin Socaciu, beneficiind de complicitatea lui Ferencz Menyhartși a lui Viorel Truță,a pătruns înautoturismul lui Traian Pop din Bistrița, prin folosirea unei chei brute confecționate artizanal și a sustras circa 30.000 euro. A avut nevoie fix de 17 secunde pentru a lua suma de bani respectivă și a se face nevăzut. Din nefericire pentru hoții, scena a fost filmată de o cameră video care a surprins episodul și figura lui Dorin Socaciu. Această probă a constituit practic capătul firului care a dus la identificarea și reținerea grupului infracțional.
Este important de menționat faptul căhoții și-au luat în vizor victima, dar și alte potențiale victime, cu circa o lună înainte de lovitură. Investigațiile echipei de anchetă au stabilit că începând cu data de 04.06.2018, doi dintre membrii grupului, Menyhart și Truță,au început prospectarea zonei Pieței Decebal – Cuza Vodă, un loc extrem de aglomerat, cu multe magazine, o piață agroalimentară, fiind vizate mai multe persoane despre care aflau că poartă sume însemnate de bani asupra lor. Extrem de profesioniști, hoții au luat în vizor mai multe posibile ”ținte”, alcătuind despre fiecare un tipar al obiceiurilor acestora. După o anumită perioadă de timp, a fost selectată ”ținta”, iar aceasta a început să fie monitorizată îndeaproape. Cei care s-au ocupat cu această operațiune au fost Menyhart și Truță, iar în faza finală a pregătirii operațiunii li s-a alăturat și Socaciu, venit din Timișoara.
Inițial lovitura a fost planificată pentru data de 05.07.2018, dar a fost amânată din cauza faptului că momentul furtului putea fi observat de victimă care avea vizibilitate asupra locului respectiv.
Furtul avea să fie comis a doua zi, în 06.07.2018, când pentru reușita loviturii, pentru a bloca vizibilitatea asupra autoturismului victimei,s-a folosit o autoutilitară, Mercedes Sprinter. Operațiunea a demarat la ora 09:06:57, când Menyhart a început supravegherea victimei. La ora 09:33:58, Truță a poziționat Mercedesul Sprinter pentru a bloca vizibilitatea spre autoturismul victimei. În acel moment, Menyhar i-a transmis telefonic semnalul convenit lui Socaciu, care la ora 09:34:20 a acționat efectiv, prin deschiderea portierei stânga față, a pătruns în autoturism de unde a luat banii. I-au fost necesar fix 17 secunde pentru pătrunderea în autoturism și furtul banilor. La ora 09:34:43, Mercedesul a degajat zona.Ulterior, hoții cu cele trei autovehicule folosite pentru operațiune, păstrând o distanță mică între ele, au părăsit Bistrița deplasându-se pe itinerariul Viișoara-Sărata-Domnești-Șieu-Monor-Vătava- Vălenii de Mureș-Brâncovenești-Lueriu.
A doua, în septembrie
După reușita acestei prime lovituri, grupul infracțional a făcut o pauză așteptând liniștirea lucrurilor, din punctul lor de vedere. Începând cu data de 09.09.2018, aceștia s-au reîntors la Bistrița și au reînceput activitatea de monitorizare a zonei Pieții Decebal. De astă dată, ”ținta” a fost selectată în persoana numitului Virgil Marica. Condiția pentru a ajunge în atenția infractorilor era deținerea unei sume de bani îndeajuns de mare să trezească interesul acestora. ”Ținte” posibile au fost toți cetățenii care în perioada respectivă, dintr-un motiv sau altul, având asupra lor mari sume de bani s-au aflat în Piața Decebal și despre care hoții obțineau date în acest sens. Urmând același tipar infracțional, după o lună de monitorizare strânsă a lui Virgil Marica, în data de 10.10.2018 hoții au trecut la a doua lovitură. Pentru efectuarea operațiunii au folosit două autoturisme, un VW Passt, în care s-au aflat Menyhart și Socaciu, iar în al doilea, un Audi A6, s-a aflat Truță. La ora 08:39, într-un dispozitiv de supraveghere, aceștia s-au plasat în apropierea domiciliului viitoarei victime așteptând ca aceasta să plece de acasă. La ora 08:46, victima a ieșit din casă, fiind urmărită îndeaproape de mașina în care se aflau Menyhar și Socaciu, și s-a deplasat la bordul autoturismului propriu pe strada Năsăudului, ulterior pe G-l Gr. Bălan și la ora 08:51a parcat mașina în fața magazinului ”Ceucuța”. Când ”ținta” a părăsit mașina și a intrat în magazin, Menyhar și Socaciu, prin acționarea unui dispozitiv de bruiaj, tip telecomandă TV, au reușit scoaterea din funcțiune a sistemului de închidere asigurare centralizată al autoturismului victimei. La ora 09.00, Socaciu, cu mănuși pe mâni și dirijat telefonic de Menyhart, a pătruns în autoturismul victimei de unde a sustras o plasă cu bani, care era pusă în spatele spătarului scaunului stânga spate, după care a revenit la VW Passat, unde era așteptat de Menyhart.Ulterior au plecat din zonă, urmat de Audi A6 condus de Truță, care le-a asigurat paza, părăsind în viteză Bistrița.
Au revenit în ianuarie 2019
După a doua lovitură reușită, grupul infracțional a făcut din nou o pauză în activitate, cel puțin pe raza Bistriței. Între timp, investigațiile echipei de anchetă au avansat, lucru ce a dus la identificarea acestora, a numerelor de telefon folosite, a mașinilor cu care se deplasau. Au fost întreprinse activități de supraveghere tehnică, respectiv monitorizarea comunicațiilor telefonice și filaj pe momente operative. De asemenea, s-au analizat datele generate sau prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului. Investigațiile au fost sprijinite permanent de Biroul de Analiză a Informațiilor din cadrul IPJ BN, care a efectuat analize privind deplasarea grupului infracțional grație posturilor telefonice utilizate și a imaginilor stop-cadru privind deplasarea autovehiculelor utilizate de către aceștia.Astfel au fost obținute dovezi clare privind suprapunerea acestora, în sensul că localizarea pecelule a posturilor telefonice utilizate de cătrehoți, corespunde cu locația camerelor video de supraveghere identificate pe traseul de deplasare al autovehiculelor în care acestea au fost surprinse.
Identificarea cu certitudine a autorilor în cazul primelor două lovituri a permis anchetatorilor monitorizarea membrilor grupului, mai ales a conținutului convorbirilor telefonice purtate, dar și a instituirii unor măsuri de filaj. Având acest atu în mânecă, polițiștii au cunoscut anticipat intențiile grupului infracțional, fapt care le-a permis organizarea unui flagrant delict, asupra următoarei ”ținte” luate în vizor, în scopul obținerii ”mamei tuturor probelor” în vederea documentării activității infracționale. Cert este faptul că la data de 22.01.2019 existau date sigure că cei trei infractori pregăteau o nouă lovitură și, mai mult, anchetatorii cunoșteau numele ”țintei”, grație măsurilor de supraveghere tehnică.
Acesta era un anume Marius Nicolae Arjoca, director adjunct la SC ”Costacos Exchange” SRL Brașov, o firmă de schimb valutar care are în Bistrița mai multe puncte de lucru. Cu ceva timp înainte, grupul desfășurase activități de monitorizare a lui Arjoca poziționându-se în Piața Unirii din Bistrița, în apropierea unei case de schimb valutar. Inițial au luat în filaj un autoturism al firmei, ulterior l-au urmărit îndeaproape pe Arjoca, care efectua zilnic cu mașina proprie transporturi de bani, în lei și valută între casele de schimb aparținând societății din Bistrița. Au stabilit inclusiv faptul că Arjoca transporta banii într-o geantă de umăr din piele de culoare maro. Sumele de bani transportate de acesta se pare că nu erau mari, așa cum își închipuiseră hoții, 7.000-10.000 euro și 20.000-45.000 lei. Menyhar l-a fotografiat pe Arjoca în mai multe situații, când se afla în autoturism sau aplecat în portbagajul mașinii sale, unde se afla geanta maro,precum și când se deplasa pe jos în parcarea de la Kaufland-ul de pe Calea Moldovei, având în mână o pungă, în care se presupunea, deasemenea, că transportă bani. Fotografiile respective au fost transmise pe WhatsApp lui Viorel Truță.
În data de 22.01.2019, la ora 16:48, după ce au observat că Arjoca și-a pus în portbagaj geanta maro, l-au urmărit îndeaproape pe acesta până pe str. Ștefan cel Mare, unde a parcat în apropierea de intersecția cu T. Vladimirescu. Doi dintre hoți și-au parcat autoturismele – Truță pe T. Vladimirescu, iar Socaciu pe Vasile Lupu, Menyhart dirijându-i telefonic din altă mașină pe cei doi. La semnalul acestuia, Socaciu, cu mănuși pe mâini, a forțat butucul ambelor portiere față, precum și portbagajulcu o bară metalică, verificând conținutul acestuia, constatând că geanta nu se afla acolo.În momentul respectiv, aproape concomitent cei trei hoți au observat dispozitivul polițiștilor și faptul că sunt urmăriți, degajând în grabă zona. Truță la bordul unui Audi A6, iar Menyhart și Socaciu cu un BMW au încercat să părăsească Bistrița. Truță a fost capturat pe B-dul Republicii, iar Menyhart și Socaciu în Beclean, după ce au abandonat BMW-ul în Sărata, la bordul unui VW Passat, blocat în trafic, după ce nu a răspuns semnalelor acustice și luminoase ale echipajelor de poliție, condus de un complice, LehelLoczko, după ce au apelat la ajutorul acestuia. În Audi A6 a lui Truță a fost găsit un pliant Petrom, pe care era scris cu pastă albastră ”BN ARJ”, o parte a numărului autoturismului lui Arjoca.
A fost un flagrant ratat, făcut parcă de niște polițiști începători, deși anchetatorii sub coordonarea procurorului Bălineanu, dețineau toate informațiile legate de intențiile infractorilor, dar și de modul profesionist în care acționaseră.
În următorul număr al Gazetei de Bistrița vom detalia pe larg și alte ciudățenii ale acestei anchete, dar și manevrele judecătorilor, mai mult decât dubioase, care au permis ca infractorii să fie puși și judecați în libertate. (Va urma)