Aproape 30 de posturi titularizabile din învăţământul bistriţean au rămas libere
În învăţământul bistriţean, 27 de posturi titularizabile au rămas neocupate după cele două etape de repartizare. Deşi au obţinut note peste şapte, profesorii au decis că mai bine îşi caută altceva de lucru decât să facă naveta, pe un salariu de câteva sute de lei.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud (ISJ BN) a scos anul acesta la concurs 629 de posturi, dintre care doar 105 au fost titularizabile. În prima etapă de repartizare au fost ocupate un număr de 64, iar alte 14 au fost ocupate de dascăli din alte judeţe ale ţării.
Pentru concursul de suplinire, care a avut loc săptămâna trecută, mai exact joi, şi-au depus dosarele în vederea susţinerii examenului 530 de candidaţi, care au avut puse la dispoziţie 551 de locuri disponibile, pentru materii ca biologie, chimie, istorie sau limba engleză. Rezultatele parţiale vor fi afişate abia în data de 8 august, iar cele finale în 11 august.
Anul acesta, la nivel naţional, doar 30 la sută dintre cei care au susţinut examenul de titularizare au obţinut note peste 7. Situaţia a fost dezastruoasă şi în Bistriţa-Năsăud, unde procentul de promovabilitate a trecut puţin peste 27 la sută.
Naveta nu e pe placul dascălilor bistriţeni
În timp ce o parte dintre profesori sunt acum în vacanţă, alţii sunt în febra examenelor de ocupare a unui post în învăţământul bistriţean. Anul acesta, din cei aproape 900 de candidaţi care au susţinut examenul de titularizare, jumătate au părăsit sala la vederea subiectelor. Din cei rămaşi, doar 123 au reuşit să obţină notă peste 7.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa – Năsăud a organizat două etape de repartizare a posturilor titularizabile, în număr total de 105, însă 27 au rămas neocupate. Motivul este unul foarte simplu: dascălii nu vor să facă naveta zeci de kilometri pentru puţinii bani pe care îi primesc de la stat.
„Chiar dacă ni se decontează naveta, tot rămân cu bani puţini după ce trag linie. Ca debutant, mi se oferă circa 800 de lei. E foarte mic salariul în comparaţie cu munca pe care trebuie să o prestez. Ar trebui să mă trezesc zilnic la 6 ca să ajung la timp la muncă. Mai bine îmi caut altceva, aici în Bistriţa. Măcar sunt acasă”, a declarat o tânără absolventă de facultate.
Un profesor de limba franceză, care a muncit ca suplinitor câţiva ani, iar acum a reuşit să ia notă peste 7, ne-a spus că este sătul să facă naveta la ţară şi mai bine renunţă la învăţământ.
„De patru ani fac naveta şi când am crezut că am scăpat, fiindcă am luat notă peste 7 la examenul de titularizare din vara aceasta, surpriză! Nu am reuşit să prind un loc de muncă decât tot la ţară. Mai bine mă retrag din învăţământ. Cu banii pe care îi primesc de abia mă descurc. De naveta nu mai zic, sunt sătul”, ne-a povestit omul.
Din 500 de candidaţi înscrişi la examenul de suplinire, prezenţi doar 200
Candidaţii care nu au obţinut un post de titular în învăţământul bistriţean şi doresc să intre la clasă din septembrie au susţinut joi concursul de suplinire. La sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud au fost depuse în acest sens 530 de dosare, numărul locurilor disponibile fiind de 551. Dintre acestea, cele mai multe sunt de educator, învăţător, profesor de biologie, de engleză şi franceză. La examen însă, s-au prezentat doar 205 candidaţi, 32 dintre aceştia părăsind sala de examen la vederea subiectelor.
Rezultatele concursului vor fi afişate în data de 8 august (n. r – după închiderea ediţiei), după care se vor depune eventualele contestaţii – atât în data de 8, cât şi în 9. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 11 august.
Nici de această dată candidaţii nu au scăpat de camerele de supraveghere, hotărârea fiind luată de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Repartizarea catedrelor va avea loc în intervalul 24-26 august, dar prioritate au cei care au susţinut examenul de titularizare.
Note foarte slabe la titularizare anul acesta
Aproape jumătate dintre candidaţii care s-au înscris în Bistriţa-Năsăud la concursul de titularizare din acest an s-au retras din examen, ei părăsind sala după cel puţin o oră de la deschiderea plicului cu subiecte. La proba scrisă a examenului au fost prezenţi doar 453 de candidaţi din totalul de 874 care şi-au validat dosarele de înscriere la concurs. Alţi 421 de candidaţi s-au retras din examen din proprie iniţiativă, probabil speriaţi de camerele de supraveghere şi de subiecte.
Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Anamaria Leuca, pentru concursul de titularizare sesiunea 2011, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a scos la concurs 629 de posturi pe întreg judeţul. Dintre acestea, 105 sunt titularizabile, iar restul de 524 sunt netitularizabile. Iniţial, doar 25 la sută dintre candidaţi au luat note peste 7. Din cele 86 de contestaţii depuse în urma examenului de titularizare din 13 iulie, 9 lucrări au trecut pragul notelor între 7 – 7,99.
„Astfel, avem o creştere de 2% a notelor între 7-9,99. 34,37% de candidaţi au luat note între 1- 4,99, 38,36% de candidaţi au luat note între 5-6,99 şi 27, 27% de candidaţi au luat note între 7-9,99”, spune Anamaria Leuca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Nu numai candidaţii din judeţul nostru au avut „emoţii” în faţa camerelor de supraveghere şi a subiectelor. Din cei 38.101 de candidaţi înscrişi la examen la nivel naţional, la teste s-au prezentat doar 29.29. Din cei din urmă, 5.460 au părăsit sălile de examen. De asemenea, 55 de persoane au fost eliminate din concurs pentru că au încercat să copieze. Anul acesta, peste 4.000 dintre candidaţii înscrişi pentru titularizare sunt absolvenţi din promoţia 2011.
La nivel naţional, numărul total de posturi didactice/catedre vacante titularizabile este de 4.471, iar de posturi didactice/catedre vacante/rezervate netitularizabile este de 42.731. La fel ca şi anul trecut, cele mai căutate catedre sunt cele de educatoare, institutori/învăţători, limba şi literatura română, limba şi literatura engleză, educaţie fizică şi sport, psihopedagogie specială, limba şi literatura franceză şi religie ortodoxă.
Pentru concursul de titularizare, sesiunea 2010, în judeţul nostru au fost scoase la concurs 838 de posturi. Dintre acestea, 185 au fost titularizabile, iar restul de 653 au fost netitularizabile. La examen s-au înscris peste 1.100 de persoane, însă doar 740 s-au prezentat.
Din cei 740 de candidaţi la un post în sistemul de învăţământ, 246 dintre aceştia, adică 33,24%, au reuşit să ia note peste 7. Cei mai mulţi candidaţi – 301, adică 40, 67% , au obţinut note între 5 şi 7. Lor li se adaugă 193 de persoane, adică 26,08%, care au luat note sub 5.
Iulia Bartha
iulia@gazetadebistrita.ro