Începând de săptămâna viitoare, în Complexul Wonderland din Bistrița vor fi demarate lucrările privind amenajarea unui complex acvatic cu bazine de înot exterioare și interioare.
”Vom demara lucrările la Aquapark. Avem alocate 3 milioane de lei. Am semnat contractul de execuție și de săptămâna ce vine vor intra buldozerele în zona respectivă pentru a începe lucrarea. Vom preda amplasamentul și vom începe lucrările la Aquapark Bistrița”, a declarat Ovidiu Crețu.
Primarul a mai completat că licitația a fost câștigată de o asociere de firme printre care se află și MIS Grup și că întreaga investiție în amenajarea Aquapark-ului se ridică la circa 18 milioane de lei.
Ovidiu Crețu spune că, în opinia sa, o investiție de acest gen este extrem de importantă pentru oraș și este absolut sigur că ea va fi susținută și de viitorul primar.
”Noi vom aloca acele 3 milioane ca să înceapă lucrările. Practic, cu acești bani ar trebui să se iasă din pământ, după cum spun constructorii, ar trebui să se toarne fundații și toate celelalte, urmând ca apoi să se continue cu sume din bugetul local sau din altă parte. Din punctul meu de vedere, Aquapark-ul este un obiectiv foarte important și sunt sigur că va fi dus la bun sfârșit, indiferent cine va fi primar”, a mai adăugat primarul.
CENTURA NU, PASAJ IN ZONA GARII .BA. PIATA AGRO NIET .PARC INDUSTRIAL IN PARAGINA . (PE BANI MULTI ) NEVERLAND + PARTIE NEFUNCTIONALA = ADMINISTRATIE IN BATAIE DE JOC PE BANII CONTRIBUABILULUI !!
Fac investitii de unde se poate fura.
Centrul istoric a fost modernizat tot pe vremea lui Cretu pe fff multi bani cei drept europeni, dar ne-am batut joc de ei, pasajele jalnice, fantanile arteziene groapa de gunoi dupa ce ca sunt urate, trotuarele iti rupi picioarele, dupa ce s-au facut dau spart de câteva ori, cabluri pe pereti de 13 ani aud ca se vor ingropa, fatadele sub orice critica- unde este arhitectul orasului sau acesta se ocupa doar de blocurile intre case sptijina anumiti investitori si nu vede ce jalnic arata orasul.
Nesimtitilor, ca ati distrus orasul mai frumos era inainte spatii verzi, castani batrani care au disparut.