Nu trebuie neapărat să fii pasionat de jocuri de noroc ca să joci la loto. Se spune că nu aduce anul cât aduce clipa. Parafrazând, este cât se poate de adevărat că nu aduce o viață întreagă ce poate aduce un moment de inspirație atunci când alegi numerele de pe bilet.
Desigur, câștigătorii dintr-un an ai marelui premiu la Loto 6/49 pot fi numărați pe degetele de la o singură mână, dintre milioane de jucători care își încearcă șansa, dar există și o alternativă la jocul organizat de Loteria Română. Este vorba despre loteriile internaționale online, aflate în ofertele agențiilor de pariuri.
O loterie cu extrageri din 5 în 5 minute
Una dintre cele mai populare loterii din Europa, la care au acces și românii, este Loto Grecia Kino, un joc în care sunt extrase 20 de numere din 80. Popularitatea acestei loterii se datorează frecvenței cu care au loc extragerile: din 5 în 5 minute, în fiecare zi, între orele 09:00 și 23:55. Numele loteriei grecești este căutat pe Google, în medie, de 500.000 de ori în fiecare lună.
Posibilitatea de a urmări toate extragerile în direct, pe platformele unora dintre agențiile online, este un alt element care face ca Grecia Kino 20/80 să fie preferată de mulți jucători din țara noastră. Deși sunt extrase 20 de numere, operatorii licențiați permit plasarea a cel mult 16 numere pe bilet. Se pot juca maxim 8 numere pe combinație (8/15 sau 8/15, depinde de operator).
Câștigul este calculat în funcție de sistem și de miza biletului. Pentru același pariu, în online se obține un profit mai bun decât în offline. De ce? Pentru că biletele jucate la agențiile terestre sunt taxate cu 5% din miză. Așadar, dacă joci 100 de lei pe cotă 3.00 pe Internet, câștigi 300 de lei. Dacă joci offline aceeași sumă, câștigi 285 de lei, pentru că miza efectivă este de 95 de lei.
S-au scris cărți despre cum se poate câștiga
Frecvența extragerilor permite aplicarea, pe repede-înainte, a diverselor strategii cu miză progresivă. De exemplu, un bilet în sistem 1/16 are cota 3.71, ceea ce înseamnă că se pot folosi oricare dintre strategiile populare (Martingale, Fibonacci, Paroli ș.a.). Sunt, însă, și strategii gândite special pentru acest tip de loterie.
În cartea „Lottery Master Guide Book”, experta în jocuri de loterie Gail Howard a prezentat mai multe sisteme și moduri de a paria pe loterii de tip keno. Aceste strategii se bazează pe probabilități matematice și pe frecvența cu care anumite numere ies în mod constant, înregistrată de-a lungul multor ani de monitorizare a rezultatelor jocurilor. Iată câteva dintre descoperirile celei care a lansat mai multe cărți despre cum se poate câștiga la loterie:
- 25%-33% din numerele câștigătoare sunt de obicei extrase și la extragerea precedentă;
- 44%-56% din numerele câștigătoare sunt de obicei extrase în minim una din ultimele două extrageri precedente;
- 58%-71% din numerele câștigătoare sunt de obicei extrase în minim una din ultimele trei extrageri precedente.
Aceste statistici au fost generate de un script care a luat în considerare mai multe tipuri de loterii keno (20/60, 20/70, 20/80). Specific pentru loteria 20/80, așa cum este Grecia Kino, s-au observat următoarele:
- 25% din numerele câștigătoare sunt de obicei extrase și la extragerea precedentă;
- 44% din numerele câștigătoare sunt de obicei extrase în minim una din ultimele două extrageri precedente
- 58% din numerele câștigătoare sunt de obicei extrase în minim una din ultimele trei extrageri precedente.
De pe Internet se pot cumpăra aplicații despre care vânzătorii spun că ar mări considerabil șansele de câștig la loto, pentru că țin cont de toate informațiile de genul celor prezentate mai sus. Dacă ar fi așa, înseamnă că toți organizatorii de jocuri loto ar trebui să dea faliment, ceea ce nu prea se întâmplă. Dimpotrivă, profiturile lor sunt din ce în ce mai mari.
Așadar, cel mai bine este să ții jocul la loto la nivel de distracție. Nu miza mai mult decât îți permiți pe un bilet (miza minimă este doar 1RON) și ține cont de câteva reguli elementare: joacă doar la operatori licențiați, adică serioși, găsește agențiile care oferă cele mai mari cote și retrage profitul atunci când vine un câștig mai mare, pentru că banii câștigați sunt pierduți la fel de ușor.