David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a participat în calitate de speaker, în perioada   23-25 Octombrie 2023, la Conferința anuală „North America/Central Europe Airport Issues”, organizată de Asociația Internațională a Directorilor de Aeroporturi (International Association of Airport Executives – IAAE).

Cea de-a 27-a ediție a conferinței s-a desfășurat la Dubrovnik (Croația) și a reunit directori de aeroporturi și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul aeroportuar din America de Nord și Europa Centrală.

Conferința a creat premisele pentru un schimb de experiență între specialiștii de top din industria aeroportuară în vederea implementării unor modele de bune practici la nivel managerial, operațional, financiar, de securitate și siguranță în domeniu.

Membru al Asociației Internaționale a Directorilor de Aeroporturi (IAAE), în cadrul conferinței, domnul David Ciceo a susținut o prezentare care a oferit o perspectivă complexă asupra traficului aerian din Europa și România și a punctat aspectele esențiale care au dus la dezvoltarea Aeroportului Internațional Cluj, prin proiecte de infrastructură finanțate din fonduri europene, atragerea de noi companii aeriene, creșterea numărului de destinații, perfecționarea continuă a personalului și crearea de noi facilități pentru pasagerii și partenerii aeroportului.

De asemenea, David Ciceo a fost invitat să participe și la ședința de board a IAAE, care a precedat conferința, ocazie cu care a prezentat câteva aspecte regionale privind aeroporturile, în actualul context european.

În anul 2022, pe Aeroportul Internațional Cluj au fost înregistrați peste 2,6 milioane de pasageri, iar pentru 2023 se estimează că valorile de trafic vor ajunge la aproximativ 3,1 milioane de pasageri.

În ceea ce privește transportul aerian din România, datele arată că:

  • traficul de pasageri va reveni la valorile înregistrate înainte de pandemie până la finalul anului în curs, spre deosebire de traficul aerian din Europa, a cărei revenire este așteptată abia la finalul anului 2024;
  • companiile low cost operează în momentul de față aproximativ 70% din traficul aerian din România;
  • în topul destinațiilor de pe aeroporturile din România se află orașele Londra, Milano și București;
  • până în anul 2040, într-un scenariu realist, se estimează că traficul de pasageri pe aeroporturile din România va ajunge la aproximativ 57 de milioane de pasageri, de la 21 de milioane înregistrați în 2022.

Conferința anuală “North America/Central Europe Airport Issues” reprezintă unul dintre cele mai prestigioase evenimente din domeniul aviației civile și își propune să faciliteze cooperarea între liderii industriei în vederea dezvoltării transportului aerian.

Printre speakerii, la ediția 2023 a conferinței, s-au numărat manageri ai aeroporturilor din San Francisco (SUA), Charlotte (SUA), Savannah (SUA), Oklahoma City (SUA), Dubrovnik (Croația), Split (Croația), Poznan (Polonia), Zagreb (Croația) și Belgrad (Serbia), dar și reprezentanți ai companiilor și organismelor de supraveghere și reglementare din domeniu, precum Aviation Strategies International Institute, Autoritatea Aeronautică din Kazakhstan, U.S. Federal Aviation Administration, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, U.S. Transportation Security Administration sau Autoritatea Aeroportuară din Israel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.