Daniel Suciu, președintele Camerei Deputaților din partea PSD, a comentat și el moțiunea de cenzură care urmează să fie lansată de către USR, afirmând că în timp ce este dreptul opoziției de a lansa un asemenea proces, partidul său nu va vota o asemenea inițiativă, indiferent de declarațiile făcute de PNL, transmite G4media.

„Este dreptul firesc a oricăui partid de opoziţie să iniţieze o moţiune de cenzură pe sesiune parlamentară. Ceea ce vor face cei de la Partidul Naţional Liberal, dacă vor semna o moţiune de cenzură împotriva propriilor miniştri, este din nou în registrul Partidului Naţional Liberal, nu al nostru. Noi ştim foarte sigur ce vom face, nu vom vota nicio moţiune de cenzură îndreptată împotriva propriului nostru guvern”, a spus Daniel Suciu, la Parlament. 

„Dar singura variantă pentru noi de necolaborare îi reprezintă cei de la AUR. Mai clar de atât, nu avem cum să le explicăm astfel încât senzaţiile, percepţiile şi temerile domnului Ciuc să fie înăturate. Ba mai mult, preşedintele PSD, actualul prim-ministru, a spus-o şi mai clar că dacă va fi preşedintele României, nu va avea nici o emoţie şi nici un dubiu să încredinţeze mandatul de premier aceluiaşi domn Nicolae Ciucă”, a arătat preşedintele Camerei Deputaţilor. 

Citește și: Tânăr din Bistrița, reținut! A amanetat bijuterii furate de un amic (gazetadebistrita.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.