
Guvernul a aprobat joi finanțarea pentru construcția mai multor stadioane, în întreaga țară, printre care se află și noul stadion din Bistrița, o investiție estimată la circa 40 de milioane de euro.
„I-am obișnuit pe bistrițeni să facem mereu ceea ce spunem, deși unora parcă le pică în sân când se întâmplă lucruri bune acasă la noi. Chiar dacă a fost greu, chiar dacă vremurile sunt complicate, am reușit ca astăzi Guvernul să aprobe investiția noului stadion. Restul sunt povești! Vom avea în Unirea un complex unic în țară, cu Sala Polivalentă, stadionul, baza sportivă și Bazinul Olimpic!”, a notat deputatul Daniel Suciu pe pagina sa de Facebook.
Noua arenă din Unirea-Bistrița va avea o capacitate de 10.875 de locuri, cu zone VIP și mai multe zone de agrement. De asemenea, viitorul stadion va beneficia și de o pistă de atletism.
Prin acest proiect se prevede o integrare a stadionului în complexul sportiv compus din sală de sport cu spații de cazare (TeraPlast Arena) și terenurile de sport exterioare, bază sportivă de tip 1 și pistă de atletism.
Obiectivul este realizat de MDLPA, prin Programul național de construcții de interes public sau social, derulat de Compania Națională de Investiții.