Daniel Suciu, deputatul PSD, a participat pe 12 februarie la evenimentul de lansare a Patronatului European al Femeilor de Afaceri PEFA, în cadrul conferinței PEFA: Egalitatea de gen. Agenda 2030, găzduit de Departamentul pentru Evaluare Intergată și Monitorizarea Programelor Finanțate din Fonduri Publice și Europene, din cadrul Guvernului României.

Vicepreședintele Camerei Deputaților a declarat că în „ fața multor femei antreprenor din România, vorbind despre egalitatea de gen, ar fi fost incorect să nu vorbesc despre minunatele mele colege din #echipaPSD.”

„Le-am spus celor din Patronatul European al Femeilor de Afaceri că distincția primită le-o ofer din toată inima celor peste 1300 de colege din organizație și că ceea ce se întâmplă la Bistrița este un model poate unic la nivel național. Și asta pentru că femeile reprezintă 56% din membri, 60% din vicepreședinți, 44% din Biroul Municipal, 48% din Consiliul Politic și 53% din președinții de organizații. Și le-am mai spus că sunt extrem de mândru de toate cifrele de mai sus și că nu găsesc colegi mai empatici, organizați, entuziaști și serioși ca doamnele din #echipaPSD”, a scris Daniel Suciu pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.