Misiunea noastră în Parlament este de a facilita viaţa cetăţeanului acestui stat, prin toate mijloacele legale posibile. Educaţia este unul dintre factorii principali care asigură viitorul ţării şi cu ajutorul căreia poate face un pas înainte într-o lume modernă, prosperă şi sigură.
Având în vedere situaţia cu care se confruntă un număr ridicat de studenţi care provin din familii defavorizate, de a renunţa la şcoală şi studii din motive financiare, propun ca alături de echipa guvernamentală să găsim o soluţie pentru a garanta accesul către educaţie.
Bănci şi fundaţii din România au avut iniţiativa de a finanţa studenţii, care doresc să îşi continue studiile, asemenea modelului internaţional, punându-le la dispoziţie diverse oferte adaptate situaţiilor celor mai des întâlnite. Dar în toate aceste variante suma împrumutată trebuie a fi returnată împreună cu o dobândă, metodologie specifică sistemului bancar.
Considerând admiraţia fondată a cetăţeanului român pentru Republica Federală Germania, doresc să ofer succint, drept exemplu, sistemul de acordare a ajutorului de stat elevilor şi studenţilor germani.
Guvernul german a dezvoltat un program complex de finanţare a elevilor din şcoli profesionale şi a studenţilor, pe bază de împrumut ce va fi returnat fără dobândă.
Nu voi insista asupra întregului program, ci voi puncta scurt elementele componente, pe care şi România le poate adopta conform situaţiei sale economice.
În acest program de finanţare este eligibil orice student sau elev care nu dispune de mijloacele financiare pentru a face şcoala sau studiile universitare. Suma acordată lunar este de până la 643 de euro, şi urmează a fi înapoiată de către beneficiar, imediat după întreruperea studiilor, sau la maxim un an de la finalizarea lor, în unele cazuri se acceptă şi prelungirea până la obţinerea efectivă a unui loc de muncă. Pe parcursul anilor de studiu studenţii şi elevii vor fi supuşi unor controale periodice asupra performanţelor acestora, iar dovada participării la cursuri va trebui prezentată, în caz dezamăgitor, ajutorul de stat nu va mai fi acordat.
Din orice perspectivă dorim să privim, ne este clar faptul că tinerii sunt viitorul nostru şi aceştia trebuie instruiţi, educaţi şi protejaţi. De aceea, provoc la gândire şi la găsirea de soluţii, în acest nou exerciţiu financiar 2014-2020, pentru a fonda programe de stimulare a tinerilor şi de a le facilita mersul la şcoală şi finalizare a studiilor.
Vasile-Daniel Suciu, deputat PSD