Daniel Suciu, președintele Camerei Deputaților din partea PSD, își acuză colegii de alianță de ipocrizie, după ce mai mulți membri PNL au acuzat social democrații că ar fi influențat decizia de a o descalifica pe Diana Șoșoacă din alegerile prezidențiale. Printre liderii PNL care au ieșit public se numără și Robert Sighiartău, care participă la alegerile parlamentare din această iarnă.

„Uitarea intenționată și ipocrizia sunt cele mai urâte atribute în politică, iar liberalii azi le practică cu un avânt penibil. Mai deunăzi liberalii cereau scoaterea anumitor partide în afara legii, clamează vârtos supremația deciziilor CCR, dar folosesc deciziile acesteia ca preș de șters picioarele sau arme politice.

E un fel de milogeală pentru voturi, un fel de neputință cronică pe care trebuie să o arunce oriunde numai în curtea lor nu. Azi, domnule aspirant la președinție Ciucă, tocmai ai arătat câte parale dai pe statul de drept, nu cel de drepți. Azi, domnule Sighiartău nu ai voie să vorbești despre legi și moralitate pentru că tu însuți ai ras o organizație întreagă doar ca să te înscăunezi deputat. Nu, oricine poate spune ceva despre moralitate dar numai tu nu!”, a transmis Daniel Suciu.

Citește și: Diana Șoșoacă, declarații live pro-legionare și antisemite, pe un site de socializare, după ce CCR i-a respins candidatura la prezidențiale (gazetadebistrita.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.