În această dimineaţă a fost instalat oficial în funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Bistriţa-Năsăud inginerul Daniel Pop.

Ceremonia de învestire a noului director a avut loc în prezenţa celor doi subprefecţi Ovidiu Frenţ şi Grigore Timoce, la eveniment luând parte şi deputatul Emil Radu Moldovan, preşedintele PSD BN.

 

Noul director al Direcţiei Silvice Bistriţa-Năsăud a preluat atribuţiile lui Gheorghe Ivan, cel care a condus instituţia mai bine de cinci ani şi jumătate.

Gheorghe Ivan a declarat că a fost conştient de faptul că va veni şi ziua schimbării, dar că este mulţumit de ceea ce a realizat în perioada în care a condus instituţia. Fostul director s-a arătat însă foarte dezamăgit de această schimbare, pe care o consideră ilegală, având în vedere că postul de director nu a fost desfiinţat, fiind în acelaşi timp înfiinţat cel de director coordonator. "În acest moment Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud are un director şi un director coordonator, dar amândoi au aceleaşi atribuţii ", a declarat Gheorghe Ivan.

 

 Liana Mureşan

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.