Deputatul Dan Motreanu – prim-vicepreşedinte PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor este urmărit penal de procurorii DNA. Liberalul este acuzat de folosirea influenței și autorității conferite de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit, şi de spălare de bani.
În această dimineaţă, Dan Motreanu a fost audiat de procurori în dosarul finanţării campaniei electorale a PNL Buzău din 2008, dosar în care sunt deja anchetaţi George Scutaru, fost lider al deputaţilor PNL şi fost consilier al lui Iohannis, şi Cristinel Bîgiu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, potrivit stiripesurse.ro.
Ulterior, DNA a dispus începerea urmăririi penale faţă de Dan Motreanu.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de MOTREANU DAN ȘTEFAN, deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid (la data faptelor și în prezent) în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– folosirea influenței și autorității conferite de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit
– spălarea banilor
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.
Din banii primiți, aproximativ 700.000 euro, conform unei înțelegeri anterioare, persoana denunțătoare i-a dat lui Scutaru George-Adrian, la data faptelor deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid (inculpat în prezenta cauză) suma de 170.000 euro, iar suma de 250.000 euro i-a fost remisă lui Motreanu Dan Ștefan, ambele sume fiind date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale) a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate.
Există date că proveniența și modul în care s-au obținut banii erau cunoscute exact de cei doi beneficiari ai sumelor de bani.
Suspectului MOTREANU DAN ȘTEFAN i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În dosar se efectuează acte de urmărire penale și față de alte persoane.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție„, se arată într-un comunicat al DNA.
Dan Motreanu provine din vechiul PNL, fiind unul dintre apropiaţii lui Crin Antonescu, trecut în vara anului trecut în tabăra lui Iohannis. La doar 45 de ani, liberalul este la al treilea mandat de deputat, fiind ales în judeţul Călăraşi.