Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis recursul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) în dosarul în care a cerut să se constate calitatea de colaborator al securității a primarului de Salva, Gheorghe Onul, după ce în toamna anului trecut judecătorii de la Curtea de Apel București au decis să suspende procesul, din cauză că edilul nu a depus documentele pe care i le-au solicitat.
Gheorghe Onul, primarul care conduce comuna Salva de 7 mandate, adică de fix 28 de ani, pare să iasă încet de pe scena administrației locale. Asta în condițiile în care partidul din care face parte, PSD, a nominalizat și susține un alt membru pentru funcția de primar.
Totuși, dacă la final CNSAS va avea câștig în instanță, cariera din administrația locală a lui Gheorghe Onul va fi umbrită de patalamaua de colaborator al securității.
CNSAS l-a declarat colaborator al Securității, instanța a confirmat
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj în 2017, la cererea CNSAS, care a avut indicii că Gheorghe Onul a colaborat înainte de 1989 cu Securitatea.
Potrivit CSNAS, Gheorghe Onul și-ar fi turnat cunoscuții care ascultau posturi de radio occidentale, interzise în România Socialistă, gen “Europa Liberă”. Conform documentelor CNSAS depuse la dosarul cauzei, Onul a întocmit note informative despre cei ce ascultau știrile la posturi de radio străine, interzise în România, în perioada 1987 – 1989.
“Sunt relevante în stabilirea calităţii de colaborator a pârâtului Onul Gheorghe informaţiile furnizate despre numiţii B.I., P.I., și M.P. prin care pârâtul încunoştinţa Securitatea despre faptul că aceştia audiau și colportau ştirile transmise de posturile radio străine, informaţii care vizează îngrădirea dreptului la viață privată și a dreptului la libertatea cuvântului a persoanelor denunţate.
Pentru colaborarea prin furnizarea de informații trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
Informațiile furnizate Securității să se refere la activități potrivnice regimului totalitar comunist.
Sunt de reţinut notele informative, datate 21.08.1987, 15.06.1988, 25.02.1989 şi 19.05.1989, întocmite şi semnate olograf de către pârât, referitoare la ascultarea şi colportarea ştirilor transmise de posturile radio străine, prin care pârâtul informa Securitatea în legătură cu numiţii B.I., P.I., și M.P. (…).
În acest context, se reține că, ascultarea emisiunilor posturilor de radio interzise înainte de 1989, în special a postului de radio «Europa Liberă», constituia un act de sfidare a regimului.
«Europa Liberă» a criticat constant abuzurile exercitate de dictatura comunistă, militând pentru reinstaurarea în România şi în celelalte state est-europene a unor regimuri democratice şi a statului de drept.
De asemenea, în materia deconspirării Securității, o parte semnificativă a denunțurilor referitoare la atitudini potrivnice regimului comunist se referea fie la ascultarea Europei Libere, fie la «colportarea» știrilor difuzate de post”, a arătat CNSAS în instanță.
Totodată, Consiliul a mai arătat că, pe baza informațiilor furnizate de Gheorghe Onul, organele de Securitate i-au dat anumite dispoziții, practic i-au trasat sarcini pe care trebuia să le ducă la îndeplinire.
CNSAS a precizat că informațiile date de actualul primar al comunei Salva au condus la îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, mai ales că Onul a acționat conștient.
Procesul a durat circa un an, iar în martie 2018, instanța a admis cererea CNSAS, lui Gheorghe Onul fiindu-i astfel atribuită calitatea de colaborator al Securității.
Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare
Sentința nu a fost însă definitivă și a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, în decembrie 2018.
După 3 ani, respectiv în 2021, răstimp în care Gheorghe Onul a fost reales primar al comunei Salva pentru a șaptea oară, Curtea Supremă a admis recursul și cererea acestuia ca dosarul să fie trimis spre rejudecare la Curtea de Apel București, în condițiile în care edilul a susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Totodată, Onul a susținut că nu a fost niciodată colaborator al fostei Securități, deoarece nu a încheiat cu această instituţie niciun acord de colaborare sau alt înscris prin care s-ar fi oferit să dea informaţii despre anumite persoane. Concret, el nu și-a recunoscut niciodată semnătura de pe documentele fostei Securități.
“Înalta Curte a casat sentința, pentru că prima instanță nu mi-a admis nicio probă pe fond. S-a pronunțat pe niște înscrisuri pe care nu le-am scris eu, nu le-am completat, nu le-am făcut nimic. Eu am cerut înscrierea în fals și să se facă expertiză grafologică, dar nu mi-au admis nicio probă. Am contestat toate documentele depuse la dosar. Ei (n. r. – CNSAS) le-au depus în copii, niciun original nu a fost la dosar, iar instanța s-a și pronunțat la primul termen fără nicio probă”, a declarat la acea vreme pentru Gazeta de Bistrița, Gheorghe Onul, totodată el arătându-se convins că dosarul este de fapt unul politic.
Dosar suspendat, contrar spuselor legii
Astfel, dosarul a ajuns din nou pe rolul Curții de Apel București în iulie 2021. La mai bine de doi ani, în octombrie 2023, judecătorii bucureșteni au decis să suspende procesul, din cauză că primarul Gheorghe Onul nu a indicat care înscrisuri depuse de CNSAS le contestă, așa cum i s-a cerut de instanță cu câteva luni înainte.
“Având în vedere că pârâtul nu s-a conformat dispoziţiilor stabilite de instanţă în sarcina sa în sensul de a indica înscrisurile pe care le contestă, Curtea pune în discuţie suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art.242 Cod procedură civilă. Având cuvântul, reclamantul, prin consilier juridic, învederează că se opune suspendării cauzei întrucât pârâtul, din punctul său de vedere doar încearcă tergiversarea procesului, iar la termenul anterior a solicitat ca instanţa să îi pună în vedere pârâtului să se prezinte pentru a se proceda la verificarea de scripte
Având în vedere că pârâtul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei stabilite în sarcina sa prin Încheierea de şedinţă din data de 15.06.2023, respectiv de a indica punctual înscrisurile pe care înţelege să le conteste, această precizare fiind absolut necesară în scopul soluţionării cauzei, constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina pârâtului, motiv pentru care în baza art. 242 alin.1 Cod proc. civ. va dispune suspendarea judecăţii cauzei.
Pentru aceste motive, DISPUNE:
În baza art. 242 alin.1 C. pr. civ dispune suspendarea judecăţii cauzei privind pe reclamantul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, cu sediul în Bucureşti. (…), în contradictoriu cu pârâtul Onul Gheorghe (…), faţă de neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina pârâtului. Cu recurs pe toata perioada suspendării”, se arată în încheierea Curții de Apel București din data de 12 octombrie 2023.
Însă, articolul din Codul de procedură civilă invocat de Curtea de Apel București în hotărârea de anul trecut arată că judecata poate fi suspendată atunci când instanța “constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina RECLAMANTULUI, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate”. Or în speţă vina a aparținut nu CNSAS, care este reclamantă, ci pârâtului, adică primarului Gheorghe Onul, care pe lângă faptul că nu a indicat care înscrisuri depuse de Consiliul Național ar fi semnate în fals, nici nu s-a prezentat în sala de judecată, atât la termenul din iunie, cât și la cel din octombrie.
ÎCCJ a admis recursul CNSAS
Această decizie a fost atacată de CNSAS la Înalta Curte, dosarul fiind înregistrat aici în data de 8 noiembrie 2023, cauza intrând mai apoi în procedură de filtru, după care s-a stabilit ca termen de judecată data de 22 mai 2024.
Zilele trecute, Instanța Supremă a casat încheierea din octombrie 2023 pronunțată în octombrie 2023, și a trimis cauza spre o nouă judecată.
“Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva încheierii din 12 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe. Definitivă. Pronunţată astăzi, 22 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, este decizia ÎCCJ.