Mai mulţi jandarmi ai Secţiei din oraşul Năsăud participă joi, 15 aprilie, la campania "Curăţenia de primăvară 2010", alături de ceilalţi membrii ai comunităţii locale.
Pe perioada a aproximativ 6 ore, toţi cei implicaţi vor parcurge cursul râului Someşul Mare, pe raza oraşului Năsăud, începând de la limita cu localitatea Rebrişoara, până la rampa de gunoi a oraşului, precum şi a văilor ce îl traversează. Acţiunea este demarată de Prefectura Bistriţa Năsăud, prin primăriile din fiecare localitate din judeţ şi presupune ecologizarea tuturor zonelor, cu implicarea consiliilor locale şi a primăriilor, a autorităţilor şi instituţiilor publice, dar şi a agenţilor economici cu sau fără personalitate juridică prin organizarea, derularea şi participarea efectivă la aceste activităţi.
Iulia STUPINEAN