Ioan Neagos, fostul primar din Sieut este judecat de mai bine de doi ani de catre Tribunalul Bistrita-Nasaud pentru inselatorie, fals in inscrisuri, fals sub semnatura privata si fals in declaratii.
Alaturi de Luiza Iliescu, asociata sa, fostul edil bistritean a incasat subventii sociale de la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Bistrita-Nasaud (AJOFM BN) pentru o serie de angajari fictive realizate in comuna pe care o conducea.
Povestea lui Ioan Neagos si a Luizei Iliescu a inceput atunci cand au pus bazele Asociatiei „Granicerii Transilvaniei”, o asociatie non-profit care a inceput sa apara in evidentele AJOFM BN ca angajand persoane cu o situatie materiala precara si pentru care primea lunar subventii. In perioada iulie-septembrie 2006 au fost realizate mai multe controale de rutina de catre Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, ocazie cu care s-au descoperit mai multe neconcordante intre documentele de plata depuse de cei doi invinuiti si unele declaratii ale presupusilor beneficiari ale subventiilor de la buget.
Falsuri la „Graniceri”
Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Bistrita-Nasaud, AJOFM BN a sesizat in perioada iulie-septembrie Inspectoratul de Politie al Judetului Bistrita-Nasaud (IPJ BN) cu privire la neregulile descoperite, nu doar la Asociatia „Granicerii Transilvaniei”, ci si la agentia de publicitate Astrotarot SRL, detinuta de Luiza Iliescu.
Din rechizitoriu rezulta ca, incepand cu luna vara anului 2004, Ioan Neagos a intocmit mai multe contracte individuale de munca, iar apoi a falsificat semnaturile acestora pentru a incheia in numele lor conventii cu AJOFM BN pentru a beneficia de subventii de la bugetul asigurarilor pentru somaj.
Potrivit legislatiei in vigoare, AJOFM subventiona o parte din salariile oferite angajatilor care au fost incadrati in munca dupa ce au fost asistati sociali si care aveau o situatie financiara precara sau aveau de intretinut o familie a carui venit mediu pe cap de locuitor era foarte mic.
Primele cinci contracte au fost incheiate in luna august 2004, au urmat apoi inca 17 in martie 2005 si inca trei in septembrie, acestea fiind incheiate pe o perioada determinata de timp. Intrucat Asociatia „Granicerii Transilvaniei”, care avea ca obiect de activitate promovarea culturii si a istoriei plaiurilor graniceresti din judet, a incadrat in munca 25 de persoane cu o situatie materiala precara, asistati sociali ai Primariei Sieut, AJOFM BN s-a angajat sa faca plati si sa acorde subventii de la bugetul asigurarilor pentru somaj celor 25 de angajati.
Odata finalizate angajarile, din septembrie 2004 si pana in martie 2007, cateva luni dupa ce politia a fost anuntata de neregulile constatate la Sieut, Neagos si Luiza Iliescu au depus lunar tabele nominale pentru stabilirea sumelor subventionate. Toate declaratiile lunare si statele de plata depuse au fost semnate de catre Ioan Neagos si Luiza Iliescu in calitate de imputerniciti ai celor angajati, imputerniciri care odata verificate s-au dovedit a fi la randul lor falsuri.
Astrotarot nu si-a ghicit viitorul
Aceeasi situatie intalnita in cazul celor 25 de angajati ai Asociatiei „Granicerii Transilvaniei” a fost intalnita si la SRL-ul Luziei Iliescu, SC Astrotarot SRL, cu sediul in Bistrita. Avand ca obiect de activitate „publicitate”, in cadrul firmei detinute, Luiza Iliescu a incadrat in munca sase persoane in luna februarie 2006, inca doua persoane in martie 2006 si cinci persoane in luna aprilie a aceluias an, toti acestia indeplinind criteriile necesare pentru obtinerea de subventii sociale. Reprezentantul societatii comerciale a depus din februarie 2006 si pana in mai 2007 lunar tabele pentru obtinerea subventiilor, desi angajatii nu mai lucrau la Astrotarot de o buna bucata de timp. In cadrul acestei societati, angajarile s-au facut in baza unor anunturi in ziarele locale.
Probele procurorilor
Ce s-a intamplat de fapt cu angajarile facute de Asociatia lui Neagos si cele de la Astrotarot? Potrivit declaratiilor adunate de procurori de la persoanele care au fost angajate de catre fostul primar la Asociatia Granicerii Transilvaniei, acestia au fost chemati intr-o zi de primar pentru a le oferi locuri de munca. Li s-au facut copiii dupa cartile de identitate si au completat niste hartii, fara ca mai apoi sa fie contactati vreodata de catre cei doi inculpati in vederea angajarii. Unii dintre ei au plecat la munca in Spania sau Italia, iar altii s-au angajat in alte parti. Doar o persoana dintre cele 25 a putut declara ca a fost intr-adevar angajata pe un post de secretara in cadrul asociatiei.
„Intr-o zi ne-au chemat pe mai multi la Primarie, din cate am inteles doar pe cei care beneficiam de ajutor social, si ne-a spus ca s-ar putea sa ne angajeze si ca trebuie sa lasam copii dupa buletine. Eu nu am lucrat niciodata acolo, in afara de acea zi, nu m-a chemat sa fac niciun act si nici sa imi dea de lucru. M-am angajat intre timp in alta parte fara sa stiu ca sunt angajata si la el”, a declarat procurorilor una dintre femeile care apareau ca fiind angajate in cadrul Asociatiei.
„Inculpatul Ioan Neagos a declarat in fals ca cele 25 de persoane sunt angajatii Asociatiei Granicerii Transilvaniei. In realitate, 24 dintre acestia nu aveau cunostinta ca au fost angajati”, se arata in rechizitoriul intocmit de procurorii care au instrumentat cazul.
Potrivit datelor adunate de procurori, cei doi invinuiti din dosarul 209/112/2008, si-au insusit 224.484 lei, dintre care 229.144 este suma cu care s-a constituit ca parte civila Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Bistrita-Nasaud.
Dosarul se judeca la Tribunalul Bistrita-Nasaud inca din 29 ianuarie 2008, atunci cand a fost depus de Parchet, dar cei doi nu s-au prezentat la infatisari o lunga perioada de timp. Dupa ce mai bine de doi ani au fost reprezentati in instanta de catre avocatul Vasile Muresan, acesta a renuntat la caz luna trecuta, astfel ca la termenul din 3 mai s-a stabilit amanarea procesului pe data de 31 mai, pentru ca cei doi sa isi angajeze un nou aparator.
Si alti primari din judet au avut de-a face cu oamenii legii
Ioan Neagos nu este singurul edil care in functie fiind la data inceperii anchetei penale a avut de a face cu procurorii. Printre cei puricati se numara, de exemplu, fostul primar al comunei Prundu Bargaului – Ilie Vlad, cel al comunei Livezile Olimpiu Neamt sau primarul comunei Rebrisoara – Nicolae Bodiu.
Ilie Vlad a fost trimis in judecata in 2008, pentru infractiunile de abuz si neglijenta in serviciu.
In propunerea de trimitere in judecata, oamenii legii sustineau ca, in cursul anului 2007, Primaria Prundu Bargaului a platit cu bani de la bugetul local facturile la apa si curent electric ale unor persoane fizice sau juridice, care ocupau diverse imobile ale institutiei, in calitate de chiriasi. Deoarece aceste cheltuieli trebuiau onorate de respectivii chiriasi, s-a produs un prejudiciu la bugetul local de circa 8.000 de lei. In plus, Ilie Vlad era acuzat de faptul ca, in 2006, nu ar fi calculat penalitati de intarziere la plata unor cantitati de masa lemnoasa cumparata de la trei firme de profil, aici fiind vorba de neglijenta in serviciu care ar fi dus la un prejudiciu de 200.000 de lei.
Olimpiu Neamt a avut si el plangeri penale, printre care una de braconaj. De asemenea, primarul din Rebrisoara, Nicolae Bodiu, a fost acuzat de ultraj, dupa ce a luat la bataie, in timpul campaniei electorale din 2004, pe cativa reprezentanti PD, la vremea aceea, veniti sa imparta fluturasi la el in comuna.
Alti trei primari au fost acuzati, in 2006, de abuz in serviciu. Unul dintre acestia este fostul edil al comunei Mariselu, Octavian Bruj, care a semnat, in perioada 2000-2004, acte de compensare, prin vanzare de material lemnos, a unor lucrari de reparatii la caminele culturale, lucrari care, insa, nu au avut loc niciodata. Un caz similar a fost cel al fostului primar din Branistea, Joo Janos, care a comis ilegalitati in procedura de achizitionare de materiale de constructii pentru repararea scolii din comuna. Primarul de Tiha Bargaului, Vasile Dologa, a fost si el acuzat in 2006 de abuz in serviciu. Acesta ar fi ridicat un titlu de proprietate pentru un teren forestier, in numele soacrei sale, si a inceput exploatarea acelei paduri, fara acordul proprietarului.
Ioana Costea
Destul de greu de gasit in aceasta afacere! Dar izbitoare că 24 de persoane nu ştiu că sunt de lucru poliţiştilor de frontieră! Resumes va ajuta să înţeleagă situaţia!