Dupa aproape 6 (sase) ani, în 9 noiembrie 2007, s-a prabusit ultima piesa a dominoului pe care s-a cladit minciuna anchetei fara vinovati din dosarul mortii violente a procurorului Panait >>> Se dovedeste acum ca adevaratul motiv – ocolit de procurorul care a instrumentat acel dosar – pentru care Panait ar fi clacat psihic sau pentru care a fost înlaturat, a fost refuzul sau de a ma inculpa fara temei >>> În premiera, si în exclusivitate pentru GAZETA, reproducem fragmente din declaratiile colegilor sai, care au precizat înca de atunci ce „problema de drept” îl framânta de fapt pe Panait când s-a întors de la Oradea >>> Recenta ordonanta, nr. 147/P/2006 din 9 noiembrie 2007, a Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, confirma faptul ca, în 29 martie 2002, nu existau motive sa fiu inculpat >>> Aceasta ordonanta finala reitereaza, dupa mai bine de cinci ani, solutia dispusa de procurorul Panait înca la data de 01.04.2002 >>> Cristian Panait s-a opus atunci presiunilor exercitate de sefii sai directi, care îi cereau sa puna în miscare actiunea penala fata de mine pentru a da satisfactie fostului premier pesedist, Adrian Nastase >>> Cu ocazia audierilor, în mod mincinos, Ovidiu Paun a invocat „motive urgente”, „care nu sufereau amânare”, ce l-ar fi determinat sa semneze în locul lui Panait ordonanta din 29 martie 2002, fara sa aiba volumele cauzei si împotriva vointei procurorului titular, delegat în dosar >>> Atât de „urgenta” a fost folosirea actiunii penale fata de mine, magistrat care am fost suspendat de drept în baza acestei ordonante, încât au fost necesari aproape 6 ani ca sa se constate ca faptele respective nici macar nu existau >>> Pâna sa se adopte ordonanta finala, dosarul a fost plimbat, prin declinari repetate, pe la mai multe parchete si a fost reînregistrat de 9 (noua) ori pentru a i se ascunde vechimea record: 5 ani, 9 luni si 3 zile! >>> Consiliul Superior al Magistraturii nu reactioneaza la aceasta practica, a declinarilor repetate, si nu a luat masuri împotriva celor care au controlat plimbarea si ascunderea dosarului
Sunt unul dintre cei foarte putini care au avut acces si au studiat în cunostinta de cauza dosarul nr. 177/P/2002 al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de urmarire penala si criminalistica. Obiectul acestuia este „moartea violenta a procurorului Cristian Panait”. Am insistat circa 5 ani pâna am reusit sa-l studiez. Pot acum sa declar, cu toata responsabilitatea, ca acesta nu degeaba a fost atât de bine pazit si tinut cât mai ascuns de ochii opiniei publice. Nimic din jurul acestuia nu s-a întâmplat dezinteresat sau întâmplator. El conserva mare parte din urmele si probele infractiunii de determinare a sinuciderii, imputabila fostilor sefi ai victimei, Tanase Joita, Ilie Piciorus si Ovidius Paun. Fostul Procuror general, Joita Tanase, a vrut sa ofere satisfactia mediatica promisa protectorului sau politic Adrian Nastase. Pentru aceasta, în dimineata zilei de 29 martie 2002, Joita a anuntat în mod public faptul ca as fi fost suspendat din magistratura ca urmare a punerii în miscare a actiunii penale fata de mine. Fostul procuror general s-a trezit însa contrazis de refuzul procurorului de caz, Cristian Nicolae Panait, care nu a acceptat sa semneze ordonanta de inculpare, motivând cu toata convingerea ca nu exista probe pentru a ma acuza. Aceasta „sfidare” a declansat isteria sefilor sai directi, care l-au amenintat pe Panait ca-l vor sanctiona cu demiterea si îl vor urmari peste tot. Nu s-au gândit ca procurorul Cristian Panait îi va înfrunta pâna la capat si, prin gestul lui, le va demasca obedienta politica. În fata faptului împlinit, înca înainte de a se raci cadavrul victimei, indiferenti la drama pe care au declansat-o, parchetul a derulat o ancheta tendentioasa în dosarul nr. 177/P/2002 si a falsificat concluziile acesteia, lasându-i în libertate pe papusari.
<h5>Se confirma ca Panait a avut dreptate</h5>
Ultima piesa a dominoului pe care s-a cladit imensa minciuna a incredibilei „sinucideri”, la vârsta de numai 30 de ani, în 10 aprilie 2002, a procurorului Cristian Nicolae Panait, a cazut zilele trecute. „Alibiul” parchetului a fost demolat de Ordonanta din 9 noiembrie 2007, prin care am fost scos de sub urmarire penala. Lui Panait i s-a facut, fie si post-mortem si fara nicio publicitate, dreptate. S-a confirmat ca, din punct de vedere profesional, a dat o solutie corecta atunci când si el a dispus, înca din 01.04.2002, scoaterea mea de sub urmarire penala pentru aceleasi fapte si când a refuzat sa execute comanda sefilor sai, criminalii Tanase Joita, Ilie Piciorus (fostul sef al Sectiei de urmarire penala si criminalistica, fost sef de cabinet al controversatului Viorel Hrebenciuc) si Ovidius Paun, (fostul sef al Biroului anchete speciale, general de militie în rezerva, partas la cea mai mare eroare judiciara recunoscuta în România – „Cazul Anca” – si autorul celor mai multe arestari în perioada evenimentelor din 13-15 iunie 1990), de a pune în miscare actiunea penala fata de mine. Prin atitudinea sa i-a obligat pe sefii lui sa-si deconspire hramul: Paun a semnat el ordonanta de inculpare, iar Piciorus a infirmat, în aceeasi zi de 1 aprilie 2002, ordonanta prin care Panait a dispus scoaterea mea de sub urmarire penala. Abia acum s-a recunoscut, în mod oficial, ca Panait a procedat corect.
<h5>Crima perfecta?</h5>
Rezolutia nr. 177/P/2002, din 12 august 2002, a fost semnata de Ovidiu Teodor Sârbu, fostul procuror sef al Serviciului de criminalistica din cadrul Sectiei de urmarire penala si criminalistica din Parchetul de pe lânga fosta Curte Suprema de Justitie. El si-a asumat-o, fiindca, de fapt, este opera colectiva a unui grup care poarta responsabilitatea celor suportate de Cristian Panait. Daca aceasta solutie de clasare a cauzei nu va fi infirmata, înseamna ca au reusit crima perfecta: tocmai ei au anchetat moartea violenta pentru care trebuiau sa raspunda exact cele trei foste eminente cenusii ale parchetului: Joita Tanase, Ilie Piciorus si Ovidius Paun. Mama victimei a solicitat de câteva ori reluarea cercetarilor, dar cererea ei a fost respinsa de aceleasi personaje implicate! Acum, doar parchetul, din oficiu, prin unul dintre „generalii” acestuia, invocând noile dovezi aparute între timp, ar mai putea sa repare „greseala”. Dar pentru aceasta ar fi nevoie de cineva cu curajul si demnitatea lui Cristian Panait. Ori, acestia sunt plecati în munti, dupa Elodia.
<h5>Sec</h5>
„În urma evenimentului produs la 10.04.2002, ce a constat în caderea lui Panait Nicolae Cristian de la înaltimea terasei propriei locuinte, pe partea carosabila a strazii Logofat Stroici, nr. 35, Sectorul 2, Bucuresti, ne-am deplasat la fata locului si am efectuat cercetarea în scopul descoperirii, fixarii si stabilirii pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba. În pofida tratamentului chirurgical aplicat si a masurilor de resuscitare întreprinse de medicii Spitalului Clinic de Urgente Bucuresti, la ora 20,30 s-a înregistrat decesul lui Panait Cristian. Cercetarile s-au desfasurat în cadrul unor versiuni de ancheta elaborate în raport de persoana victimei, profesia si functia sa, locul de munca, anturajul sau, etc. La stabilirea formei judiciare a mortii s-au avut în vedere cele 3 posibilitati de suprimare a vietii: omuciderea, caderea accidentala si sinuciderea.”
<h5>Constient de miza înca „dinaintea deplasarii la Oradea”</h5>
„Odata stabilita forma judiciara a mortii lui Panait Cristian – aceea a sinuciderii – si ca suprimarea vietii nu a fost determinata sau înlesnita de o alta persoana, se impune cercetarea motivatiei si identificarea motivului actului suicidar. Pentru întelegerea acestui mecanism au fost necesare reconstituirea, pe cât posibil, a tuturor circumstantelor bio-psihologice si eventual patologice în care subiectul a actionat ca individ apartinând unei colectivitati structurate pe relatii familiale, de munca, sociale, etc… Din probele administrate a rezultat ca actele de procedura efectuate în dosarul privind pe Lele Alexandru au constituit un factor de stres marcant în evolutia ulterioara a comportamentului lui Panait Cristian … În speta se poate vorbi de o structura vulnerabila, care a fost supusa factorului psihostresor «Momentul Oradea», apreciat ca sever de Panait Cristian însusi, constientizat de acesta înca dinaintea deplasarii la Oradea.”!
<h5>Suspectat pentru ca a încercat sa evite punerea în miscare a actiunii penale!</h5>
„În fapt, factorul psihostresor a fost reprezentat de circumstantele în care a fost audiat procurorul Lele Alexandru (amânarea audierii pentru lipsa de aparare, apoi discutii în contradictoriu cu aparatorul, incidentul din locuinta sa precum si impactul mediatic imediat). Pe lânga factorul stresor marcant s-au adaugat alti cofactori secundari: gradul de pregatire si experienta profesionala si, în legatura cu aceasta, posibila interpretare gresita a unor momente procesuale între care se distinge punerea în miscare a actiunii penale în dosarul Lele, fapt explicitat prin cererea de învoire din 29.03.2002, fara ca actul sa fi fost finalizat si prin nesiguranta fata de emiterea actului; gradul de oboseala ridicat (procuror, asistent universitar si doctorand; mediul familial modest.”!
<h5>Comisiei i s-a ascuns adevarata sursa a stresului</h5>
„Prin rezolutia din 23.05.2002, s-a cerut Institutului National de Medicina Legala „Mina Minovici”efectuarea unei analize psihopatologice asupra cazului…. Comisia a confirmat ca sinuciderea s-a produs, probabil, pe fondul unui episod psihotic paranoid depresiv, urmare a unui soc emotional în legatura cu activitatea procurorului în ziua respectiva, interpretat de magistrat ca sever, survenit pe terenul fragil al unei structuri vulnerabile a personalitatii (rigida, cu supraaprecierea propriei persoane, cu sensibilitate crescuta la esecuri si înfrângeri si preocuparea excesiva privind criticile sau respingerea pe plan social). Între tulburarea psihotica si actul suicidar a fost legatura de cauzalitate directa”.
<h5>Si-a consultat colegii exact pe tema inculparii</h5>
Ei bine, asa cum am promis, prezentam în premiera declaratiile unor colegi si apropiati ai procurorului Panait, care au relatat celor care se jucau de-a anchetatorii mortii procurorului ce s-a întâmplat de fapt cu acesta si cine l-a stresat cu adevarat. Din continutul acestora, rezulta clar ca divergentele lui Cristian Panait cu sefii se datorau refuzului sau de a dispune punerea în miscare a actiunii penale fata de mine. Procurorul Remus Jurj: „În dimineata zilei de 29.03.2002, Cristian Panait a venit la serviciu si m-a chemat la el în birou. Era foarte rau schimbat la fata cât si în comportament si m-a întrebat daca poate sa puna în miscare actiunea penala, cu referire la «Cazul de la Oradea»”. Fostul lui sef, procurorul Stelian Bârsu, îi face lui Cristian Panait o caracterizare extraordinar de frumoasa si cere sa se sublinieze faptul ca „nu au existat niciodata semne care sa tradeze o labilitate psihica”.
<h5>Banditii Joita&Piciorus</h5>
Prin declaratia sa, procurorul Teodor Jipa, fostul sef al Serviciului anchete speciale si supravegherea cercetarilor, a lamurit de ce dosarul Lele a fost dirijat de Joita si Piciorus la biroul condus de Ovidius Paun, contrar rezolutiei sefului Sectiei control si a legislatiei în vigoare la data respectiva: „i-a fost repartizat direct procurorului Cristian Panait de catre conducerea PCSJ si a sectiei”! „În 29.03, pe la ora 12, m-am dus în biroul lui si l-am felicitat de ziua lui. El, care era de o politete exagerata, nu a vrut nicicum sa raspunda întrebarilor mele despre incidentul ce stiam ca se petrecuse mai de dimineata. Desi era vinerea, aproape de terminarea programului pe saptamâna respectiva, un zugrav îl tot agasa pe Panait, cerându-i sa-si mute lucrurile din birou. M-am enervat eu si i-am cerut sa iasa afara si sa revina luni dimineata daca e asa de urgent sa-i zugraveasca biroul lui Cristian Panait”.
<h5>Sfidându-l pe tuciuriul general de militie Paun</h5>
Procurorul Valentin Petrovici, coleg cu Panait la Biroul anchete speciale, a declarat ca „dupa întoarcerea de la Oradea, aflându-ma în birou, am asistat întâmplator la o discutie între procurorii Cristian Panait si Ovidius Paun cu privire la solutia pe care a dispus-o în dosarul Lele. I-a înmânat actul si i-a spus ca aceasta e opinia sa întrucât nu exista suficiente probe de vinovatie, iar în cazul în care punctul sau de vedere nu e însusit, solutia poate fi infirmata. A spus ca declaratiile si celelalte acte de cercetare pe care le-a efectuat constituie maculatura”. În mod ciudat, martorul Petrovici nu a fost întrebat si nu s-a consemnat ce stia despre reactia deosebit de violenta ce a rabufnit de la cazonul Paun, neobisnuit cu actele de insubordonare.
<h5>„O problema de viata si de moarte”</h5>
Starea sufleteasca indusa procurorului Cristian Panait de pretentiile nejustificare ale sefilor sai este cel mai bine prezentata în declaratiile personalului administrativ, care, în general, este cel mai atent la aceste aspecte. Anca Cecilia Iaru, grefiera care-i dactilografia lui Panait dosarele, era de serviciu la cabinetul lui Piciorus. „În 29.03, dimineata, l-am întâlnit la iesirea din lift. Stiam ca e ziua lui, motiv pentru care l-am salutat si i-am spus la multi ani, cu voce tare si am intentionat sa-l îmbratisez. Cristian Panait nici macar nu a oprit, de parca nu ma remarcase si nu mi-a raspuns, desi, în rest era foarte atent si politicos. În 01.04, m-a rugat sa-l anunt la procurorul sef Piciorus pentru ca «e o problema de viata si de moarte»!” În acelasi sens sunt si declaratiile grefierei Ioana Tufeanu.
<h5>Picatura chinezeasca</h5>
Martorul care demonteaza scenariul pus la cale de Paun&Piciorus, de a-l prezenta pe subordonatul lor ca fiind suspect de tulburari psihice si cu „o structura vulnerabila a personalitatii”, este soferul cu care s-au deplasat la Oradea, Matei Marian. El a aratat cum au luat-o din Ploiesti pe procurorul inspector Elena Radescu, dar, cavaler, nu mai relateaza cum s-a îmbatat aceasta în Beius si Oradea si cum – abia tinându-se pe picioare – a fost prima persoana care l-a apostrofat, barbateste, înjurându-l pe tânarul Panait, ca „de ce a ratat perchezitei la Lele”, oferindu-se sa mearga ea daca o sprijina cineva sa nu cada pâna la masina. El dezminte minciunile lui Paun si arata nu l-a auzit niciodata pe Panait sa se plânga de faptul ca ar fi fost urmariti. „Nu a fost nicio discutie despre vreo urmarire”, a punctat el.
<h5>Cum se acopera un posibil criminal</h5>
Explicatiile lui Piciorus si Paun referitoare la o pretinsa „învoire” sau „concediu”, pe care le-ar fi solicitat Cristian Panait exact în ziua de 29 martie 2002, sunt cu atât mai penibile cu cât în ziua respectiva, procurorul Cristian Nicolae Panait nu a parasit în realitate sediul parchetului deoarece si-a serbat ziua de nastere cu colegii, deci ar fi putut semna ordonanta de punere în miscare a actiunii penale fata de mine daca ar fi fost de acord cu acest act procesual esential. Paun si Piciorus s-au contrazis si în alte privinte, astfel ca anchetatorii au lasat în coada de peste stabilirea adevarului: „este posibil ca rezolutia de preluare a dosarului de catre procurorul sef Ovidius Paun sa se fi pus retroactiv, iar declaratia acestuia în sensul preluarii temporare a dosarului sa corespunda realitatii”! Practic, se admite cu seninatate antedatarea unui înscris oficial, fara sa le deranjeze ca tocmai au descoperit o infractiune care, la rândul ei, s-ar putea sa acopere o alta si mai grava, si sa ignore astfel un posibil criminal.
<h5>Va fi sau nu stabilit adevarul?</h5>
Râvna si precipitarea sefilor lui Panait se datoreaza dorintei lor de a materializa declaratia publica – fara acoperire – lansata de Joita Tanase, conform careia am fost suspendat de drept în 29 martie 2002 ca urmare a punerii în miscare a actiunii penale.Panait a refuzat comanda politica si a fost înlaturat. Doar o ancheta serioasa ar putea stabili toate circumstantele mortii lui suspecte.
Nu s-a lamurit înca ce motiv a avut procurorul Cristian Panait sa o sune de 12 ori pe Rodica Stanoiu Mihaela, ministrul PSD al justitiei, în ziua când efectua o perchezitie inutila la domiciliul meu sub teroarea aceluiasi jandarm supraveghetor, Paun.
De mentionat ca ordonanta SUP data de procurorul Panait în data de 01.04.2002, a fost ascunsa opiniei publice si numai dupa insistentele mele, am intrat în posesia ei în 2004! Ea este confirmata acum de noua solutie de scoatere de sub urmarire penala, din 9 noiembrie 2007.
Alexandru Lele
