Companiile care acționează cu precădere în sectoarele industriale întâmpină multiple provocări pentru a menține liniile de fabricație și diviziile de servicii într-o continuă funcționare, fără a înregistra timpi morți în execuția lucrărilor care apar, în principal, datorită gap-urilor în aprovizionarea cu materiale și echipamente industriale, pentru a-și putea îndeplini astfel obiectivele propuse: de a livra în condiții optime produsele și serviciile comandate de către clienți.
Sablarea asigură pregătirea suprafețelor pentru tratamente ulterioare, fiind în esență o etapă intermediară, dar cu rol determinant în procese operaționale multiple, de eficiența ei depinzând buna desfășurare a unui număr mare de lucrări industriale complexe: eliminarea țunderului de laminare de pe suprafețele metalice noi în vederea aplicării de tratamente ulterioare (grunduri, lacuri, vopsele), curățarea straturilor vechi de vopsea și rugină de pe suprafețe (rezervoare petroliere în industria de petrol și gaze, poduri, nave maritime, șantiere navale, construcții civile), ecruisarea suprafețelor metalice pentru creșterea rezistenței mecanice și diminuarea uzurii materialelor.
Având un spectru larg de aplicații industriale, sablarea atinge eficiență maximă când este realizată cu materiale de sablare specializate în funcție de tipul de suprafață care trebuie pregătită (metale feroase, metale neferoase – inox, aluminiu, aramă – care nu permit contaminarea feroasă, granit, piatră, beton, lemn, sticlă, cărămidă), ținând cont și de locul unde se desfășoară aceste operațiuni (sablarea în spații deschise unde recuperarea materialului abraziv este dificilă sau chiar imposibilă, precum și sablarea în interior, în cabine sau camere de sablare).
Pentru a putea realiza un matching permanent între inputurile de materiale de sablare necesare, indiferent de complexitatea lucrărilor de sablare de efectuat, companiile trebuie să găsească acei furnizori care pot pune la dispoziția acestora materialele de sablare solicitate, indiferent de tipul acestora, în timp util și în cantitățile adecvate: alice angulare de oțel, alice sferice de oțel, alice angulare de inox, alice cilindrice de inox, electrocorindon alb, electrocorindon maro, bile de sticlă, zgură de cupru, granat roșu.
În prezent, pe piață, există trei categorii de furnizori de materiale de sablare:
- Marile companii de retail care comercializează produse și echipamente pentru toate tipurile de aplicații, din toate sectoarele de activitate: construcții, prelucrare metal, lemn, bricolaj. În acest caz, produsele comercializate sunt ieftine și de calitate inferioară, iar aproximativ 99% sunt din gama „Do it yourself!”.
- Companiile care activează într-un anumit domeniu industrial, care oferă produse pentru toate aplicațiile specifice domeniului respectiv. În esență, aceste companii sunt intermediari ai companiilor specializate pe diferite segmente din domeniul respectiv și comercializează gama acestora de produse la un preț mai ridicat. Totodată, nu dețin stocuri fizice din fiecare tip de material, timpul de livrare fiind semnificativ mai mare. Nefiind specializate, aceste companii nu dețin logistica pentru un suport adecvat în cazul multiplelor situații care pot să apară în procese industriale complexe.
- Companiile specializate de materiale și echipamente de sablare. De regulă, aceste companii sunt distribuitori autorizați pentru materialele și echipamentele de sablare comercializate, fiind cu adevărat dedicate să găsească cele mai noi tehnologii în domeniul sablării prin prospectarea continuă a pieței și participarea la târgurile de profil din întreaga lume. Aceste companii investesc în materiale și echipamente de sablare profesionale, specializate pe tipuri de operațiuni, care oferă eficiență maximă în toate activitățile de sablare derulate. Fiind prima verigă în sistem și deținând stocuri fizice semnificative de materiale, aceste companii pot să ofere cel mai avantajos raport calitate-preț, livrând în cel mai scurt timp materialele de sablare comandate.
GritSablare este companie specializată în domeniul sablării, fiind lider la nivel național și în Europa de Sud-Est. Compania pune la dispoziția clienților săi cea mai variată gamă de materiale de sablare profesionale, de calitate superioară, pentru orice tip de operațiune de sablare derulată. Cu peste 3500 tone de materiale de sablare în stoc, GritSablare poate livra rapid materialele de sablare solicitate, în orice colț al lumii. Totodată, pe lângă oferta de materiale, GritSablare comercializează echipamente de sablare profesionale de interior și exterior (camere de sablare, cabine de sablare, aparate de microsablare, instalații de sablare, filtre de praf), precum și consumabile, accesorii și echipamente de protecție pentru sablare. În plus, GritSablare, vine în sprijinul clienților săi prin programe de achiziție personalizate, în rate fără dobândă, pentru materialele și echipamentele de sablare achiziționate, care beneficiază inclusiv de opțiuni de achiziție de tipul buy-back.
Deși un număr mare de antreprenori caută variantele cele mai ieftine privind materialele și echipamentele de sablare cu scopul de a realiza economii, această optică se dovedește a fi deficitară, întrucât duce la creșterea costurilor cu materiale și echipamente pe termen lung. Spre deosebire de materialele ieftine de sablare, materialele profesionale de sablare sunt ecologice, non-toxice și au o rată mare de reutilizare (peste 1100 cicluri de sablare pentru alicele angulare de oțel premium, peste 3000 cicluri de sablare pentru alicele sferice de oțel premium, peste 800 cicluri de sablare pentru alicele de inox comercializate de GritSablare). Totodată, fiind o companie specializată în domeniu, GritSablare deține un know-how vast și propune soluții tehnice inovatoare pentru fiecare tip de aplicație de sablare, inclusiv soluții pentru materiale pentru turnătorii și foraje, ca bentonita sodică PREMIUM, origine Argentina cu puritate 99.9% și Bentonită sodică SUPER-BOND, origine India, ideale pentru aplicații ca amestecurile de formare pentru piese turnate, prepararea fluidelor de foraj, rafinare petrol, hidroizolant în construcţii, material auxiliar de umplutură în industria materialelor de construcţii, ameliorarea prizelor de legare la pământ a instalațiilor electrice, plastifiant şi liant în ceramică, agent antideponent şi îngroşare pentru vopsele și lacuri, precum și grafit pentru turnatorii. Astfel, o colaborare pe termen lung cu o companie specializată în domeniul sablării reduce timpul în soluționarea problemelor apărute, fiind un avantaj real de timp și de bani, ceea ce își propune și GritSablare să realizeze alături de clienții și partenerii săi.