Zona cu „cel mai pur aer” din Europa sau „marea de la munte”. Sunt două dintre cele mai atrăgătoare sloganuri cu care localitatea Colibiţa a fost promovată în acest an ca alegerea perfectă pentru o vacanţă reuşită. Cum însă de la iluzie la dezamăgire nu e un drum atât de lung, nici nu a apucat să se încheie vara şi „vedeta” turismului din acest an a devenit rapid „ţeapa de la munte”.

 

Campania de imagine din jurul Colibiţei a dat prea repede roade, se pare. Oameni din toată ţara şi nu numai, dornici să vadă minunea, au luat drumul muntelui şi au venit în micul sat din Bistriţa-Năsăud. Însă aici, surpriză: realitatea de la faţa locului nu era nici pe de parte cu ceea ce visaseră. Reacţiile nu au întârziat să apară.

 

Petiţie online către autorităţile judeţene

Printr-o petiţie iniţiată online deocamdată, cei care au fost la Colibiţa în acest an solicită autorităţilor judeţene să se implice la modul real în dezvoltarea localităţii, şi nu doar prin campanii de imagine şi promovare.

„Mii de turişti au fost la Colibiţa, noul paradis românesc, dar au plecat extrem de dezamăgiţi. Accesul la celebrul lac a fost interzis de proprietarii de la malul lacului chiar dacă acesta aparţine de Apele Române. Peste noapte au apărut numeroase pensiuni, iar cei care au reuşit să cumpere teren l-au îngrădit şi nu au mai lăsat cale de acces către apă. Degeaba este lacul în proprietatea Apelor Române. Autorităţile locale nu au prevăzut, aşa cum ar fi trebuit, poteci de acces şi chiar o zonă publică pe mal. În aceste condiţii, cei cazaţi în pensiunile mai îndepărtate nu au cum să ajungă la apă. Ar trebui să sară gardurile ori să meargă la localuri cu deschidere la lac, unde trebuie să comande ceva de mâncare sau de băut, dacă vor să admire priveliştea”, se arată în textul petiţiei publicată online (https://www.petitieonline.com/colibia_bn_-_staiune__drum_asfaltat__plaje_publice_cu_acces).

„Cerem Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Prefecturii Bistriţa-Năsăud, Apelor Române, Primăriei Bistriţa Bîrgăului, precum şi altor autorităţi abilitate să se implice pentru ca acest loc de basm, lacul Colibiţa, locul cu cel mai pur aer din Europa, să fie transformat într-un loc primitor, o staţiune turistică cu drumuri asfaltate, căi de acces la lac şi plaje publice amenajate pentru turişti!”, este apelul iniţiatorului acestei petiţii, semnată deja de peste 700 de persoane.

 

Primăria, în proces cu unul din proprietarii de pensiuni

Contactat de Gazeta de Bistriţa, Vasile Laba, primarul comunei Bistriţa Bârgăului, din care face parte localitatea Colibiţa, recunoaşte că s-a făcut prea multă publicitate, localitatea nefiind pregătită să asigure condiţiile unui turism la scară mare în zonă.

„Avem doar 3-4 pensiuni şi au venit mii de oameni să îşi petreacă concediul în urma campaniei de promovare. Capacităţile de cazare au fost depăşite şi ca număr de locuri dar şi ca posibilitate de a asigura măcar masa turiştilor. Ce să mai vorbim de alte facilităţi de agrement?”, recunoaşte primarul comunei Bistriţa-Bârgăului, Vasile Laba.

În ceea ce priveşte drumul de acces, primăria spune că aceasta este o problemă veche, încă nerezolvată, dar pentru care au fost iniţiate unele demersuri.

„Vă dau un exemplu. Noi suntem încă în proces cu unul din proprietarii de pensiuni din zonă, care a blocat abuziv accesul pe o porţiune din fostul drum de exploatare, care este în administrarea UAT Bistriţa Bârgăului, de la Colibiţa. Procesul a fost câştigat în primă instanţă, după doi ani de judecată şi mai multe momente tensionate pe care le-am avut cu unul dintre proprietarii pensiunilor de acolo. Am iniţiat demersurile pentru a clarifica situaţia terenurilor aflate la limita zonei de protecţie, precum şi a căilor de acces către luciul de apă. Aici trebuie să aibă un rol şi Apele Române. Dacă ei nu vor să administreze lacul aşa cum trebuie, să ni-l dea nouă spre administrare, primăriei”, mai spune primarul Vasile Laba.

 

Apele Române administrează doar …apa

Contactat de Gazeta de Bistriţa, Atilla Decsei, inginer şef la Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud (SGA BN), a explicat că instituţia are responsabilităţi doar în ceea ce priveşte administrarea apei din lacul Colibiţa.

SGA BN uzinează cantitatea necesară de apă pentru producerea energiei electrice. De asemenea, ei au atribuţii de administrare din punct de vedere al asigurării cursului şi a apei potabile pentru localităţile din aval.

Cu privire la drumul de acces către lac, Decsei spune că acesta se poate asigura deocamdată doar pe fostul drum de exploatare, amenajat la vremea când s-a construit barajul, respectiv pe la coada lacului.

„SGA Bistriţa-Năsăud a marcat cu borne zona de protecţie a lacului, la cota 800, pe care legea apelor o impune a fi liberă, interzicând orice tip de construcţie. Mai mult, inclusiv construcţiile care se fac în vecinătate, la limita zonei de protecţie, au nevoie de avizul SGA. Administrarea căilor de acces publice nu cade în responsabilitatea Apelor Române, acestea fiind de datoria UAT-ului, respectiv a primăriei din localitate”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Atilla Decsei.

Conform celor spuse de inginerul şef, terenul până la cota zonei de protecţie a lacului este proprietatea statului român.

 

Colibiţa nu e zonă turistică!?

Că s-a pus carul înaintea boilor, şi campania de promovare a Colibiţei a fost lansată fără a avea o bază reală, este deja un lucru clar. Mai mult decât atât însă, din informaţiile primite de la administraţia publică locală, nici până la această oră zona nu are destinaţie turistică!? Primarul a făcut o adresă oficială către Instituţia Prefectului să convoace toate instituţiile cu atribuţii în administrarea acestei zone, abia în urmă cu câteva zile.

Primăria cere ca reprezentanţii Apelor Române Cluj, SGA Bistriţa-Năsăud, Consiliului Judeţean, Aquabis, Agenţiei de Mediu şi „Sit Natura 2000”, să fie convocaţi pentru a se stabili clar care sunt oportunităţile privind declararea Colibiţei ca zonă de interes turistic, şi ce trebuie făcut în acest sens.

„La ora actuală, lacul are trei destinaţii. Una dintre ele este de a asigura alimentarea cu apă pentru localităţile de pe Valea Bârgăului şi a municipiului Bistriţa. A doua destinaţie este de a produce energie electrică. Al treilea rol important pe care îl are Colibiţa este de protecţie împotriva inundaţiilor, lacul acumulând torenţii şi cursurile de apă care vin din amonte, împiedicând în felul acesta revărsările de apă ce pot apărea în sezoanele ploioase”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, primarul comunei Bistriţa Bîrgăului.

Mai mult, la ora actuală, este interzis inclusiv scăldatul şi accesul pe luciul apei cu ambarcaţiuni cu motor termic. Sunt permise doar ambarcaţiunile cu motor electric, datorită regimului de exploatare pe care îl are apa din lac. „Noi trebuie să vedem şi să clarificăm foarte exact ce vrem şi ce putem face acolo”, a mai explicat Vasile Laba.

vasile-laba

Consiliul Judeţean cumpără teren în zonă

Pentru ca turiştii să poată petrece vacanţele în Colibiţa e nevoie de cazare, masă, agrement şi drum. La finele săptămânii trecute, o comisie a Consiliului Judeţean trebuia să se deplaseze la Colibiţa, pentru a identifica la faţa locului o parcelă de teren pe care instituţia vrea să o cumpere în vederea amenajării unei prime zone publice de agrement.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Ţintean, spunea după deschiderea ofertei primită de la un proprietar de teren, că îndeplineşte condiţiile cerute în caietul de sarcini.

„Terenul are o deschidere la lac de 40-42 m şi o suprafaţă de 8,900 m². El corespunde ca amplasament solicitărilor noastre. Am solicitat instituţiilor abilitate să ne comunice preţul cu care se vând terenurile în zonă”, a declarat Ioan Ţintean.

 

Campania de promovare, o mare păcăleală

„Nu sunt indicatoare, nu există centru de informare turistică, nici măcar de la vilă nu ni s-au oferit informaţii referitoare la zonă. Nu am găsit spaţiu să ajungem la lac decât trecând pe proprietăţi îngrădite până la buza lacului. Am citit despre acest lucru, dar nu am crezut până nu am văzut. Ne-a luat două zile să găsim pe unde să sărim gardurile. Pădurea este tăiată non stop şi nu ai unde să faci baie în lac, cine a dat denumirea şi a anunţat prin articole gen „Marea de la munte”, nu a făcut decât reclamă mincinoasă”.

Aceasta este doar una dintre postările online ale turiştilor fascinaţi de campania media care a promovat Colibiţa sub sloganul „Marea de la munte” şi care s-a dovedit, în final, o mare păcăleală.

5 COMENTARII

  1. Cu toate neajunsurile care mai sunt la Colibita turistilor le place foarte mult zona , pe multi dintr-e ei nu-i intereseaza intrarea la lac ci faptul ca se afla intr-o zona virgina cu un aer deosebit de curat ,asta v-o spune unul care a stat de vorba cu foarte multi turisti .Intrarea la lac nu se va putea face decat in locuri amenajate unde sa existe utilitati ;wc,apa si locuri de parcare ,altfel lacul se va transforma intro cocina plina de rahati si gunoaie. Nu peste mult timp accesul la lac va fi asigurat de multele pensiuni care se construiesc .Este o minciuna cand se spune ca intrarea la lac ,la pensiunile existente ,este conditionata de cumpararea unui suc sa altor produse ,unde se intampla treaba asta ??? noi romanii suntem foarte carcotasi si inventivi ,spunem din gura multe lucruri dar cand suntem pusi in fata faptelor dam din umeri si coate si nu mai zicem nimic . Dupa cum decurg lucrurile la ora actuala in Colibita se pare ca nu se va face nimic multi ani de acum inaite asa ca lasati investitorii sa construiasca ca altfel Colibita nu se va dezvolta niciodata cu vorbe aruncate in vant inainte de alegeri sau la diverse intruniri sau manifestari culturale .

  2. Semnez petitia de desfintare a primariei BISTRITA- BARGAULUI . Cand o initiati ? Astept in locul lor o administratie din UE.

    • Aveti o idee stralucita , dar din pacate chiar si acolo sunt hoti .s-ar putea face si pe plan local , peste tot in tara , daca cetatenii ar renunta sa aleaga hotii in detrimentul oamenilor corecti si cinstiti .Dar oare mai sunt oameni corecti si cinstiti in aceasta tara dupa atata scoala a coruptiei ?

  3. Este o realitate , zona lac Colibita, e ozona minunata din toate punctele de vedere. Daca nu ar fi asa de multi carcotasi ar fi bine , dar ca la romani. invidia e la putere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.