Cum a făcut SRI justiţia. Puntele devastatoare din motivarea CCR pe protocoale

Motivarea CCR conţine date devastatoare legate de modul în care s-a înfăptuit Justiţia prin aplicarea protocoalelor secrete din 2009 şi 2016 între SRI şi Ministerul Public şi cum a ajuns Serviciul să exercite atribuţii de cercetare penală în orice domeniu. Urmează 19 dintre cele mai grave abateri.

1.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dar şi instanţele de judecată sunt parte a conflictului de natura constituţională

Motivare CCR: Pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pot fi parte a conflictului şi/ sau celelalte instanţe judecătoreşti din moment ce şi acestea exercită puterea judecătorească, chiar dacă nu sunt individualizate, în mod expres, în textul Constituţiei.

2. Mecanismul dezvoltat de protocoale a fost aplicat de toate instanţele judecătoreşti

Motivare CCR: Curtea reţine că autorului sesizării nu i se poate impune să indice în mod exact care dintre aceste componente funcţionale sau, după caz, teritoriale, ale serviciului justiţiei sunt în conflict, întrucât conduita generatoare a acestuia [respectiv încheierea celor două „protocoale de colaborare” între Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în anii 2009 şi 2016] vizează, practic, întreaga materie penală şi procedural penală. Conduita generatoare, potrivit susţinerilor autorului, poate sta la baza obţinerii unei sfere foarte largi de mijloace de probă, care acoperă cvasimajoritatea infracţiunilor normate în Codul penal.

3. Ministerul Public a avut o conduită neconstituţională prin cedarea către SRI a unor competenţe în desfăşurarea urmăririi penale

Motivare CCR: Curtea constată că, în realitate, ceea ce se impută în cauza de faţă Ministerului Public este o conduită instituţională, care a dus la încheierea a două „protocoale de colaborare” succesive, cu încălcarea atribuţiilor sale constituţionale. Se apreciază, astfel, că o asemenea conduită a încălcat, pe de o parte, atribuţiile constituţionale ale Parlamentului, iar, pe de altă parte, a generat o practică judiciară contrară art.124 din Constituţie. (…) Art.2 din „protocolul de colaborare”menţionează expres infracţiunile care formează obiectul de competenţă al Serviciului Român de Informaţii [infracţiunile împotriva securităţii naţionale, cele de terorism şi infracţiunile ce au corespondent în ameninţările la adresa securităţii naţionale], astfel încât sintagma „infracţiuni grave, potrivit legii”, din cuprinsul aceluiaşi text, în realitate, adaugă la competenţa legală a Serviciului Român de Informaţii.

4.Ministerul Public a încălcat atribuţiile constituţionale ale Parlamentului

5.Ministerul Public şi-a asumat rolul de legiuitor

Motivare CCR: Poblema principală dedusă vizează faptul că Ministerul Public şi-a asumat rolul de legiuitor, adăugând la lege, prin conţinutul „protocoalelor de colaborare”. (…) Astfel, atât în raport cu Parlamentul, cât şi în raport cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, conflictul are natură constituţională, susţinându-se şi imputându-se Ministerului Public faptul că s-a subrogat legiuitorului şi a emis un act legislativ simulat, ceea ce a dus la situaţia în care justiţia să fie înfăptuită pe baza unui asemenea act.

6. Ministerul Public a generat o practică judiciară contrară art 124 Costituţie care prevede că Justiţia se înfăptuieşte în numele legii

7. Protocoalele nu sunt acte procesuale în sfera de competenţă a procurorilor

Motivare CCR: Întrucât în cadrul procedurii judiciare măsurile/ actele pe care procurorul le poate lua/ emite sunt prevăzute în mod expres de lege şi ţinând seama de faptul că „protocoalele de colaborare” antamate vizează procesul penal, Curtea constată că normele procesual penale, stabilite prin lege,nu prevăd atribuţia procurorilor, indiferent de nivel sau funcţii, să încheie „protocoale de colaborare” în legătură cu cauzele individuale pe care le instrumentează. Astfel, Curtea reţine că protocoalele nu au privit o cauză anume, ci un cadru larg de „cooperare instituţională”. În consecinţă, aceste „protocoale de colaborare” nu sunt acte procesuale pe care procurorii le-ar putea dispune.

8. Ministerul Public a modificat si completat în mod ascuns legislaţia în materia urmăririi penale

Motivare CCR: Curtea reţine că, întrucât întreaga activitate a procurorilor este normată prin lege, procurorul general, ca reprezentant al Ministerului Public, poate încheia protocoale, chiar de colaborare, cu alte autorităţi publice, inclusiv cu Serviciul Român de Informaţii. Atunci când aceste acte au legătură cu activităţile care contribuie la înfăptuirea justiţiei, respectiv, în mod principal, cu urmărirea penală, ele trebuie să se subsumeze atribuţiilor şi competenţelor procurorului din procesul penal. În aceste condiţii, de principiu, protocoalele de colaborare încheiate între autorităţile publice naţionale sunt acte administrative cu caracter normativ

9. Ministerul Public a generat, sub forma aparenţei unui act administrativ, o normă juridică primară

Motivare CCR: Se poate observa că, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, la 1 februarie 2014, s-a renunţat în cuprinsul art.139 alin.(2) [corespondentul fostului art.911 alin.2 din Codul de procedură penală din 1968] la sintagma „infracţiune gravă”, fără ca protocolul să fi fost adaptat în mod corespunzător, ceea ce este de natură a confirma faptul că protocolul a adăugat la lege. Prin urmare, în această privinţă, apare ca fiind clar faptul că a fost generată, sub forma unui aparent act administrativ, o normă juridică primară cu conţinut flexibil, care a putut fi apreciată de la caz la caz de parchet/ serviciul de informaţii.

10. Protocolul a stabilit în sarcina SRI competenţe în alte domenii decât cele prevăzute de lege (securitatea naţională)

Motivare CCR: O entitate publică [Serviciul Român de Informaţii] nu poate dobândi pe calea unui „protocol de colaborare”o competenţă mai extinsă decât cea a entităţii sub auspiciile căreia îşi desfăşoară activitatea şi care are o competenţă dobândită prin chiar textul Constituţiei, şi anume Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.Or, „protocolul de colaborare” a stabilit în sarcina Serviciului Român de Informaţii competenţe în alte domenii faţă de cel reglementat în mod implicit de art.119 din Constituţie, şi anume cel al securităţii naţionale.Totodată, Curtea mai reţine că, în legătură cu competenţa Serviciului Român de Informaţii, în jurisprudenţa sa, a stabilit că prin calificarea atingerilor grave aduse drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau a „altor asemenea interese ale ţării” – a cărei sferă de cuprindere rămâne la libera apreciere a organului abilitat să aplice legea – ca ameninţări la adresa securităţii naţionale a României, cu consecinţa angajării competenţei organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale raportat la activităţile specifice culegerii de informaţii, inclusiv interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice formă,.

11. SRI exercită din 2009 atribuţii de cercetare penală în orice domeniu

Motivare CCR: Din modul de formulare a textului analizat se înţelege că efectuarea urmăririi penale se realizează în comun de procurori şi reprezentanţii serviciului secret, cu nerespectarea separaţiei de competenţe între cele două structuri şi a rolului constituţional, respectivlegal al fiecăruia în parte. Curtea observă că, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, art.142 alin.(1) din acesta a prevăzut posibilitatea punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică „de alte organe specializate ale statului”, însă, această sintagmă a fost constatată ca fiind neconstituţională prin Decizia nr.51 din 16 februarie 2016.Prin urmare, de principiu, efectuarea actelor procesuale/ de procedură în cursul urmăririi penale se realizează de către organele de urmărire penală şi nicidecum de alte organe exterioare acestora. Or, textul aşa cum este redactat are un conţinut normativ larg care permite o preluare de către serviciul secret a competenţelor propriu-zise ale procurorului şi o afectare a sferei de competenţă a procurorului în legătură cu orice faptă penală apreciată drept „gravă”. Cu alte cuvinte, din coroborarea art.3 lit.g) cu întregul conţinut al protocolului, Curtea reţine că, începând cu anul 2009, s-au creat premisele normative pentru ca Serviciul Român de Informaţii să exercite atribuţii de cercetare penală în orice domeniu. Or, acest aspect duce la încălcarea art.1 alin.(4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat şi art.61 alin.(1) din Constituţie cu privire la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării.

12. Ministerul Public a transferat SRI o competenţă proprie procurorului

Motivare CCR: Textul analizat al protocolului prevede exact punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente de către un serviciu secret contrar art.912alin.(1) teza întâi din Codul de procedură penală din 1968. Cu alte cuvinte, protocolul a reglementat competenţa Serviciului Român de Informaţii de a pune în executare mandatul de supraveghere tehnică în cadrul procesului penal, fără să fie organ de urmărire penală. Astfel, deşi Codul de procedură penală nu a acordat serviciului secret această competenţă, Ministerul Public, din proprie iniţiativă, îi transferă acestuia o competenţă proprie procurorului. Practic, acest protocol operează, în mod indirect, o adăugire la prevederile Codului de procedură penală.

13. Protocolul afectează drepturile şi libertăţile fundamentale prin diminuarea garanţiilor

Motivare CCR: Chiar dacă unele prevederi ale acestui protocol cuprind într-adevăr aspecte de executare a legii, prevederile sale esenţiale, pe de o parte, nesocotesc competenţa Parlamentului, diminuează rolul procurorului în cadrul procesului penal şi sporescrolul serviciilor secrete în cadrul acestuia, iar, pe de altă parte, afectează, în mod nepermis, drepturile şi libertăţile fundamentale, prin diminuarea garanţiilor asociate acestora în sensul că activitatea de obţinere a probelor o poate realiza un serviciu de informaţii care nu are calitatea de organ de cercetare penală special. Toate aceste încălcări ale Constituţiei atrag aplicarea sancţiunii plasării întregului protocol în afara ordinii constituţionale.

14. Protocolul a determinat punerea instanţelor în situaţia de a nu mai înfăptui Justiţia în numele Legii

Motivare CCR: Protocolul a imprimat o anumită practică judiciară care nu se supune în totalitate exigenţelor art.124 din Constituţie, potrivit căruia justiţia se înfăptuieşte în numele legii. De aceea, protocolul încheiat adeterminat punerea instanţelor în situaţia de a nu mai putea înfăptui justiţia în numele legii, contrar art.124 din Constituţie, cu nesocotirea rolului acestora în ordinea constituţională, prevăzut de art.126 din acelaşi act.

15. Protocolul a încălcat dreptul la un process echitabil

16.Protocolul a încălcat dreptul la viaţa intimă

17. Protocolul a încălcat securitatea juridică a persoanei pentru că încrederea în valorile Constituţiei nu a fost respectată

Motivare CCR: Curtea reţine că, prin semnarea protocolului analizat, a fost încălcată securitatea juridică a persoanei, prevăzută de art.1 alin.(5) din Constituţie,din moment ce încrederea sa legitimă în valorile Constituţiei nu a fost respectată.Curtea subliniază că acest concept a fost definit în jurisprudenţa sa ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

18. Între Ministerul Public şi SRI s-au stabilit raporturi contra legii

Motivare CCR: Se ridică problema punerii, în schimb, a instanţelor judecătoreşti într-o situaţie atipică, în sensul că acestea nu cunoşteau prevederile protocolului, având în vedere caracterul său secret, şi, în mod rezonabil, nu dispuneau de un cadru normativ în temeiul căruia să realizeze o verificare efectivă a modului în care au fost obţinute mijloacele de probă, astfel încât, pe diverse segmente temporale, nici nu analizau consecinţele obţinerii mijloacelor de probă în condiţiile acestui protocol/ nu dispuneau de un cadru legal de referinţă, ele identificând problema supusă judecăţii Curţii Constituţionale şi importanţa ei de abia în momentul în care s-a prezentat public existenţa acestuia.

19.Instanţele de judecată nu cunoşteau prevederile protocolului secret şi nu au putut să realizeze o verificare efectivă a modului în care au fost obţinute probele

Motivare CCR: Curtea constată că, din acest punct de vedere, se ridică problema punerii, în schimb, a instanţelor judecătoreşti într-o situaţie atipică, în sensul că acestea nu cunoşteau prevederile protocolului, având în vedere caracterul său secret, şi, în mod rezonabil, nu dispuneau de un cadru normativ în temeiul căruia să realizeze o verificare efectivă a modului în care au fost obţinute mijloacele de probă. Faptul căreacţia acestora a fost difuză în problema dată, având în vedere chiar paradigma juridică creată şi închegată timp de peste 7 ani de aplicare continuă aprotocolului, pune instanţele judecătoreşti în situaţia de a aplica ele însele teoria discontinuităţii în drept, prin modificarea paradigmei juridice pe care au aplicat-o în toată această perioadă de timp.

SURSA: Mediafax.ro