Săptămâna trecută, Curtea de Apel Cluj a dat câștig de cauză Monicăi Pop, în războiul acesteia din instanță cu angajatorul său, primarul Ioan Turc. Asta după ce primarul a lăsat-o pe aceasta fără funcția deținută și a mutat-o la Monumente Istorice, pe motiv că nu ar avea diplomă de arhitect sau urbanist, cum cere cea mai nouă ordonanță de urgență din 2021.
Curtea de Apel Cluj a menținut săptămâna trecută hotărârea dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în martie anul acesta, în războiul dintre arhitectul șef Monica Pop și primarul Ioan Turc.
Totul a primit de la o dispoziție dată de Turc în toamna anului trecut, mai exact în 24 august, prin care dispune eliberarea Monicăi Pop din funcția de arhitect-șef, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistrița.
Hotărârea Curții de Apel Cluj este definitivă, astfel că primarul Ioan Turc a fost obligat să o repună în funcție pe Monica Pop. Mai mult, acesta trebuie să îi plătească arhitectului șef și cheltuieli de judecată în valoare de 3.500 de lei.
Ordonanța care schimbă regulile jocului și le cere arhitecților șefi progătire de arhitect sau urbanism a fost publicată în monitorul oficial în 30 iunie anul trecut, deci cu doar două luni înainte ca primarul Ioan Turc să facă această mișcare, semn că abia aștepta un minim cadru legal să execute arhitectul șef al municipiului.
Monica Pop n-ar avea studiile necesare pentru funcție
Monica Pop s-a angajat ca arhitect șef al municipiului Bistrița în 2008, în baza unui concurs. Aceasta avea studii de lungă durată, specializarea construcții civile, industriale și agricole ale Facultății de Construcții din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. De asemenea, Monica Pop mai avea studii postuniversitare de specializare urbanism și administrație publică locală.
Legea nr. 350/2001 care era în vigoare în momentul în care Monica Pop a fost angajată spunea că funcția de arhitect-șef va fi ocupată, în condițiie legii, de un funcționar public având de regulă formația de arhitect sau urbanist licențiat al învățământului superior de lungă durată, permițând așadar ca funcția de arhitect șef să poată fi ocupată și de un funcționar public având o altă formație profesională decât cea de arhitect sau urbanist.
Primăria Bistrița spune că a dispus încetarea relațiilor de muncă pentru că Monica Pop n-ar mai îndeplini condițiile legale pentru exercitarea acestei funcții, respectiv cele referitoare la formația profesională.
„Citind cu atenție aceste modificări despre care a făcut vorbire anterior și care au stat la baza emiterii actului atacat, nu există o prevedere expresă în sensul că aceste norme retroactivează, că se aplică și funcționarilor publici aflați în exercitarea acestei funcții, persoane care au ocupat postul în urma unui concurs legal organizat de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici în anul 2008, instituție care a analizat și validat atât dosarul de înscriere cu toate calificările profesionale, post universitare și master în urbanism, cât și concursul. Fiind obținut postul în urma unui concurs de specialitate, respectiv în domeniul urbanismului și construcțiilor și fiind constatat faptul că îndeplinește condițiile pentru a ocupa o asemenea funcție și, în lipsa unei mențiuni exprese în textul de lege de eliberare din funcție a persoanelor care ocupă postul în mod legal, este inadmisibil și se încalcă flagrant legea care produce efecte doar pentru viitor, deci care stabilește premisele orgănizării de concursuri în condițiile noilor modificări, pentru posturi noi”, a susținut în cadrul procesului apărătorul Monicăi Pop.
Ulterior deciziei de eliberare din funcție, Primarul Ioan Turc a dispus mutarea Monicăi Pop pe funcția de șef Serviciu Monumente Istorice, retrogradând-o practic.
„Vulpile bătrâne” ar împiedica accesul tinerilor arhitecți în sistem
La baza acestei Ordonanțe de Urgență ar fi lipsa de arhitecți șefi la nivelul unităților administrativ teritoriale, fapt care ar crea impedimente majore în întocmirea documentațiilor prevăzute de lege pentru elaborarea planurilor urbanistice generale, zonele și de detaliu, în emiterea avizelor de oportunitate pentru elaborarea planurilor urbanistice zonale, în emiterea planurilor de urbanism și a autorizațiilor de construire/desființare, generându-se un blocaj important în implementarea investițiilor private și publice.
„Potrivit notei de fundamentare la OUG nr 79/2021 rezultă că din analiza făcută de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației există la nivelul autorităților administrației publice locale un deficit important de specialiști în domeniile urbanism, arhitectură și construcții, fiind limitat accesul tinerilor arhitecți și urbaniști la funcția de arhitect șef, în principal din cauza vechimii minime solicitate pentru ocuparea acestei funcții publice specifice, scopul ordonanței de urgență fiind cel de atragere de arhitecți și urbaniști în administrația publică”, a mai susținut Primăria Bistrița, prin apărător, la proces.
Monica Pop a susținut la proces că eliberarea din funcție s-a făcut fără consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici din București. Organismul ar fi răspuns la o petiție formulată de Monica Pop și ar fi precizat că termenul pentru îndeplinirea condițiilor de studii prevăzute de noua ordonanță de urgență este 2023.
Asta înseamnă că și arhitecții șefi care nu îndeplinesc acum condițiile legale pentru a ocupa această funcție pot să rezolve problema și să-și continue studiile până la final de 2023.
Primăria Bistrița s-a apărat și a susținut că Monica Pop a fost mutată pe funcția de șef Serviciu Monumente Istorice, întrucât la acea dată funcția de șef Serviciu Urbanism nu era vacantă pentru a-i fi propusă Monicăi Pop, iar mutarea acesteia nu ar fi avut rol sancționator.
Tribunalul Bistrița-Năsăud a dat dreptate Monicăi Pop
În luna martie a acestui an, Tribunalul Bistrița-Năsăud vine cu sentința în acest caz și îi dă dreptate Monicăi Pop, obligând municipalitatea să o repună în funcție. Decizia a fost mai departe susținută de judecătorii de la Curtea de Apel Cluj.
„Din analiza conținutului textelor legale rezultă nelegalitatea dispoziției nr. 277 din 24.08.2021 de eliberare a reclamantei din funcția de arhitect șef al municipiului Bistrița, prin prisma prematurității emiterii acesteia, cu consecința ca reclamanta avea posibilitatea ca până la expirarea termenului sus menționat să finalizeze demersurile pentru absolvirea masteratelor sau studiilor postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, în vederea menținerii sale în funcția și după data de 31.12.2023. (…) Dispoziția nr. 277/24.08.2021 emisă de Primarul municipiului Bistrița este afectată de o cauză de nelegalitate internă, generată de încălcarea prevederilor legale care dispun prorogarea termenului de aplicare a prevederilor legale care impun, sub aspectul formației profesionale a funcționarului public care ocupă funcția de arhitect-șef, condiții de studii menționate la art. 36 ind. 1 lit. a din Legea nr. 350/2010, condiții în care, în temeiul prevederilor art 18 din Legea nr 554/2004 coroborate cu cele ale articolului 527 din OUG nr 57/2019 privind Codul administrativ, tribunalul va admite acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantă și va dispune anularea dispoziției privind eliberarea doamnei Monica Pop din funcția publică specifică de conducere de Arhitect șef”, se arată în decizia judecătorilor Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Și dosarul penal ? ZACE PÂNĂ SE PRESCRIU FAPTELE ? ASA CUM SE PRACTICA IN BISTRITA .Dosarele de corupție sunt lăsate până faptele sunt prescrise .Rușinos ,că persoane corupte pot în continuare să fie angajate de STATUL DEGEABA .
Este fals ceea ce scrieti, Primaria trebuie sa achite 3500 de lei cheltuieli de judecata doar pentru pentru procesul de la Curtea de Apel. Se adauga cheltuielile de judecata pentru cauza judecata la Tribunalul Bistrita-Nasaud. Probabil 6-7 mii de lei in total.
Care e rostul articolului?! Sa dovediti cu extrase din hotararea instantei despre ce nedreptate a suferit dna harhitecta nearhitecta?! Dimpotriva, don primar cu buna stiinta si-a motivat decizia de mutare a acesteia in cadrul altui serviciu, cu scopul de a o ajuta sa -si reocupe functia. Ati uitat sau faceti intentionat abstractie de faptul ca domnia sa este cercetata penal, situatie care ea insasi impune niste masuri ,care ce-i drept s-au luat, dar orice decizie trebbuie motivata legal, nu ilegal si dupa casa nanasului, cum a facut-o dl Turc.
In concluzie, sa ne concentram pe luminitele de Craciun de care don primar este atat de mandru si extaziat, de le inauguraza prematur , ca despre ilegalitatile din primarie se ocupa ei f.bine sa-si le acopere!