Un bărbat din Chiochiș s-a ales cu dosar penal, după ce miercuri a fost prins de polițiști la volan, deși nu are permisul suspendat. Mai mult, autoturismul pe care îl conducea nu era înmatriculat.

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean au oprit pentru control un autoturismul care circula pe Drumul Județean 172A, prin localitatea Chiochiș.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la volan a fost identificat un bărbat de 63 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate de către polițiști cu privire la șofer a reieșit faptul că acesta are permisul de conducere reținut, având astfel dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, suspendat.

Totodată, cu privire la autoturismul condus de către bărbatul de 63 de ani, polițiștii au constatat faptul că acesta este neînmatriculat, valabilitatea numerelor provizorii aplicate pe autoturism fiind expirată.

Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat o valoare negativă.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.