Omul de afaceri Emil Nistor a fost condamnat la 6 ani de închisoare de Tribunalul Alba, pentru dare de mită. Acesta s-ar fi ales cu o pedeapsă mai blândă, de doar 3 ani, dar cum mai are o condamnare cu suspendare, datele problemei s-au schimbat. Emil Nistor a oferit 8.000 de lei unui șef de la Secția Drumuri Naționale Alba, pentru a deszăpezi o parte din Transalpina. Nistor voia să poată să ajungă mai ușor și să exploateze lemn în Munții Sebeșului.
Luna aceasta, Tribunalul Alba l-a condamnat pe Emil Nistor la 6 ani de închisoare cu executare. Acesta a primit 3 ani de închisoare cu executare pentru dare de mită, însă, cum Nistor mai avea o pedeapsă cu suspendare, aceea s-a socotit la pedeapsa finală:
„Revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 zile închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 95/F/12.10.2017 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă prin decizia penală nr.137/A/26.01.2018 a Curţii de Apel Cluj. În temeiul art. 43 alin.1 C.pen. adaugă la pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 95/F/12.10.2017 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă prin decizia penală nr.137/A/26.01.2018 a Curţii de Apel Cluj, pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, în regim de detenţie”, se arată în decizia judecătorilor de la Tribunalul Alba.
Decizia nu este definitivă, putând fi atacată. Acest lucru încă nu s-a întâmplat, însă Nistor mai are timp să o atace. Afaceristul a fost trimis în judecată la mijlocul lui 2021, pentru dare de mită.
O mită de 8.000 de lei l-a trimis după gratii
Potrivit rechizitoriului, prezentat de Adevărul, omul de afaceri a oferit 8.000 de lei mită unui șef de la Secția Drumuri Naționale Alba pentru deszăpezirea unei porțiuni din DN 67C (Transalpina). Pe Nistor îl interesa să aibă drumul curat să poată exploata lemnul din Munții Sebeșului.
„Inculpatul în vârstă de 60 de ani, în calitate de administator al unei societăți comerciale a remis, prin intermediul unei terțe persoane, suma totală de 8.000 de lei coinculpatului, în vârstă de 33 de ani, pentru ca acesta din urmă să își îndeplinească o atribuție de serviciu, în calitatea sa de șef district în cadrul Secției Drumuri Naționale Alba, respectiv pentru a dispune deszăpezirea unui sector al DN67 C, situat la limita județelor Alba și Vâlcea, sector de drum ce era închis circulației publice”, se mai arată în rechizitoriu.
Culmea, șeful Secției Drumuri Naționale, care a primit mită practic să-și facă treaba a precizat că „a primit banii în semn de mulțumire, respectiv să cinstească oamenii pentru treaba bine făcută și că în acest mod inculpatul își poate începe exploatarea mai repede, acreditând ideea că acei bani au fost remiși după îndeplinirea activității de deszăpezire. Nistor nu a recunoscut că ar fi dat șpagă.
Procurorii au interceptat telefoanele și au surprins mai multe discuții referitoare la șpaga respectivă:
„La data de 25.03.2020, cu două zile înainte de a se remite prima tranșă de bani, inculpatul vorbește cu martorul plângându-se angajatului că nu-și face datoria și nu merge să deszăpezească drumul acolo unde ei au nevoie, foarte relevant fiind faptul că în această confersație îi spune: «Ăsta-i un om slăbănog care nu știe să-și facă organizarea» și « Numai că bani i-ar trebui cât de mulți că i-am promis 80 de milioane pentru a deschide drumul». Astfel și inculpatul știa exact despre ce e vorba, respectiv că acei bani au fost dați strict pentru a deszăpezi acea porțiune de drum atunci când acesta era nepractibil și închis circulației”, se mai arată în motivarea sentinței dată de Tribunalul Alba, citată de Adevărul.
Înainde de debutul procesului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu funcționarul public care a primit mita. Acesta s-a ales doar cu doi ani de închisoare cu suspendare și a fost obligat să presteze muncă în folosul comunității preț de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Sebeș sau Primăriei Comunei Daia Română.
Scheleții din dulapul lui Nistor: condamnare de 3 ani pentru înșelăciune
Omul de afaceri Emil Nistor mai are o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru înșelăciune. Aceasta este definitivă încă din anul 2018, sentința fiind dată de Curtea de Apel Cluj. Instanța a dispus un termen de supraveghere de 4 ani.
Astfel, timp de 4 ani, Nistor trebuia să se prezinte la Serviciul de probațiune Bistrița-Năsăud în anumite date, să primească vizitele consilierului de probațiune, să anunțe schimbarea locuinței și deplasările ce depășeau 5 zile și să comunice schimbarea locului de muncă. De asemenea, omul de afaceri a fost obligat de instanță să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială redulate de către serviciul de probațiune și să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Maieru sau al unui locaș de cult de pe raza comunei.
Culmea, Curtea de Apel Cluj a mizat pe o pedeapsă cu suspendare, după ce Emil Nistor fusese condamnat de Tribunalul Bistrița-Năsăud la 7 ani de închisoare cu executare. Asta după un proces care a început în toamna lui 2014.
Potrivit procurorilor DNA în perioada 2005-2008, în baza a aproape 100 de contracte de credite bancare, majoritatea pe numele altor persoane, Nistor a pus mâna pe 5 milioane de lei și peste 300.000 de euro, bani pe care i-a folosit pentru firmele pe care le conducea sau prin interpuși.
Creditele au fost obținute în baza unor documente false, iar unele persoane pe numele cărora s-au luat bani din bancă nici măcar nu știau despre existența lor sau ce sume împrumută.
Nistor și apropiații săi au profitat de faptul că majoritatea angajaților săi, care au ajuns titulari de credite, erau oameni simpli, care nu-și puteau refuza patronul care le-a oferit un loc de muncă. Deși oamenii lua în mână doar 350-450 de lei, în acte, aceștia figurau cu salarii de peste 2.000 de lei.
Conform procurorilor DNA, în perioada iunie 2005 – februarie 2008, Emil Nistor, prin intermediul a 89 de persoane interpuse, majoritatea angajați ai SC Bistrița Aurie SRL, Eliada Consulting SRL, Poiana Narciselor SRL, Someș Holz SRL și Poiana Zînii SRL, societăți administrate de el, a obținut pe baza unor documente ce atestau venituri salariale nereale 98 de credite în valoare totală de 5 milioane de lei și 300.000 de euro de la BCR, agenția Rodna, Tihuța și Năsăud și de la UniCredit Țiriak Bank. Acesta a profitat de relațiile pe care le-a construit în timp, cu băncile respective.
Nu este prima „manevră” de acest tip pusă în operă de omul de afaceri. Emil Nistor a mai fost trimis în judecată și în 2011, de procurorii DIICOT, pentru fapte similare. Și atunci, Nistor a scăpat cu o condamnare de 3 ani cu suspendare.