32 de milioane de euro au intrat în vistieria Iproeb Bistriţa în ultimii 10 ani din contracte câştigate la peste 100 de licitaţii publice. Cele mai importante contracte au fost semnate cu giganţi din industria energiei şi a gazului. Pe listă sunt şi numeroase instituţii publice.
Unul dintre cei mai importanţi şi vechi producători din Bistriţa, Iproeb, pare că îşi fi făcut zeci de milioane de euro cu ajutorul jucătorilor din industria energiei şi a gazului.
Iproeb produce o gamă largă de produse electrotehnice, o marie varietate de cabluri şi conductoare izolate, cabluri neizolat, cabluri din oţel, confecţii metalice. Acestea ajung atât în ţară, cât şi în străinătate.
Potrivit portalului baniităi.info, care adună toate licitaţii desfăşurate din 2007 până în prezent, Iproeb a câştigat nu mai puţin de 118 licitaţii organizate de companii din domeniu energiei, gazului, dar şi de instituţii publice.
Valoarea totală a contractelor trece de 32 de milioane de euro. Toate contractele au fost obţinute în urma unor licitaţii publice. Nici măcar un contract nu a fost obţinut prin atribuire directă.
Cele mai multe licitaţii, câte 21, au fost câştigate în anii 2007 şi 2009. Sumele cele mai mari, însă, au fost încasate în 2011, peste 11,8 milioane de euro, 2015 – valoarea contractelor încheiate ajungând la 5,8 milioane de euro şi 2012, când fabrica a semnat contracte în valoare de 5,4 milioane de euro.
Italienii de la ENEL au cumpărat în 2011 cabluri de 5 milioane de euro
Cel mai important contract a fost semnat în 2011, cu italienii de la Enel Distribuţie Muntenia. Compania a cumpărat cabluri de mare tensiune în valoare de peste 5 milioane de euro. În acelaşi an, Iproeb a mai câştigat o licitaţie organizată de ENEL, în valoare de 2,7 milioane de euro, tot pentru furnizare de cabluri de medie tensiune.
Pe locul al treilea, în topul celor mai bănoase contracte este E.ON Moldova, care a cumpărat în 2012 conductoare în valoare de 2,4 milioane de euro. Pe locul al patrulea regăsim tot ENEL Distribuţie Muntenia, care a cumpărat tot cabluri în valoare de două milioane de euro. Pe locul al cincilea se află tot ENEL, tot cu un contract de 2 milioane de euro.
Primele 15 cele mai importante contracte au fost semnate cu ENEL Distribuţie Muntenia şi E.ON Moldova Distribuţie. Valoarea contractelor semnate cu cele două entităţi ajunge la zeci de milioane de euro.
Astfel, în ultimul deceniu, ENEL Distribuţie Muntenia a semnat 21 de contracte de furnizare cu Iproeb, în timp ce distribuitorul de gaz E.ON a încheiat 10 contracte cu producătorul bistriţean.
Printre cele 118 autorităţi contractante se numără şi numeroase instituţii publice sau companii de stat. Marea majoritate a contractelor vizează cabluri, conductoare, dar şi vestiare, rafturi metalice şi dulapuri.
Contractele semnate cu companiile de stat sau instituţiile publice sunt însă considerabil mai mici decât cele câştigate în urma licitaţiilor organizate de firme private.
Printre companiile de stat care au cumpărat cabluri de la Iproeb se numră Compania Naţională de Căi Ferate CFR, care în 2007 a cumpărat cabluri în valoare de 173.494 de euro. În ultimii 10 ani, Compania Naţională de Căi Ferate CFR a semnat nu mai puţin de 17 contracte cu Iproeb.
Pe lista companiilor care au încheiat contracte importante cu Iproeb se numără şi Electrica. Numărul contractelor încheiate în ultimul deceniu ajunge la 15.
MApN şi Oficiul Naţional al Registrului, printre cumpărători
De la Iproeb s-au aprovizionat şi Ministerul Apărării Naţionale, autorităţile judeţene din Harghita, care de altfel a semnat 5 contracte cu Iproeb de-a lungul anilor , Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care a cumpărat module de rafturi metalice, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi sau Regia Autonomă de Transport Timişoara.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Cluj a cumpărat dulapuri metalice de 16.000 de euro, iar Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj a cumpărat mobilier din oţel pentru vestiare de 13.000 de euro.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR a semnat cu Iproeb peste 10 contracte, cele mai multe vizând materiale de construcţii de cale ferată.
Cifră de afaceri de peste 110 milioane de lei
Iproeb este o societate pe acţiuni înfiinţată în anul 1991. Numărul mediu de angajaţi se apropie de 330.
Potrivit ultimelor declaraţii şi informaţii furnizate către ANAF pentru anul 2015, Iproeb are o cifră de afaceri de 110,6 milioane de lei, adică aproximativ 25 de milioane de euro. Din această cifră colosală, profitul net, cel puţin cel raportat, nu trece de 4,6 milioane de lei.
Acesta este, însă, cel mai mare profit raportat în ultimii ani. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre cifra de afaceri. Astfel, pentru 2014, Iproeb raporta o cifră de afaceri de 85 de milioane de euro.
În 2013, cifra de afaceri ajungea la 77,8 milioane de lei, iar în anul 2012, cifra de afaceri ajungea la 87 de milioane de lei. În 2014, profitul raportat ajungea la 840.432 de lei, în 2013 profitul trecea de 2,2 milioane de lei, iar în 2012, profitul raportat se apropia de un milion de lei.
Deşi sumele raportate ar plasa Iproeb în topul judeţean al producătorilor de cabluri şi accesorii electrice şi metalice, se pare totuşi că Iproeb este abia pe locul al doilea. Prima poziţie este adjudecată de RCB Electro 97, înfiinţată şi ea la începutul anilor `90.
Ultima cifră de afaceri raportată de RCB Eletro 97 trece de 116 milioane de lei, profitul ajungând la două milioane de lei. Producătorul bistriţean are puţin peste 100 de angajaţi.
În anul 2016, Bursa de Valori Bucureşti a introdus Iproeb la categoria premium. Printre criteriile îndeplinite de producătorul care i-au permis fabricii să intre în categoria premium se numără o valoare medie zilnică a tranzacţiilor în piaţa principală în ultimele şase luni care să treacă de 1.000 de euro sau o valoare totală a deţinerilor mai mici de 10% să fie mai mare de un milion de euro.
Andreea Molodvan