Primarul Ioan Turc a decis să renunțe la realizarea Centrului Intermodal, unul dintre proiecte de suflet al fostului edil al municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu. Proiectul, în valoare de 8,7 milioane de euro, din care 70% sunt fonduri europene, iar restul cofinanțare de la bugetul local. Pe lângă aceste cifre se adaugă și cheltuielile neeligibile care au o valoare deloc de neglijat, circa 3 milioane de euro. Per total, investiția promovată de Crețu ar fi scos de la bugetul local peste 4 milioane de euro.

Deși a fost obținută finanțarea europeană, primarul Ioan Turc a anunțat că renunță la realizarea Centrului Intermodal din municipiul Bistrița, în condițiile în care presupune o cofinanțare consistentă de la bugetul local.

„Bistrițenii ar urma să cofinanțeze acest proiect cu o sumă deloc de neglijat: 4 milioane și ceva de euro. Nu contează că banii îi iei de la bancă, tot bistrițenii plătesc. Nu este oportun să angajăm banii oamenilor pentru investiții controversate”, a declarat edilul bistrițean, joi, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, investiția este una controversată care nu rezolvă traficul din municipiu. Mai mult decât atât, bistrițenii care locuiesc în blocul Dallas de pe str. Gării, dar și cei de pe str. Tărpiului s-ar trezi cu locuințele sub pod.

„Se poate renunța la acest proiect. Directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (n.r. – Marcel Boloș) este de acord. În primul rând, acest proiect nu rezolvă o sumedenie de probleme, cum ar fi, de exemplu, cea de trafic. În zona Winmarkt sau a străzii Tărpiului ar urma să avem situația de pe Lucian Blaga. Pe de altă parte, știm cu toții cum arată zonele de sub poduri. Nu sunt zone salubre. Să ai zone sub pod într-o zonă centrală a municipiului Bistrița nu e un lucru acceptat de municipalitate. În plus, la acestea se adăugă și disconfortul pe care ar urma să îl aibă cei care locuiesc în blocul Dallas sau cei de pe strada Tărpiului, care s-ar trezi cu proprietățile sub pod. Oamenii nu realizează că, după ce această investiție este gata, la fereastra e podul și mașinile. Cine le mai cumpără apoi proprietatea? Nimeni, pentru că nimeni nu ar vrea să locuiască la 4 metri de un pod”, a explicat Ioan Turc.

Promite alte soluții

În acest context edilul a promis că municipalitatea va găsit alte soluții pentru realizarea unei legături între străzile Gării și Tărpiului, fie prin redepunerea proiectului într-o altă formă pe exercițiul financiar 2021-2027, dar cu urcare-coborâre Arțarilor – Industriei, nu Gării – Tărpiului, fie prin realizarea unui pasaj subteran din bani europeni pe componenta de securizare a traficului.

Eu sunt mai degrabă pentru această ultimă variantă. Există bani europeni pentru componenta de securizare a traficului și cred că municipiul Bistrița poate să beneficieze de un grant”, a subliniat Turc.

Primarul a mai precizat că renunțarea la acest proiect nu aduce niciun fel de penalizare municipalității, iar costul ar fi doar cel legat de întocmirea documentațiilor tehnice, circa 100 și ceva de mii de euro.

Ce prevede proiectul

Proiectul a fost depus în luna august a anului trecut la ADR Nord-Vest și a fost selectat în vederea finanţării.

Potrivit documentației, amplasamentul are suprafaţa de 25.000 m² şi prevede:

  1. realizarea unei platforme supraterane care să preia funcțiunea autogării, platformă cu suprafaţa de 3.926,766 m², amplasată deasupra căii ferate la o înălţime de 10,5 m

– pe platformă sunt prevăzute continuitatea drumului peste calea ferată şi spaţiul destinat autogării;
– drumul principal va avea lăţimea părţii carosabile de 7 m şi trotuare de câte 0,75 m pe ambele părţi, trotuare separate de carosabil prin borduri de beton;
– spaţiul destinat autogării va avea 12 locuri de îmbarcare-debarcare autobuze, 6 locuri pentru taxi, o staţie pentru mijloace de transport în comun şi un drum cu lăţimea de 7 m pentru deplasarea autobuzelor;
– conectarea drumului principal cu autogara se va face printr-un sens giratoriu cu diametrul inelului central de 8 m, cu un spaţiu de siguranţă de 1 m şi o bandă cu lăţime de 6 m;
– pentru accesul pietonilor sunt prevăzute scări de acces şi lifturi în partea de NV şi SE, peroane şi trotuare cu lăţime de minim 1,5 m, acoperite; platforma se va închide pe exterior;
– pentru apele pluviale se vor face guri de scurgere interconectate, printr-un sistem de tubulatură fixată de structura de rezistenţă, la canalizarea existentă;

  • rampe şi viaducte de acces la platforma supraterană – de pe străzile Gării şi Tărpiului

– rampa dinspre str. Gării va avea lungimea de 43,1 m, lăţimea părţii carosabile de 6 m (pentru a se evita exproprierile) şi trotuare de câte 0,75 m pe ambele părţi, trotuare separate de carosabil prin borduri de beton; rampa va fi continuată cu un viaduct cu lungimea de 113 m;
– rampa dinspre str. Tărpiului va avea lungimea de 46 m, lăţimea părţii carosabile de 7 m şi trotuare de câte 0,75 m pe ambele părţi, trotuare separate de carosabil prin borduri de beton; rampa va fi continuată cu un viaduct cu lungimea de 104 m;

  • lucrări pentru sistematizarea traficului în zonă:
  • îmbunătăţirea sensului giratoriu existent la intersecţia dintre str. Gării şi B-dul Decebal
    – noul sens giratoriu va avea diametrul inelului central de 16 m, cu un spaţiu de siguranţă de 1 m şi 2 benzi cu lăţime de 4,2 m;
    – partea centrală va fi spaţiu verde, iar pe zona de siguranţă sunt prevăzute pavele din beton;
    • devierea străzii Gării pe zona afectată de rampa de acces şi realizarea a 2 străzi de o parte şi de alta a rampei
    – se realizează între intersecţiile străzii Gării cu B-dul Decebal şi cu strada Rodnei;
    – străzile laterale rampei de acces pe platformă vor avea lăţime de 3,5 m şi trotuare de minim 1,5 m separate de partea carosabilă prin borduri de beton;
    – asigurarea legăturii dintre străzile amplasate de o parte şi de alta a rampei şi viaductului, se va face prin realizarea unei bretele sub viaduct;
    • amenajarea Aleii Trandafirilor pe zona de racord cu str. Gării
    – se va reface intersecţia dintre banda de circulaţie din partea dreaptă a pasajului şi Aleea Trandafirilor;
    – se va reface racordarea cu păstrarea lăţimii actuale a străzii şi aducerea la cotă;
    – se vor reface trotuarele pe zona de racord: trotuarele vor avea lăţime de 1,5 m separate de partea carosabilă prin borduri de beton
    • reamenajarea intersecţiei dintre str. Gării şi str. Rodnei
    – se va reface intersecţia dintre banda de circulaţie din partea stângă a pasajului şi str. Rodnei;
    – se va reface racordarea cu păstrarea lăţimii actuale a străzilor şi aducerea la cotă;
    – se vor reface trotuarele pe zona de racord: trotuarele vor avea lăţime de 1,5 m separate de partea carosabilă prin borduri de beton;
    • reamenajarea intersecţiei dintre str. Gării şi str. Arţarilor
    – se va reface intersecţia dintre cele 2 străzi, cu păstrarea cotei actuale;
    – partea carosabilă va avea 7 m lăţime; trotuarele vor avea lăţime de minim 1,5 m separate de partea carosabilă prin borduri de beton;
    • amenajare sens giratoriu la intersecţia străzilor Industriei şi Tărpiului
    – noul sens giratoriu va avea diametrul inelului central de 8 m, cu un spaţiu de siguranţă de 1 m şi o bandă cu lăţime de 4,2 m;
    – partea centrală va fi spaţiu verde, iar pe zona de siguranţă sunt prevăzute pavele din beton;
    • reamenajarea intersecţiei dintre str. Tărpiului şi str. Griviţei
    – pentru asigurarea legăturii dintre străzile amplasate de o parte şi de alta a rampei şi viaductului, se va amenaja o intersecţie sub viaduct;
    – intersecţia va păstra cota actuală a străzii Tărpiului şi lăţimea actuală a străzii Griviţei
    • devierea străzii Tărpiului pe zona afectată de rampa de acces şi realizarea a 2 străzi de o parte şi de alta a rampei
    – se realizează între intersecţiile străzii Tărpiului cu strada Industriei şi cu strada Griviţei;
    – străzile laterale vor avea lăţime de 3 m şi trotuare de minim 0,75 m separate de partea carosabilă prin borduri de beton
    • amenajare sens giratoriu la intersecţia străzilor Narciselor şi Tărpiului
    – noul sens giratoriu va avea diametrul inelului central de 8 m, cu un spaţiu de siguranţă de 1 m şi o bandă cu lăţime de 4,2 m;
    – partea centrală va fi spaţiu verde, iar pe zona de siguranţă sunt prevăzute pavele din beton;
  • clădire centru intermodal – se au în vedere 2 variante:

Varianta 1: realizare clădire S+P+2E cu suprafaţa de 1000 m², cu structură din beton armat (diafragme, stâlpi, grinzi, plăci), acoperiş tip terasă şi pereţi cortină
Varianta 2: realizarea unei zone închise la nivelul platformei, parter, cu suprafaţa de 445 m², cu structură metalică (cadre cu stâlpi şi grinzi), acoperiş din panouri sandwich şi pereţi cortină
Utilităţi: – vor fi asigurate prin racordare la reţelele din zonă: alimentare cu apă, canalizare, canalizare pluvială, energie electrică, gaz;

În zona de implementare a proiectului este propus proiectul de realizare a parcării subterane din Piaţa Mihai Eminescu, str. M. Eminescu – Bulevardul Republicii – str. Gării, parcare cu capacitate de 243 locuri, pe un amplasament cu suprafaţa de 9.274 m².

Potrivit fostului primar, proiectul Linia verde de transport public, împreună cu proiectul Centru intermodal de transport public, ar contribui la reducerea emisiilor de echivalent CO2 din transport și ar crea condițiile adecvate transportului durabil și sustenabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.