Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, Filiala Bistriţa-Năsăud, Subfiliala Beclean a marcat la data de 4 iulie „Ziua Crucii Roşii Române”.

Astfel au avut loc mai multe activităţi în Parcul din Piaţa Drapelului.

Pe 4 iulie 1876, lua fiinţă Societatea Naţională de Cruce Roşie din România în incinta Spitalului Coltea din Bucureşti. Printre semnatarii actului de înfiinţare a Crucii Roşii Române, se regăseau importante personalităţi ale vremii: Dimitrie Ghica, Nicolae Kretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino şi Dr. Carol Davila.

Voluntarii prezenţi în Piaţa Drapelului din Beclean, au amenajat un cort unde au măsurat tensiunea arterială persoanelor interesate, au realizat activităţi de informare a populaţiei despre istoria şi activităţile Crucii Roşii, activităţi pentru copii şi demonstraţii de acordare a primului ajutor.

„Se împlinesc 139 de ani de la înfiinţarea Crucii Roşii Române. Pe această cale, în calitate de vicepreşedinte al Crucii Roşii Române vreau să transmit „La mulţi ani!” tuturor celor implicaţi în activităţile acestei organizaţii care reprezintă umanitatea şi grija faţă de semeni.
Am avut onoarea să particip, alături de alţi invitaţi din cadrul Societăţii Române de Cruce Roşie şi reprezentanţi ai corpului diplomatic, la recepţia oferită la Palatul Elizabeta de preşedinta Crucii Roşii Române, Alteţa Sa Regală Principesa Margareta.
Crucea Roşie are un rol extrem de important în societate şi trebuie să fie întărit, transformând această organizaţie într-una pregătită să facă faţă nevoilor populaţiei, completând astfel rolul pe care îl joacă instituţiile statului.
În calitate de şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă văd un rol foarte important pe care trebuie să-l joace Crucea Roşie Română alături de instituţiile aflate în coordonarea departamentului atunci când populaţia este pusă la încercare din cauza situaţiilor de urgenţă.

11666060_1157811910912348_8862391238755162664_n 11667353_1157814204245452_4075754137018964704_nLa mulţi ani Crucea Roşie Română şi multumiri tuturor celor care pun umărul la construcţia acestei organizaţii!” a transmis Raed Arafat

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.